Secţiunea 3 - Drepturile şi obligaţiile arhitecţilor cu drept de semnătură - Legea 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect - Republicată

M.Of. 470

În vigoare
Versiune de la: 28 Noiembrie 2020
SECŢIUNEA 3:Drepturile şi obligaţiile arhitecţilor cu drept de semnătură
Art. 20
Arhitectul cu drept de semnătură are următoarele drepturi:
a)să elaboreze şi să semneze documentele prevăzute la art. 11 alin. (1);
b)să verifice în timpul execuţiei lucrării conformitatea acesteia cu autorizaţia emisă, chiar dacă asistenţa tehnică nu i-a fost încredinţată;
c)să beneficieze de un onorariu just pentru serviciile prestate, corespunzător valorii, timpului necesar şi responsabilităţii asumate, negociat în mod liber cu clientul. Ordinul Arhitecţilor din România, cu avizul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi al Ministerului Culturii, elaborează sistemul de informaţii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură, care se va face public. Sistemul de informaţii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură cuprinde modalităţi puse la dispoziţia arhitecţilor pentru a calcula costurile şi pentru a negocia onorariile care se percep. Sistemul de informaţii asupra costurilor pentru proiectarea de arhitectură nu are caracter obligatoriu, nu impune obligaţii prestatorilor sau beneficiarilor şi nu stabileşte onorarii minime ori maxime;
d)să introducă în contractul încheiat cu clientul clauze privind protecţia dreptului de autor.
Art. 21
Arhitectul cu drept de semnătură are următoarele obligaţii:
a)să cunoască şi să respecte reglementările legale în vigoare referitoare la exercitarea profesiei de arhitect;
b)să respecte Codul deontologic al profesiei de arhitect şi Regulamentul Ordinului Arhitecţilor din România;
c)să facă cunoscută clientului obligaţia de a obţine şi de a respecta avizele, acordurile şi autorizaţiile necesare, prevăzute de lege;
d)să se preocupe de perfecţionarea calificării profesionale;
e)să îşi asume, prin exercitarea dreptului de semnătură, întreaga responsabilitate profesională faţă de client şi autorităţi, manifestând conştiinciozitate şi probitate profesională;
f)să servească interesele clientului în acord cu interesul public şi cu exigenţele profesionale.