Art. 24. - Legea 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect - Republicată
M.Of. 470
În vigoare Versiune de la: 28 Noiembrie 2020
Art. 24
(1)Ordinul Arhitecţilor din România, denumit în continuare şi Ordinul, se înfiinţează în condiţiile legii ca organizaţie profesională, nonprofit, cu personalitate juridică de drept privat, apolitică, de interes public, cu patrimoniu şi buget proprii, autonomă şi independentă. Ordinul are rolul de a reprezenta şi ocroti, la nivel naţional şi internaţional, interesele profesiei de arhitect.
(2)Ordinul Arhitecţilor din România are sediul central în municipiul Bucureşti şi este organizat cu filiale în teritoriu. Activitatea lui se finanţează din taxe de înscriere, cotizaţii anuale ale membrilor, fonduri rezultate din activităţi ştiinţifice, economice şi editoriale pe care le desfăşoară, organizarea de concursuri de arhitectură, amenajare urbană şi peisagistică, precum şi din donaţii, legate, sponsorizări sau alte surse, în condiţiile legii.
(3)Din Ordin fac parte arhitecţii şi conductorii arhitecţi cu sau fără drept de semnătură, urbaniştii diplomaţi fără drept de semnătură sau cărora le-a fost acordat, în condiţiile legii, drept de semnătură similar conductorilor arhitecţi, arhitecţii de interior cu drept de semnătură, stagiarii şi orice deţinător al titlului de arhitect, la cererea acestora.
(4)Prezenta lege nu limitează dreptul de liberă aderare a arhitecţilor la alte forme de asociere profesională.
(5)Ordinul are obligaţia de a publica anual în Monitorul Oficial al României, Partea I, Tabloul Naţional al Arhitecţilor, Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România, Codul deontologic al profesiei de arhitect şi sistemul de informaţii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (13)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (13)
- Sentinta nr. 6413/2021 din 27-oct-2021, Tribunalul Bucuresti, comunicare informatii de interes public (Legea Nr.544/2001) (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. 396/2021 din 22-iun-2021, Tribunalul Timis, pretentii (Litigii cu profesionistii)
- Sentinta nr. 48/2020 din 03-iun-2020, Curtea de Apel Ploiesti, anulare act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)