Art. 15. - Legea 18/1991 privind fondul funciar-Republicare
M.Of. 1
În vigoare Versiune de la: 20 Iulie 2025 până la: 30 Decembrie 2026
Art. 15
(1)Membrii cooperatori care, după caz, au părăsit cooperativa agricolă de producţie, nu au muncit în cooperativă sau nu locuiesc în localitatea respectivă, precum şi moştenitorii acestora pot primi terenurile din extravilan aduse sau preluate în orice mod în patrimoniul cooperativei.
(2)Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi persoanelor ale căror terenuri au trecut, cu sau fără titlu, în patrimoniul cooperativei agricole de producţie fără ca ele să fi dobândit calitatea de cooperatori, precum şi, după caz, moştenitorilor acestora.
(3)De prevederile alin. (2) beneficiază şi persoanele deţinătoare ale titlurilor de Cavaler al Ordinului "Mihai Viteazul", "Mihai Viteazul cu Spadă" şi moştenitorii lor, care au optat şi cărora li s-a atribuit, la data împroprietăririi, teren arabil, cu excepţia celor care l-au înstrăinat.
(4)Dispoziţiile art. 14 alin. (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător.
(5)Se vor atribui, la cerere, persoanelor care şi-au pierdut total sau parţial capacitatea de muncă şi moştenitorilor celor care au decedat - ca urmare a participării la lupta pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989 - în proprietate, terenuri în suprafaţă de 10.000 m2 în echivalent arabil. Pentru terenurile atribuite, aceşti beneficiari nu datorează taxe sau impozite.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »