Art. 122. - Art. 12 2 - Legea 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect - Republicată

M.Of. 470

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2020
Art. 122
(1)În cazul în care există îndoieli justificate, Ordinul Arhitecţilor din România poate solicita autorităţilor competente din statele membre de stabilire să furnizeze orice informaţie relevantă pentru legalitatea stabilirii şi buna conduită a prestatorului de servicii, precum şi absenţa unor sancţiuni disciplinare sau penale cu caracter profesional. În cazul în care Ordinul Arhitecţilor din România decide să verifice calificările profesionale ale prestatorului de servicii de arhitectură, poate solicita informaţii privind cursurile de formare absolvite în măsura necesară pentru evaluarea diferenţelor semnificative care pot avea efecte negative asupra sănătăţii sau siguranţei publice. Schimbul de informaţii respectă prevederile legale în vigoare privind protecţia datelor cu caracter personal din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Ordinul Arhitecţilor din România, în calitate de autoritate competentă, realizează schimbul de informaţii privind sancţiunile disciplinare sau penale cu caracter profesional dispuse împotriva arhitecţilor membri, cu respectarea datelor cu caracter personal, prin alertă în cadrul Sistemului de informare al pieţei interne - IMI, cel târziu în termen de 3 zile de la data adoptării deciziei de restrângere sau interzicere, în întregime sau în parte a exercitării profesiei de arhitect sau a dreptului de semnătură. Aceste informaţii se limitează la identitatea persoanei, profesia în cauză, informaţii cu privire la autoritatea sau instanţa care a adoptat hotărârea privind restrângerea sau interdicţia, sfera de aplicare a restricţiei şi perioada în cursul căreia se aplică restricţia sau interdicţia.