Art. i. - Cărţile : I, II, şi III din codul de procedură civilă se înlocuiesc cu următoarele dispoziţiuni si vor avea urmatorul cuprins: - Legea 18/1948 pentru modificarea codului de procedura civila
M.Of. 35
Ieşit din vigoare Versiune de la: 26 Iulie 1993
Art. I
1.Cărţile : I, II, şi III din codul de procedură civilă se înlocuiesc cu următoarele dispoziţiuni si vor avea urmatorul cuprins:
"CARTEA I: Competinţa organelor judecătoreşti
TITLUL I: Competinţa după materie
Art. 1
Judecătoriile sunt competente să hotărască asupra tuturor cererilor pe care legea nu le dă în căderea altor instanţe judecătoreşti.
Art. 2
Tribunalele sunt competente să hotărască în primă instanţă, asupra cererilor:
1) în materie comercială;
2) în materie de interdicţiune şi consiliu judiciar;
3) în materie de convenţiune matrimoniale;
4) cu privire al transcrierea actelor de strămutare şi urmărire a nemişcătoarelor şi cu privire la inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi amanetelor.
Ele judecă apelurile făcute împotriva cărţilor de judecată, precum şi recursurile împotriva aceloraşi cărţi, în cazurile când au fost date, potrivit legii, fără drept de apel.
Tribunalele judecă, de asemeni şi în materiile pe care legea le mai dă în căderea lor.
Art. 3
Curţile judecă:
1) apelurile făcute împotriva sentinţelor date de tribunalele în primă instanţă;
2) recursurile făcute împotriva sentinţelor date de tribunale ca instanţe de apel sau în primă instanţă, fără drept de apel, precum şi recursurile împotriva hotărârilor date de jurisdicţiunile înfiinţate prin legi speciale, dacă acestea sau elgea de faţă nu prevăd alte instanţe de recurs.
Curţile judecă, de asemeni, şi în materiile pe care legea le mai dă în căderea lor.
Art. 4
Curtea de Casaţie judecă.
1) recursurile făcute împotriva deciziunilor desăvârşite date de Curţi;
2) recursurile împotriva hotărârilor nedesăvârşite şi actelor judecătoreşti de orice fel, dacă ele nu ar putea fi atacate pe nicio altă cale ordinară şi cursul judecăţii s-ar găsi întrerupt;
3) în materiile pe care legea le dă în căderea Curţii de Casaţie.
TITLUL II: Competinţa teritorială
Art. 5
Cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului.
Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţă cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.
Art. 6
Când pârâtul, în afară de domiciliul său, are în chip statornic o îndeletnicire profesională, ori una sau mai mult aşezări agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face şi la instanţa locului acelor aşezări sau îndeletniciri, pentru obligaţiunile patrimoniale şi care sunt născute sau care urmează să se execute în acel loc.
Art. 7
Cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se face la instanţa sediului ei principal.
Cererea se poate face şi la instanţa locului unde ea are reprezentanţă, pentru obligaţiunile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentant sau din fapte săvârşite de acesta.
Cererea împotriva unei asociaţiuni sau societăţi fără personalitate juridică se face la instanţa domiciliului persoanei căreia, potrivit înţelegerii dintre asociaţi, i s-a încredinţat preşedinţia sau direcţia asociaţiunii ori societăţii, iar în lipsa unei asemenea persoane, la instanţa domiciliului oricăruia dintre asociaţi. În acest din urmă caz, reclamantul va putea cere instanţei numirea unui curator, care să reprezinte interesele asociaţilor.
Art. 8
Cererile îndreptate împotriva Statului, Direcţiunilor Generale, Regiilor Publice, Caselor Autonome şi Administraţiilor Comerciale se pot face la instanţele din capitala ţării sau la cele din capitala judeţului unde îşi are domiciliul reclamantul.
Când mai mult judecătorii din circumscripţiile aceluiaşi tribunal sunt deopotrivă competente, cererile în care figurează Statul sau vreuna din persoanele arătate mai sus se fac numai la judecătoria urbană sau, în lipsă, la cea mixtă din capitala judeţului, iar când sunt mai multe judecătorii urbane competente, la judecătoria I-a urbană, iar, în capitala ţării, la judecătoria IV-a urbană.
Art. 9
Cererea îndreptată împotriva mai multor pârâţi poate fi făcută la instanţa competentă pentru oricare dintre ei; în cazul când printre pârâţi sunt şi obligaţi accesorii, cererea se va face la instanţa competentă pentru ori care dintre debitorii principali.
Art. 10
În afară de instanţa domiciliului pârâtului, mai sunt competente următoarele instanţe:
1) în cererile privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiunii;
2) în cererile ce izvorăsc dintr-un raport de locaţiune a unui nemişcător, în acţiunile în justificare sau în prestaţiune tabulară, instanţa locului unde se află nemişcătorul;
3) în cererile ce izvorăsc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin, instanţa locului de plată;
4) în cererile privitoare la obligaţiuni comerciale, instanţa locului unde obligaţiunea a luat naştere sau aceea a locului plăţii;
5) în cererile izvorând dintr-un contract de transport, instanţa locului de plecare sau de sosire.
6) în cererile împotriva unei femei căsătorite care are reşedinţa obişnuită deosebită de aceea a soţului, instanţa reşedinţei femeii;
7) în cererile făcute de ascendenţi sau descendenţi pentru pensie alimentară, instanţa domiciliului reclamantului;
8) în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, instanţa în circumscripţia căreia s-a săvârşit acel fapt.
Art. 11
În materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află:
1) domiciliul asiguratului;
2) bunurile asigurate;
3) locul unde s-a produs accidentul.
Alegerea competinţei prin convenţiune este nulă, dacă a fost făcută înainte de naşterea dreptului la despăgubire.
Dispoziţiunile de mai sus nu se aplică în materie de asigurări maritime şi fluviale
Art. 12
Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Art. 13
Cererile privitoare la bunuri nemişcătoare se fac numai la instanţa în circumscripţia căreia se află nemişcătoarele.
Când nemişcătorul este situat în circumscripţiile mai multor instanţe, cererea se va face la instanţa domiciliului sau reşedinţei pârâtului, dacă acestea se află în vreuna din aceste circumscripţiuni, iar în caz contrariu, la oricare din instanţele în circumscripţiile cărora se află nemişcătorul.
Art. 14
În materie de moştenire, sunt de competinţa instanţei celui din urmă domiciliu al mortului;
1) cererile privitoare la validitatea sau executarea dispoziţiunilor testamentare;
2) cererile privitoare la moştenire, precum şi cele privitoare la pretenţiunile pe care moştenitorii le-ar avea unul împotriva altuia;
3) cererile legatarilor sau ale creditorilor mortului împotriva vreuneia din moştenitori sau împotriva executorului testamentar.
Art.15
Cererile în materie de societate, până la sfârşitul lichidării în fapt, sunt de competinţa instanţei locului unde societatea îşi are sediul principal.
Art. 16
Cererile în materie de faliment sunt de competinţa instanţei în circumscripţia căreia comerciantul îşi are principala aşezare comercială.
TITLUL III: Dispoziţiuni speciale
Art. 17
Cererile accesorii şi incidentale sunt în căderea instanţei competente să judece cererea principală.
Art. 18
În cererile pentru constatarea existenţei sau neexistenţei vreunui drept, competinţa instanţei se determină după regulile prevăzute pentru cererile având de obiect executarea prestaţiunii.
Art. 19
Părţile pot conveni, prin înscris sau prin declaraţie verbală în faţa instanţei, ca orice pricină comercială, în afară de faliment, să fie judecată la judecătorie.
Se pot conveni, de asemeni, ca pricinile privitoare la bunuri să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, au competinţă teritorială, afară de cazurile prevăzute de art. 13, 14, 15 şi 16.
TITLUL IV: Conflictele de competinţă
Art. 20
Există conflict de competinţă:
1) când două sau mai multe instanţe se declară deopotrivă competente să judece aceeaşi pricină;
2) când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente de a judeca aceeaşi pricină.
Art. 21
Instanţa, înaintea căreia s-a ivit conflictul de competinţă, va suspenda din oficiu orice altă procedură şi va înainta dosarul instanţei în drept să hotărască asupra conflictului.
Art. 22
Conflictul ivit între două judecătorii din circumscripţia aceluiaşi tribunal se judecă de acel tribunal.
Dacă cele două judecătorii nu ţin de acelaşi tribunal sau dacă conflictul s-a născut între o judecătorie şi un tribunal, sau între două tribunale, competentă este Curtea respectivă.
Dacă cele două instanţe în conflict nu se găsesc în circumscripţia aceleeaşi Curţi, precum şi conflictul între două Curţi se judecă de Curtea de Casaţie.
Instanţa competentă să judece conflictul, va hotărî, în camera de chibzuire, fără citarea părţilor, cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare.
Art. 23
Când din pricina unor împrejurări excepţionale, instanţa competentă este împiedecată un timp mai îndelungat să funcţioneze, Curtea de Casaţie, la cererea părţii interesate, va desemna o altă instanţă de acelaşi grad care să judece pricina.
TITLUL V: Incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea judecătorilor
Art. 24
Judecătorul, care a pronunţat o hotărâre într-o pricină, nu poate lua parte la judecata aceleeaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.
De asemeni nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricină.
Art. 25
Judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa, este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină dela judecarea pricinei.
Art. 26
Abţinerea se propune de judecător şi se judecă potrivit normelor prevăzute de art. 30, 31 şi 32.
Art. 27
Judecătorul poate fi recuzat:
1) când el, soţul său, ascendenţii ori descendenţii lor au vreun interes în judecarea pricinei sau când este soţ, rudă sau afin, până la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din părţi;
2) când se află în vreunul din cazurile prevăzute de art. 100 din legea de organizare judecătorească;
3) când soţul în viaţă şi nedespărţit este rudă sau afin a uneia din părţi până la al patrulea grad inclusiv, sau dacă, fiind încetat din viaţă ori despărţit, au rămas copii;
4) dacă el, soţul sau rudele lor până la al patrulea grad inclusiv, au o pricină asemănătoare cu aceea care se judecă sau dacă au o judecată la instanţa unde una din părţi este judecător;
5) dacă între aceleaşi persoane şi una din părţi a fost judecată penal în timp de 5 ani înaintea recuzării;
6) dacă este tutor, curator sau consiliu judiciar al uneia din părţi;
7) dacă şi-a supus părerea cu privire la pricina ce se judecă;
8) dacă a primit dela una din părţi daruri sau făgăduieli de daruri, ori altfel de îndatoriri;
9) dacă este vrăjmăşie între el, soţul sau una din rudele sale până la al patrulea grad inclusiv şi una din părţi, soţii sau rudele acestora până la gradul al treilea inclusiv.
Art. 28
Nu se pot recuza judecătorii, rude sau afini ai acelora care stau în judecată ca tutor, curator, consiliu judiciar sau director al unei instituţiuni publice sau societăţi comerciale, când aceştia nu au un interes personal în judecarea pricinei.
Art. 29
Propunerea de recuzare se va face verbal sau în scris pentru fiecare judecător în parte şi înainte de începerea oricărei desbateri.
Când motivele de recuzare s-au ivit după începerea desbaterilor, partea va trebui să propună recuzarea de îndată ce acestea îi sunt cunoscute.
Judecătorul împotriva căruia e propusă recuzarea poate declara că se abţine.
Art. 30
Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.
În cazul când din pricina recuzării nu se poate alcătui completul de judecată, precum şi în cazul, când recuzarea priveşte pe toţi judecătorii unei instanţe, aceasta se judecă de instanţa la care se îndreaptă calea de atac respectivă.
Recuzarea tuturor membrilor unei secţiuni a Curţii de Casaţie se judecă de cealaltă secţiune a Curţii.
Art. 31
Instanţa decide asupra recuzării, în camera de chibzuire, fără prezenţa părţilor şi ascultând pe judecătorul recuzat numai dacă găseşte de cuviinţă.
Nu se admite interogatorul sau jurământul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
În cursul judecării cererii de recuzare nu se va face niciun act de procedură.
Art. 32
Încheierea asupra recuzării se citeşte în şedinţă publică.
Dacă recuzarea s-a primit, judecătorul se retrage şi nu poate să stea faţă la chibzuirea asupra pricinei.
Încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.
Art. 33
Instanţa superioară învestită cu judecarea cererii de recuzare, în cazurile prevăzute de art. 30, al. II, va dispune trimiterea pricinei la o instanţă de acelaşi grad, în cazul când găseşte că cererea de recuzare este întocmită.
Dacă cererea este respinsă, pricina se înapoiază spre judecare instanţei inferioare.
Art. 34
Încheierea prin care s-a încuviinţat sau respins abţinerea, ca şi aceea prin care s-a încuviinţat recuzarea, nu este supusă la nicio cale de atac.
Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.
Când instanţa superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţă.
Art. 35
Când cererea de recuzare a fost făcută cu rea credinţă, instanţa va condamna pe cel care a făcut-o ca o amendă dela 5.000 la 20.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.
Art. 36
Dispoziţiunile prezentului titlu, în afară de art. 24 şi 27, pct. 7, se aplică şi membrilor Ministerului Public, magistraţilor asistenţi şi grefierilor.
TITLUL VI: Strămutarea pricinilor
Art. 37
Când una din părţi are două rude sau afini până la gradul al patrulea inclusiv printre magistraţii sau asesorii populari ai instanţei, cealaltă parte poate cere strămutarea pricinei la o altă instanţă de acelaşi grad.
Strămutarea pricinei se mai poate cere pentru motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică. Bănuiala se socoteşte legitimă de câte ori se presupune că nepărtinirea judecătorilor ar putea fi ştirbită, datorită împrejurărilor pricinei, calităţii părţilor ori vrăjmăşiilor locale.
Art. 38
Strămutarea pentru motiv de rudenie sau afinitate trebue cerută mai înainte de începerea oricărei desbateri: cea întemeiată pe bănuială legitimă sau siguranţă publică se poate cere în orice stare a pricinei.
Strămutarea pentru siguranţă publică se poate cere numai de Ministerul Public de pe lângă Curtea de Casaţie.
Art. 39
Cererea de strămutare întemeiată pe motive de rudenie sau de afinitate se depune la instanţa imediată superioară.
Cererea de strămutare întemeiată pe motive de bănuială legitimă sau de siguranţă publică se depune la Curtea de Casaţie.
Art. 40
Cererea de strămutare se judecă în camera de chibzuire.
Preşedintele instanţei va putea cere dosarul pricinei şi să ordone, fără citarea părţilor, suspendarea judecării pricinei, comunicând de urgenţă această măsură instanţei respective.
În caz de admitere, pricina se trimite spre judecată unei alte instanţe de aceelaşi grad.
Hotărârea asupra strămutării se dă fără motivare şi nu este supusă nici unei căi de atac. Ea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de instanţă înainte de strămutare urmează să fie păstrate.
Dispoziţiunile art. 35 se aplică prin asemănare.
CARTEA II: Procedura contencioasă
TITLUL I: Părţile
CAPITOLUL I: Folosinţa şi exerciţiul drepturilor procedurale
Art. 41
Orice persoană care are folosinţa drepturilor civile poate să fie parte în judecată.
Asociaţiunile sau societăţile, care nu au personalitate juridică, pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere.
Art. 42
Persoanele care nu au exerciţiul drepturilor lor nu pot sta în judecată decât dacă sunt reprezentate, asistate ori autorizate în chipul arătat în legile sau statutele care rânduesc capacitatea sau organizarea lor.
Art. 43
Lipsa capacităţii de exerciţiu a drepturilor lor procedurale poate fi invocată în orice stare a pricinei.
Actele de procedură îndeplinite de cel ce nu are exerciţiul drepturilor procedurale sunt anulabile. Reprezentantul incapabilului, curatorului sau consiliului judiciar ca putea însă, ratifica toate sau parte din aceste acte.
Art. 44
Dacă incapabilul nu are reprezentant legal şi există urgenţă, la cererea părţii interesate, instanţa va putea numi un curator special, care să-l reprezinte până la numirea reprezentantului legal; ea va putea numi, de asemeni, un curator special în caz de conflict de interese între reprezentant şi reprezentant sau când o persoană juridică, chemată să stea în judecată, nu are reperezentant.
Numirea acestor curatori se va face de instanţa competentă să hotărască.
Art. 45
Ministerul Public pune concluziuni, ori de câte ori printre părţi sunt minori, sau majori puşi sub tutelă, curatelă sau consiliu judiciar. În aceste cazuri, el va putea fi înlocuit printr-un magistrat sau printr-un avocat definitiv, după chemarea ce-i va face preşedintele.
În cazurile când se administrează dovezi printr-un magistrat delegat, prezenţa Ministerului Public nu este de trebuinţă.
Art. 46 La Curtea de Casaţie, Ministerul Public pune concluzii şi în pricinele ce se judecă în secţiuni unite, în complet de divergenţă şi în recursurile în anulare.
CAPITOLUL II: Persoanele care sunt împreună reclamante sau pârâte
Art. 47
Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul pricinei este un drept sau o obligaţiune comună ori dacă drepturile sau obligaţunile lor au aceeaşi cauză.
Art. 48
Actele de procedură, apărările şi concluziunile unuia dintre reclamanţi sau pârâţi nu pot folosi nici păgubi celorlalţi.
Cu toate acestea, dacă, prin natura raportului juridic sau în temeiul unei dispoziţiuni a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau pârâţilor, actele de procedură îndeplinite numai de unii din ei sau termenele încuviinţate numai unora din ei pentru îndeplinirea actelor de procedură folosesc şi celorlalţi. Când actele de procedură ale unora sunt potrivnice celor făcute de ceilalţi, se va ţine seama de actele cele mai favorabile. Reclamanţii sau pârâţii, care nu s-au înfăţişat sau nu au îndeplinit un act de procedură în termen, vor continua totuşi să fie citaţi.
CAPITOLUL III: Alte persoane care pot lua parte la judecată
SECŢIUNEA I: Intervenţia
Art. 49
Oricine are interes poate interveni într-o pricină ce se urmează între alte persoane.
Intervenţia este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.
Ea este în interesul uneia din părţi când sprijină numai apărarea acesteia.
Art. 50
Cererea de intervenţie în interes propriu va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată.
Ea se poate face numai în faţa primei instanţe şi înainte de închiderea dezbaterilor.
Cu învoirea părţilor, intervenţia în interes propriu se poate face şi în instanţa de apel.
Art. 51
Cererea de intervenţie în interesul uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de recurs.
Art. 52
După ascultarea părţilor şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra încuviinţării în principiu a intervenţiei.
Încheierea nu se poate ataca decât odată cu fondul.
După încuviinţarea în principiu, instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în care întâmpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta va trebui depusă.
Art. 53
Cel care intervine va lua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei; actele de procedură următoare se vor îndeplini şi faţă de cel care intervine.
Art. 54
În intervenţia făcută în interesul uneia din părţi, cel care intervine poate face orice act de procedură care nu este potrivnic interesului părţii în folosul căreia intervine.
Art. 55
Intervenţia se judecă odată cu cererea principală.
Când însă judecarea cererii ar fi întârziată prin intervenţia în interes propriu, instanţa poate hotărî despărţirea ei spre a fi judecată deosebit.
Art. 56
Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părţi se socoteşte neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăşi apel sau recurs.
SECŢIUNEA II: Chemarea în judecată a altor persoane
Art. 57
Oricare din părţi poate să cheme în judecată o altă persoană, care ar putea să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.
Cererea făcută de pârât se depune odată cu întâmpinarea. Când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea făcută de reclamant se depune cel mai târziu până la închiderea desbaterilor înaintea primei instanţe.
Cererea va fi motivată şi se va comunica atât celui chemat , cât şi părţii potrivnice. La exemplarul cererii destinat celui chemat se vor alătura copii de pe cererea de chemare în judecată, întâmpinare şi de pe înscrisurile dela dosar.
Art. 58
Cel chemat în judecată dobândeşte calitatea de intervenient în interes propriu, iar hotărârea îi va fi opozabilă.
Art. 59
În cazul prevăzut de art. 58, când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declară că voeşte să o execute faţă de cel care îşi va stabili judecătoreşte dreptul, el va fi scos din judecată dacă depune suma datorată.
În acest caz, judecata va urma numai între partea reclamantă şi cel chemat în judecată.
SECŢIUNEA III: Chemarea în garanţie
Art. 60
Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţiuni, cu o cerere în garanţie sau în despăgubire.
În aceleaşi condiţiuni, cel chemat în garanţie poate la rândul său să cheme în garanţie o altă persoană.
Art. 61
Cererea va fi făcută în condiţiunile de formă pentru cererea de chemare în judecată. Cererea făcută de pârât se va depune odată cu întâmpinarea; când întâmpinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea de chemare în garanţie făcută de reclamant se poate depune, până la închiderea dezbaterilor, înaintea primei instanţe.
Art. 62
Instanţa va dispune ca cererea să fie comunicată celui chemat în garanţie şi, dacă întâmpinarea este obligatorie, va soroci termenul în care aceasta urmează să fie depusă de cel chemat în garanţie.
Art. 63
Cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală.
Când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanţie, instanţa poate dispune despărţirea ei spre a fi judecate deosebit.
SECŢIUNEA IV: Arătarea titularului dreptului
Art. 64
Pârâtul, care deţine un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru, va putea arăta pe acel în numele căruia deţine lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului.
Art. 65
Cererea privitoare la arătarea titularului dreptului va fi motivată şi se va depune odată cu întâmpinarea, iar, dacă aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Cererea va fi comunicată celui arătat ca titular împreună cu citaţia, copiile de pe cerere şi înscrisurile dela dosar.
Art. 66
Dacă cel arătat ca titular recunoaşte susţinerile pârâtului şi reclamantul consimte, el va lua locul pârâtului, care va fi scos din judecată.
Când cel chemat nu se înfăţişează sau tăgădueşte arătările pârâtului se vor aplica dispoziţiunile art. 58
CAPITOLUL IV: Reprezentarea părţilor în judecată
Art. 67
Părţile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar.
Mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, numai dacă acest drept i-a fost dat anume.
Dacă cel care a dat procură generală nu are domiciliu şi nici reşedinţă în ţară, sau dacă procura este dată unui prepus, dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat.
Art. 68
Procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaţilor.
Dreptul de reprezentare mai poate fi dat şi prin declaraţie verbală, făcută în instanţă şi trecută în încheierea de şedinţă.
Mandatul e presupus dat pentru toate actele judecăţii, chiar dacă nu cuprinde nicio arătare în această privinţă; el poate fi însă restrâns numai la anumite acte sau pentru anumită instanţă.
Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat.
Asistarea de către avocat nu este cerută doctorilor sau licenţiaţilor în drept când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv.
De asemeni asistarea de către avocat nu este cerută la judecătorii când partea este reprezentată prin soţ sau rudă până la al patrulea grad inclusiv.
Art. 69
Recunoaşterile privitoare la drepturile în judecată, renunţările cum şi propunerile de tranzacţie nu se pot face decât în temeiul unei procuri speciale.
Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinei, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen şi care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite de asemeni orice cale de atac împotriva hotărârii date; în acest caz însă, toate actele de procedură se vor îndeplini numai faţă de partea însăşi.
Art. 70
Când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o dispoziţiune judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.
Art. 71
Mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat şi nici dacă acesta a devenit incapabil. Mandantul dăinueşte până la retragerea lui de către moştenitori sau de către reprezentantul legal al incapabilului.
Art. 72
Renunţarea sau retragerea mandatului nu poate fi opusă celeilalte părţi decât dela comunicare, afară numai dacă a fost făcută în şedinţă în prezenţa părţii.
Mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştiinţeze atât pe cel care i-a dat mandatul cât şi instanţa, cu cel puţin 15 zile înainte de termenul de înfăţişare sau de împlinirea termenelor căilor de atac.
Art. 73
Obştiile de moşneni ori de răzeşi şi composesoratelor vor fi reprezentate prin unul sau 3 mandatari aleşi sau numiţi din oficiu, afară dacă legile speciale nu dispun altfel.
Când toţi membrii unei asemenea colectivităţi se învoiesc, ei numesc mandatarii prin înscris autentificat la judecătoria în circumscripţia căreia se află comuna în care domiciliază majoritatea devălmaşilor.
În lipsa unei asemenea învoieli cei interesaţi vor cere judecătoriei competente să proceadă la desemnarea mandatarilor.
În acest caz, judecătorul va vesti pe devălmaşi, prin notarul comunei să se adune, de preferinţă într-o zi de sărbătoare, la primăria comunei prevăzută la alienatul II, pentru a alege pe mandatari.
Vestirea, semnată de judecător, se va afişa, prin îngrijirea notarului, la uşa primăriei comunelor în cuprinsul cărora se află nemişcătoarele devălmaşe, cu cel puţin 15 zile înainte de ziua alegerii. În acelaşi termen, vestirea se va face şi verbal în fiecare sat, prin bătăi cu toba, sunete de goarnă, sau alte mijloace de publicitate obişnuite în localitate.
Îndeplinirea acestor formalităţi se va constata prin procese-verbale ce vor fi înaintate notarului comunei unde urmează să se adune devălmaşii.
La ziua sorocită, judecătorul va face strigarea celor adunaţi, însemnând pe o listă pe cei prezenţi şi partea ce fiecare dintre ei are în bunurile devălmaşe.
În cazul când se contestă drepturile vreunei devălmaş, judecătorul va putea să nu-l înscrie, dacă contestaţia i se va părea întemeiată; neînscrierea dreptului nu împiedecă invocarea lui pe calea dreptului comun. În nici un caz judecătorul nu va amâna alegerea din cauza contestaţiilor.
Judecătorul va culege declaraţiile verbale ce fiecare din cei înscrişi în listă va face în privinţa acelora pe care voiesc să-i aleagă ca mandatari. Alegerea mandatarilor se va face cu majoritatea voturilor celor prezenţi, socotită atât asupra numărului celor de faţă, cât şi asupra drepturilor devălmaşe.
Dacă locuitorii nu vin sau dacă cele două majorităţi arătate mai sus nu se pot întruni, judecătorul va numi din oficiu pe mandatari dintre membrii colectivităţii.
Cele săvârşite înaintea judecătorului vor fi contestate printr-o încheiere, care va avea puterea unei procuri autentice.
Orice viciu de procedură săvârşit cu prilejul alegerii sau numirii mandatarilor, va trebui propus la prima zi de înfăţişare, sub pedeapsa decăderii. În caz de anulare a mandatului, instanţa va dispune refacerea procedurii pentru desemnarea altor mandatari.
Mandatul dat prin alegerea sau din oficiu este obligator pentru mandatar, în tot cursul judecăţii. Pentru motive legitime, instanţa va putea scuti pe mandatar de însărcinarea ce i s-a dat.
Mandatul poate fi revocat pentru incapacitate sau rea credinţă.
Mandatul pentru stingerea pricinei prin tranzacţie va putea fi dat numai cu majoritatea de două treimi, socotite atât asupra numărului celor de faţă, cât şi asupra drepturilor devălmaşe.
Dacă sunt mai mulţi mandatari, ei hotărăsc cu majoritate.
În caz de încetarea împuternicirii unui mandatar, rânduielile prevăzute mai sus vor fi urmate pentru desemnarea înlocuitorului.
CAPITOLUL V: Asistenţa judiciară
Art. 74
Cel care nu e în stare să facă faţă cheltuielilor unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale, poate cere asistenţă judiciară.
Art. 75
Asistenţa judiciară cuprinde:
1) scutirea vremelnică de impozite, taxe şi timbru pentru toate actele de procedură;
2) apărarea şi asistenţa gratuită printr-un avocat delegat de Colegiul Avocaţilor.
Asistenţa judiciară poate fi încuviinţată oricând în cursul judecăţii, în totul sau numai în parte.
Art. 76
Cererea de asistenţă judiciară va fi făcută în scris instanţei de judecată.
Art. 77
Cererea trebuie să arate pricina la care se referă şi starea materială a părţii. Ea va fi însoţită de dovezi scrise, privitoare la veniturile şi sarcinile acesteia.
Art. 78.
Instanţa va cerceta cererea, putând cere lămuriri şi dovezi părţilor sau informaţii autorităţilor locale, apoi va dispune, fără dezbateri, prin încheiere, în camera de chibzuire.
Partea potrivnică poate oricând să înfăţişeze instanţei dovezi cu privire la starea adevărată a celui căruia i s-a încuviinţat cererea; asistenţa nu se suspendă în cursul noilor cercetări.
Încheierea cu privire la cererea de asistenţă sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusă niciunei căi de atac.
Art. 79
Dacă instanţa constată că cererea de asistenţă a fost făcută cu rea credinţă, prin ascunderea adevărului ea poate, revenind asupra asistenţei încuviinţate, să condamne partea la o amendă egală cu sumele de plată cărora a fost scutită.
Art. 80
Dreptul la asistenţă se stinge prin moartea părţii sau prin îmbunătăţirea stării sale materiale.
Art. 81
Cheltuielile de care partea a fost scutită prin încuviinţarea asistenţei judiciare vor fi puse în sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiunile sale, şi vor fi urmărite potrivit dispoziţiunilor codului de procedură fiscală. Dispozitivul hotărârii se va comunica din oficiu organelor fiscale, prin îngrijirea grefierului.
Avocaţii numiţi apărători din oficiu au dreptul să ceară instanţei de judecată ca onorariului lor să fie pus în sarcina celeilalte părţi, dacă acesta a căzut în pretenţiunile sale.
TITLUL II: Dispoziţiuni generale de procedură
CAPITOLUL I: Cererile
Art. 82
Orice cerere îndreptată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie făcută în scris şi să cuprindă arătarea instanţei, numele, domiciliului sau reşedinţa părţilor şi ale reprezentantului, curatorului sau consiliului judiciar, obiectul cererii şi semnătura.
Cererile care sunt de competinţa judecătoriilor rurale se pot face şi verbal. În acest caz arătările părţii vor fi trecute într-un proces-verbal, semnat de judecător, grefier şi parte şi care va înlocui cererea scrisă. Dacă partea nu poate semna, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal.
Cererile scrise ale persoanelor care nu pot semna, vor fi semnate prin punerea de deget în faţa preşedintelui instanţei sau înlocuitorului său, iar în comunele rurale şi în faţa notarului; cererea va fi mai întâi cetită părţii, făcându-se arătare despre aceasta pe cerere.
În cazurile prevăzute de alineatele 2 şi 3, se va face arătare de chipul cum s-a stabilit identitatea părţii.
Art. 83
Când cererea este făcută prin mandatar, se va alătura procura în original sau în copie legalizată.
Mandatarul avocat certifică el însuşi copia de pe procura sa.
Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul judiciar va alătura copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calităţii sale.
Reprezentanţii persoanelor juridice de drept privat, vor arăta Monitorul Oficial, în care este publicată împuternicirea lor.
Art. 84
Cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greşită.
CAPITOLUL II: Citaţiunile şi comunicarea actelor de procedură
Art. 85
Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăptuirea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel.
Art. 86
Comunicarea cererii şi a tuturor actelor de procedură, se va face din oficiu, prin poştă sau prin Corpul Portăreilor, iar în comunele rurale şi prin notari.
Art. 87
Vor fi citaţi:
1) Statul, judeţul, comuna şi celelalte persoane juridice de drept public, în persoana capului autorităţii la Contenciosul sediului central al administraţiunii respective sau, în lipsa contencios, la sediul administraţiunii;
2) persoanele juridice de drept privat, prin reprezentanţii lor, la sediul principal al administraţiunii sau la acel al sucursale din circumscripţia instanţei.
3) asociaţiunile şi societăţile care nu au personalitate juridică, prin organele lor de conducere, la sediul administraţiunii lor;
4) obştiile de moşneni sau de răzeşti şi composesoratele, prin mandatarii lor;
5) masa creditorilor falimentului, prin judecătorul sindic;
6) incapabilii, prin reprezentanţii lor legali.
In caz de numire a unui curator special, citarea se va face prin acest curator.
7) membrii corpului diplomatic şi consular român din străinătate, cum şi personalul ce depinde de el, prin Ministerul Afacerilor Străine;
8) cei care se află în străinătate fără domiciliu, sau reşedinţă cunoscută, prin Monitorului Oficial şi prin mandatarul lor din ţară, dacă au unul cunoscut.
Cei cu domiciliul sau reşedinţa cunoscută în străinătate, se vor cita prin mandatarul lor din ţară, dacă au unul cunoscut, iar lor li se va trimite o citaţie prin scrisoare recomandată în străinătate; recipisa de predarea scrisorii va ţine loc de dovadă.
Dacă nu au mandatar cunoscut în ţară, citaţia se va trimite prin scrisoare recomandată şi se va publica în Monitorul Oficial;
9) cei cu domiciliul sau reşedinţa necunoscută, potrivit art. 95.
Art.88
Citaţia va cuprinde:
1) numărul şi data emiterii, precum şi numărul dosarului;
2) arătarea anului, lunii, zilei şi orei de înfăţişare;
3) arătarea instanţei şi sediul ei;
4) numele, domiciliul şi calitatea celui citat;
5) numele şi domiciliul părţii potrivnice şi felul pricinei;
6) parafa şefului instanţei şi semnătura grefierului.
Arătările dela punctele 2, 3, 4 şi 6 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii
Art. 89
Citaţia, sub pedeapsa nulităţii, va fi înmânată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată. În pricinele urgente, termenul poate fi şi mai scurt, după aprecierea instanţei.
Înfăţişarea părţii în instanţă, în persoană sau prin mandatar, acoperă orice vicii de procedură. Partea este însă în drept să ceară amânarea dacă nu i s-a înmânat citaţia în termen.
Art. 90
Înmânarea citaţiei şi a tuturor actelor de procedură, se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat. Când acesta are o aşezare agricolă, comercială, industrială sau profesională în altă parte, înmânarea se poate face şi la locul acestor aşezări.
Înmânarea se poate face oriunde, când cel citat primeşte citaţia.
Pentru cei care locuiesc în hoteluri sau, în lipsa acestuia, celui ce în mod obişnuit îl înlocuieşte.
Pentru cei ce în mod obişnuit îl înlocuieşte.
Pentru cei ce se găsesc sub arme, citaţia se înmânează la comandamentul superior cel mai apropiat.
Pentru cei care alcătuiesc echipajul unui vas de comerţ, înmânarea se face, în lipsa unui domiciliu cunoscut, la Căpitănia Portului unde se găseşte înregistrat vasul.
Pentru deţinuţi, înmânarea se face la administraţia închisorii.
Pentru bolnavii aflaţi în spitale, ospicii ori sanatorii, la Direcţia Aşezământului.
Art. 91
Înmânarea citaţiilor şi tuturor actelor de procedură, în cazurile prevăzute de art. 87, pct. 1, 2, 3, 5 şi 7, precum şi în cele prevăzute de art. 90, alineatele 4, 5, 6 şi 7, sau atunci când actul urmează să fie înmânat unui avocat sau notar public, se poate face funcţionarului sau persoanei însărcinate cu primirea corespondenţei, care va semna dovada.
Art. 92
Înmânarea actului de procedură se va face persoanei în drept să-l primească, care va semna dovada de primire, certificată de agentul însărcinat cu înmânarea.
Dacă cel citat, aflându-se la domiciliu, nu vrea să primească actul de procedură sau primindu-l nu voeşte ori nu poate să semneze dovada de primire, agentul va lăsa actul în mâna sau la domiciliul celui citat, încheind despre cele urmate un proces-verbal.
Dacă cel citat nu se găseşte la domiciliu, actul de procedură va fi înmânat unei persoane din familie, care locueşte cu dânsul, sau unei persoane din serviciul său, sub luare de dovadă, încheind despre cele urmate proces-verbal.
În cazul când cei mai sus arătaţi nu voesc să primească actul de procedură, ori nu voesc sau nu pot să semneze dovada de primire, agentul va lăsa actul în mâna lor sau la domiciliul celui citat şi va încheia proces-verbal.
Înmânarea nu se poate face persoanelor lipsite de judecată. Până la dovada contrarie, puterea de judecată este presupusă.
În cazul de lipsă şi a persoanelor arătate în alienatul 3, agentul va afişa actul de procedură pe uşa locuinţei celui citat şi va încheia proces-verbal.
Procesele-verbale prevăzute în articolul de faţă vor fi încheiate la faţa locului, în asistenţa a doi vecini, care nu vor fi în serviciul primăriei sau poştei şi nici funcţionari judecătoreşti.
În cazurile prevăzute de alienatele 2, 4 şi 6, se va arăta, în procesul-verbal, etajul şi apartamentul celui citat, dacă acesta locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente.
Art. 93
În caz de alegere de domiciliu, dacă parte a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii.
Art. 94
Când comunicarea actelor de procedură nu se poate face din pricină că s-a dărâmat clădirea, a devenit de nelocuit sau din alt motiv asemănător, agentul va depune actul la grefă instanţei, care va înştiinţa din timp partea despre această împrejurare.
Art. 95
Când reclamantul învederează că, deşi a făcut tot ce i-a stat în putinţă, nu a isbutit să afle domiciliul pârâtului, preşedintele instanţei poate încuviinţa citarea acestuia prin publicitate.
Citarea prin publicitate se face prin afişarea citaţiei la uşa instanţei şi prin publicarea ei în Monitorul Oficial, cu 15 zile înaintea termenului de judecată.
În cazurile urgente, preşedintele instanţei va putea scurta acest termen până la 5 zile.
Preşedintele poate dispune publicarea citaţie şi într-un ziar mai răspândit.
Dacă pârâtul se înfăţişează şi dovedeşte că a fost citat prin publicitate cu rea credinţă, toate actele de procedură ce au urmat încuviinţării acestei citări vor fi anulate, iar reclamantul care a cerut citarea prin publicitate va fi condamnat la o amendă dela 1000 la 10000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.
Art. 96
Partea prezentă în instanţă, în persoană sau prin mandatar, nu poate refuza primirea actelor de procedură şi a înscrisurilor care i se comunică în şedinţă. În acest caz, instanţa poate încuviinţa, la cerere, un termen pentru a lua cunoştinţă de acte.
Art. 97
Niciun act de procedură nu se poate îndeplini în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice, după încuviinţarea preşedintelui.
Art. 98
Schimbarea domiciliului uneia din părţi în timpul judecăţii, trebue, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoştinţa instanţei prin petiţie la dosar, iar părţii potrivnice prin scrisoare recomandată a cărei recipisă de predare se va depune la dosar odată cu petiţia prin care se înştiinţează instanţa despre schimbarea domiciliului.
Art. 99
Cei însărcinări de lege cu îndeplinirea actelor de procedură, din a căror vină s-a pricinuit amânarea judecăţii, vor fi condamnaţi de instanţă, printr-o închidere executorie, la o amendă dela 500 la 5.000 lei şi la despăgubirea părţii vătămate.
Cel condamnat poate să prezinte instanţei o petiţie motivată pentru scutirea sau micşorarea amenzii ori despăgubirii.
El va fi citat de urgenţă, împreună cu partea vătămată, căreia i s-a încuviinţat despăgubirea, în camera de chibzuire şi instanţa va hotărî prin încheiere irevocabilă. Citarea se va face prin grefă şi este scutită de timbru şi taxe.
Art. 100
Procesul-verbal, încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură, trebue să cuprindă:
1) anul, luna şi ziua când a fost încheiat;
2) numele celui care l-a încheiat;
3) funcţiunea acestuia;
4) numele şi domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea;
5) arătarea instanţei dela care porneşte actul de procedură şi indentificarea lui, iar pentru citaţii şi a termenului de înfăţişare;
6) arătarea înscrisurilor comunicate;
7) numele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea sau locul unde s-a făcut afişarea;
8) semnătura celui care a încheiat procesul-verbal, precum şi a persoanelor care l-au asistat.
Dacă cei care urmează să semneze dovada de primire sau procesul-verbal, refuză sau nu pot s-o facă, se va face vorbire despre acesta în cuprinsul procesului verbal.
Arătările dela punctele 1, 2, 4, 5, 7 şi 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii.
Procesul-verbal face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat.
CAPITOLUL III: Termenele
Art. 101
Termenele se înţeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârşit termenul.
Termenele statornicite pe ore încep să curgă dela miezul nopţii următoare.
Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni, se sfârşesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zile de plecare.
Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârşeşte într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii,
Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârşitul primei zile de lucru următoare.
Art. 102
Termenele încep să curgă dela data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel.
Termenele încep să curgă şi împotriva părţii care a cerut comunicarea, dela data când a cerut-o
Art. 103.
Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei.
În acest din urmă caz actul de procedură se va îndeplini în termen de 15 zile dela încetarea împiedicării; în acelaşi termen vor fi arătate şi motivele împiedicării.
Art. 104
Actele de procedură trimise prin poştă instanţelor judecătoreşti, se socotesc îndeplinite în termen, dacă au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui.
CAPITOLUL IV: Nulitatea actelor de procedură
Art. 105
Actele de procedură îndeplinire de un judecător necompetent sunt nule.
Actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent, se vor declara nule, numai dacă prin acesta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. În cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.
Art. 106
Anularea unui act de procedură atrage şi nulitatea actelor următoare, în măsura în care acestea nu pot avea o existenţă de sine stătător.
Judecătorul va putea să dispună îndreptarea neregularităţilor săvârşite cu privire la actele de procedură.
Art. 107
Preşedintele va amâna judecarea pricinei oridecâteori constată că partea care lipseşte nu a fost citată cu respectarea cerinţelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulităţii.
Art. 108
Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinei.
Celelalte nulităţi se declară numai după cererea părţii care are interes să o invoce.
Neregularitatea actelor de procedură se acoperă dacă partea nu a invocat-o la prima zi de înfăţişare ce a urmat după această neregularitate şi înainte de a pune concluzii în fond.
Nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt.
TITLUL III: Procedura înaintea primei instanţe
CAPITOLUL I: Procedura înainte de judecată
SECŢIUNEA I: Dispoziţiuni generale
Art. 109
Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanţei competente.
Art.110
Cererea pentru predarea unui nemişcător, la împlinirea termenului de locaţiune, poate fi făcută chiar înainte de împlinirea acestui termen.
Se poate, de asemeni cere, înainte de termen, executarea la termen a unei obligaţiuni alimentare sau altei prestaţiuni periodice.
Preşedintele mai poate încuviinţa, în general, înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligaţiuni, oridecâteori va socoti că cererile sunt îndreptăţite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată, pe care acesta ar încerca-o dacă ar aştepta împlinirea termenului.
Art. 111
Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului.
SECŢIUNEA II: Chemarea în judecată
Art.112
Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
1) numele, domiciliului sau reşedinţa părţilor;
2) calitatea juridică în care părţile stau în judecată, atunci când nu stau în numele lor propriu;
3) obiectul cererii şi valoarea lui, după preţuirea reclamantului, atunci când preţuirea este cu putinţă.
Pentru identificarea nemişcătoarelor se va arăta comuna lşi judeţul, strada şi numărul, iar, în lipsă, vecinătăţile, etajul şi apartamentul, sau când nemişcătorul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară şi numărul tipografic;
4) arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea;
5) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
Când dovada se face prin înscrisuri, se vor alătura la cerere atâtea copii, câţi pârâţi sunt, mai mult câte o copie de pe fiecare înscris, pentru instanţă; copiile vor fi certificate de reclamant că sunt la fel cu originalul.
Se va putea depune şi numai o parte dintr-un înscris privitor la pricină, rămânând ca instanţa să dispună, la nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime.
Dacă înscrisurile sunt scrise în limbă străină sau cu litere vechi, se vor depune traduceri sau copii cu litere latine, certificate de parte.
Când reclamantul voeşte să-şi dovedească cererea sau vreunul din capetele cererii sale prin interogatorul sau jurământul pârâtului, va cere înfăţişarea în persoană acestuia.
Când se va cere dovada cu martori, se va arăta numele şi locuinţa martorilor;
6) semnătura.
Art. 113
La cererea de chemare în judecată se vor alătura atâtea copii de pe cerere câţi pârâţi sunt.
Dacă mai mulţi pârâţi au un singur reprezentant sau dacă pârâtul are mia multe calităţi juridice, se va comunica o singură copie de pe acţiune şi de pe înscrisuri şi se va înmâna o singură citaţie.
Art. 114
Preşedintele, îndată ce primeşte cererea de chemare în judecată şi constată plata timbrului, a taxei de procedură şi a impozitului proporţional, va soroci ziua înfăţişării şi va cita părţile înaintea instanţei, în şedinţă. Preşedintele va putea soroci o anumită oră pentru judecarea pricinei.
Când reclamantul este de faţă la fixarea termenului, el ia termenul în cunoştinţă; preşedintele îl va pune în vedere lipsurile cererii de chemare în judecată, spre a le întregi înainte de comunicare.
Preşedintele va dispune în acelaşi timp să se comunice pârâtului, odată cu citaţia, copii de pe cerere şi înscrisuri, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată.
Odată cu sorocirea termenului, preşedintele va dispune, dacă s-a cerut prin cerere citarea pârâtului la interogator sau jurământ, sub rezerva dezbaterii la termenul de înfăţişare. Sub aceeaşi rezervă se vor putea lua orice alte măsuri, în marginea rânduelilor pentru dovezi.
Termenul se va soroci astfel ca, dela data primirii citaţiei, pârâtul să aibă cel puţin 30 zile pentru depunerea întâmpinării, iar în pricinile urgente, cel puţin 5 zile.
Dacă pârâtul locueşte în străinătate, preşedintele va putea soroci un termen mai îndelungat.
SECŢIUNEA III: Întâmpinarea
Art. 115
Întâmpinarea va cuprinde:
1) excepţiunile de procedură ce pârâtul ridică la cererea reclamantului;
2) răspunsul la toate capetele de fapt şi de drept ale cererii;
3) dovezile cu care se apără împotriva fiecărui capăt din cerere; când va cere dovada ca martori, pârâtul va arăta numele şi locuinţa lor;
4) semnătura.
Art. 116
La întâmpinarea se vor alătura atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sunt; de asemeni se va alătura acelaşi număr de copii certificate de pe înscrisurile pe care se sprijină, mai mult un rând de copii pentru instanţă.
Dacă mai mulţi reclamanţi au un singur reprezentant, sau un reclamant stă în judecată în mai multe calităţi juridice, se va depune la dosar, pentru aceste părţi câte o singură copie.
Art. 117
Când sunt mai mulţi pârâţi, ei pot răspunde toţi împreună sau numai o parte din ei, printr-o singură întâmpinare.
Art. 118
Înaintea judecătoriilor rurale, pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare; preşedintele îi va pune însă în vedere la prima zi de înfăţişare, să arate toate excepţiunile, dovezile şi mijloacele sale de apărare despre care se va face vorbire în încheierea de şedinţă.
Aceeaşi obligaţie o are pârâtul în faţa oricărei instanţe când a fost scutit de depunerea întâmpinării.
SECŢIUNEA IV: Cerere reconvenţională
Art. 119
Dacă pârâtul are pretenţiuni în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare, ale reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională.
Cererea trebuie să îndeplinească condiţiunile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.
Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului, spre acest sfârşit.
Art. 120
Cererea reconvenţională se judecă odată cu cererea principală.
Când însă numai cererea principală este în stare de a fi judecată, instanţa o poate judeca deosebit.
CAPITOLUL II: Şedinţele şi poliţia lor
Art. 121
Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel.
Instanţa poate să dispună ca desbaterile să se facă în şedinţă secretă, dacă desbaterea publică ar putea vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părţi. În acest caz, părţile vor putea fi însoţite, în afară de apărătorii lor, de cel mult două persoane desemnate de ele.
Hotărârea se pronunţă întotdeauna în şedinţă publică.
Art. 122
Preşedintele exercită poliţia şedinţei, putând lua măsuri pentru păstrarea ordinei şi bunei cuviinţe.
Dacă nu mai este loc în sala de şedinţă, preşedintele poate înlătura pe cei ce ar veni mai târziu sau pe cei ce depăşesc numărul locurilor.
Nimeni nu poate fi lăsat să intre cu arme în sala de şedinţă, afară numai dacă le poartă în vederea serviciului ce îndeplinesc în faţa instanţei.
Acei care iau parte la şedinţă sunt obligaţi să aibă o purtare cuviincioasă. Acel ce vorbeşte instanţei trebuie să stea în picioare. Preşedintele poate încuviinţa excepţiuni dela această îndatorire.
Pot fi îndepărtaţi din sală cei nevârstnici şi persoanele care s-ar înfăţişa într-o ţinută necuviincioasă.
Preşedintele poate chema la ordine orice persoană care turbură mersul desbaterilor. Dacă această chemare rămâne fără rezultat, el poate obliga pe turburător să părăsească sala şi la nevoie, va da ordin să fie scos din sală.
Preşedintele poate să ordone îndepărtarea tuturor persoanelor din sală, dacă altfel nu se poate păstra ordinea.
Art. 123
Dacă printre cei îndepărtaţi din sală ar fi vreuna din părţi, înainte de închiderea desbaterilor, aceasta va fi chemată în sală şi, sub pedeapsa de nulitate, i se vor pune în vedere toate faptele de căpetenie, petrecute în lipsa sa, precum şi declaraţiile celor ascultaţi.
Dispoziţiunea de mai sus nu se aplică, în cazul când partea îndepărtată din şedinţă a fost asistată de un avocat, care a rămas mai departe în sală.
Art. 124
Dispoziţiile de mai sus se aplică în toate locurile unde judecătorii sunt chemaţi să-şi îndeplinească funcţiile lor.
CAPITOLUL III: Judecata
SECŢIUNEA I: Înfăţişări şi dezbateri
Art. 125
Preşedintele va dispune să se întocmească pentru fiecare şedinţă o listă de pricinile sorocite să se judece în acea zi li care va fi afişată la uşa sălii de şedinţă cu cel puţin o oră înainte de începerea şedinţei.
Pricinile declarate urgente şi cele rămase în divergenţă se vor judeca înaintea celorlalte.
Părţile pot cere schimbarea rândului, dacă împuterniciţii având pricini sorocite înaintea lor nu se împotrivesc.
Art. 126
Părţile pot cere instanţei, la începutul şedinţei, amânarea pricinilor care nu sunt în stare de judecată, dacă aceste cereri nu provoacă desbateri. Această amânare se poate face şi de un singur judecător.
Art. 127
Pricinile se desbat verbal, dacă legea nu dispune altfel.
Art. 128
Preşedintele deschide, suspendă şi ridică şedinţa.
Preşedintele va da cuvântul mai întâiu reclamantului şi în urmă pârâtului.
În caz de trebuinţă, preşedintele poate da cuvântul de mai multe ori, putându-l mărgini în timp de fiecare dată.
Art. 129
Preşedintele este în drept să pună întrebări părţilor sau să pună în desbaterea lor orice împrejurări de fapt sau de drept care duc la deslegarea pricinei, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau întâmpinare.
El va putea ordona dovezile pe care le va găsi de cuviinţă, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Art.130
Judecătorii sau părţile pot pune întrebări martorilor sau experţilor numai prin mijlocirea preşedintelui, care poate însă încuviinţa ca aceştia să pună întrebările direct.
Judecătorii sunt datori să stărue, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi adevărul şi pentru a preveni orice greşeală în cunoaşterea faptelor; ei vor da părţilor ajutor activ în ocrotirea drepturilor şi intereselor lor.
Ei vor hotărî numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecăţii.
Art. 131
La judecătoriile rurale judecătorul, înainte de intrarea în desbateri, va încerca împăcarea părţilor.
Dacă părţile se împacă, judecătorul va constata condiţiile împăcării în cuprinsul hotărârii pe care o va da.
Art. 132.
La prima zi de înfăţişare, instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum şi pentru a propune noi dovezi. În acest caz, instanţa dispune amânarea pricinei şi comunicare a cererii modificate pârâtului, în vederea facerii întâmpinării.
Cererea nu se socoteşte modificată şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute în instanţă:
1) când se îndreaptă greşelile materiale din cuprinsul cererii;
2) când reclamantul măreşte sau micşorează câtimea obiectului cererii;
3) când cere valoarea obiectului pierdut sau pierit;
4) când înlocuieşte cererea în constatare printr-o cerere pentru realizarea dreptului, sau, dimpotrivă, în cazul în care cererea în constatare poate fi primită.
Reclamantul va putea cere un termen pentru a depune întâmpinarea la cererea reconvenţională şi a propune dovezile în apărare.
Art. 133
Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă.
Lipsa semnăturii se poate totuşi împlini în tot cursul judecăţii. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui să semneze cel mai târziu la prima zi de înfăţişare următoare, iar când este prezent în instanţă, în chiar şedinţa în care a fost invocată nulitatea.
Art. 134
Este socotită ca prima zi de înfăţişare aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluziuni.
Art. 135
Cererea reconvenţionată şi introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt consimt să se judece împreună.
Art. 136
Excepţiunile de procedură care nu au fost propuse, în condiţiunile art.115 şi 132, nu vor mai putea fi invocate în cursul judecăţii, afară de cele de ordine publică.
Art. 137
Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiunilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinei.
Excepţiunile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu deslegarea în fond a pricinei.
Art. 138
Dovezile care nu au fost cerute în condiţiunile art. 112, 115 şi 132, nu vor mai putea fi invocate în cursul instanţei, afară de cazurile:
1) când dovada cerută este jurământul;
2) când nevoia dovezii ar reieşi din desbateri şi partea nu o putea prevedea;
3) când administrarea dovezii nu pricinueşte amânarea judecăţii;
4) când dovada nu a fost cerută în condiţiunile articolelor mai sus arătate din pricina neştiinţei şi lipsei de pregătire a părţii.
În cazul amânării, partea este obligată, sub pedeapsa decăderii, să depună cu cel puţin 5 zile, înainte de termenul sorocit pentru judecată, copii certificate de pe înscrisurile invocate.
Art. 139
Partea care a depus un înscris în copie certificată, este datoare să aibă asupra sa, la şedinţă, originalul înscrisului sau să-l depună mai înainte în păstrarea grefei, sub pedeapsa de a nu se ţine seama de înscris.
Dacă partea potrivnică nu poate să-şi dea seama de exactitatea copiei faţă cu originalul înfăţişat în şedinţă, judecătorul va putea acorda un termen scurt, obligând partea să depună originalul în păstrarea grefei.
Art. 140
Înscrisurile depune de părţi rămân dobândite judecăţii şi nu se mai pot retrage fără învoirea părţii potrivnice.
Înscrisurile depuse în original nu vor putea fi retrase decât după ce se vor lăsa copii legalizate de grefa instanţei, la care s-a făcut depunerea.
Art. 141
Când se tăgăduieşte exactitatea traducerii în limba română sau a scrierii cu litere latine, făcută de parte, instanţa poate dispune ca traducerea sau scrierea cu litere latine să se facă de un traducător autorizat sau, în lipsă, de o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiunile privitoare la experţi.
Pârâtul va face această cerere prin întâmpinare, iar reclamantul, la primul termen de înfăţişare.
Art. 142
Dacă partea sau martorul nu cunoaşte limba română, se va folosi un traducător autorizat sau, în lipsa, o persoană de încredere, în care caz se vor aplica dispoziţiunile privitoare la experţi.
Judecătorul poate îndeplini funcţiunea de traducător fără a depune jurământ.
Art. 143
Când cel ce urmează a fi ascultat este mut sau surd şi nu poate fi înţeles, va fi pus să scrie răspunsul. Dacă nu ştie să scrie se va folosi un tâlmaci, aplicându-se dispoziţiunile privitoare la experţi.
Art. 144
Când cel obligat să semneze declaraţiile făcute nu vrea sau nu poate să semneze, se va face arătare în actul de procedură.
Art. 145
Desbaterile în continuare vor fi sorocite în şedinţe deosebite, chiar în afara orelor statornicite pentru judecarea pricinilor.
Art. 146
Părţile vor putea fi îndatorate, după închiderea desbaterilor, să depună concluziuni scrise sau prescurtări scrise, semnate de ele, a susţinerilor lor verbale. Părţile vor putea depune concluziunile sau prescurtările chiar fără să fie obligate. Ele vor fi înregistrate.
Art. 147
Desbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi de grefier.
Art. 148
La cerere, grefa va elibera copii de pe încheierea de şedinţă, de pe hotărâre sau dispozitiv sau de pe celelalte înscrisuri aflate la dosar.
Copiile de pe încheieri, dispozitiv sau hotărâri se vor putea elibera numai după ce acestea au fost semnate de toţi judecătorii, sub pedeapsa pentru grefieri de a fi urmăriţi ca falsificatori.
În cazul când dezbaterile s-au urmat în şedinţă secretă, alte persoane decât părţile, nu pot dobândi copii de pe încheieri, expertize sau declaraţiuni de martori decât cu încuviinţarea preşedintelui.
Art. 149
Instanţa va încuviinţa stenografierea desbaterilor, în total sau în parte, la cererea părţii. În acest caz, se vor aplica dispoziţiunile privitoare la experţi.
Art. 150
Când instanţa se va socoti lămurită, preşedintelui va declara desbaterile închise.
Art. 151
Pricina poate fi repusă pe rol, dacă instanţa găseşte necesare noui lămuriri.
Art. 152
Dacă la orice termen sorocit pentru judecată, se înfăţişează numai una din părţi, instanţa, după ce va cerceta toate lucrările din dosar şi va asculta susţinerile părţii, se va pronunţa pe temeiul dovezilor administrate, putând primi excepţiunile şi apărările părţii care lipseşte.
Art. 153
Partea, care a fost prezentă la înfăţişare, ea însăşi sau prin mandatar, chiar neîmputernicit cu dreptul de a cunoaşte termenul, nu va fi citată, în tot cursul instanţei, fiind presupusă că cunoaşte termenele următoare.
Această dispoziţiune nu se aplică:
1. În cazul redeschiderii judecăţii, după ce a fost suspendată sau amânată fără termen.
2. În cazul sorocirii unui termen pentru chemarea la interogator sau jurământ.
3. În cazul când pricina se repune pe rol.
Termenul luat în cunoştinţă sau pentru care au fost trimise citaţiunile nu poate fi preschimbat, decât după citarea părţilor şi pentru motive temeinice.
Cererea se judecă în camera de chibzuire.
Art. 154
Partea care în orice chip a pricinuit amânarea judecăţii, va fi obligată, la cererea părţii potrivnice, să-i plătească o despăgubire pentru paguba pricinuită prin amânare.
Instanţa hotărăşte, după ascultarea părţilor, printr-o încheiere irevocabilă.
Despăgubirea nu se înapoiază, chiar dacă partea care a dobândit-o cade în pretenţiunile sale.
Dacă încheierea nu a fost executată în timpul judecăţii, partea va putea cere ca despăgubirea să fie ţinută în seamă la pronunţarea hotărârii.
Art. 155
Amânarea judecăţii, în temeiul învoielii părţilor, nu se poate încuviinţa decât o singură dată în cursul instanţei.
După o asemenea amânare, judecata, dacă părţile nu stăruesc, va fi suspendată şi nu va fi redeschisă decât după plata sumelor prevăzute de lege timbrului pentru redeschiderea pricinilor.
Instanţa este obligată să cerceteze dacă amânarea cerută de amândouă părţile pentru un motiv anumit nu tinde la o amânare prin învoiala părţilor; este socotită ca atare cererea de amânare la care cealaltă parte s-ar putea împotrivi.
Art. 156
Instanţa va putea da un singur termen pentru lipsă de apărare, temeinic motivată,
Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea, în vederea depunerii de concluzii scrise.
Art. 157
Pricinile în care procedura este îndeplinită şi care nu se pot judeca din lipsă de timp vor fi amânate, la cererea uneia din părţi, la un termen scurt, pentru când părţile nu se vor mai cita. Aceste pricini vor fi judecate cu precădere.
SECŢIUNEA II: Excepţiunile de procedură şi excepţiunea puterii de lucru judecat
Art. 158
Când partea chemată în judecată invocă necompetinţa instanţei, ea este obligată să arate instanţa competentă.
Dacă instanţa se declară competentă, va trece la judecarea pricinei, cel nemulţumit putând să facă apel după darea hotărârii asupra fondului.
Dacă instanţa se declară necompetentă, ea va trimite dosarul instanţei competentă, de îndată ce hotărârea a devenit irevocabilă. Termenele pentru exercitarea căilor de atac curg dela pronunţare.
Trimiterea dosarului instanţei competente nu este împiedicată de exercitarea căii de atac de către partea care a obţinut declararea necompetenţie.
Dacă necompetinţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă sau ascunzând caracterul cererii, a făcut să fie repartizată la o instanţă sau secţiune necompetentă, nu va putea cere declararea necompetenţei.
Art. 159
Necompetenţa este de ordine publică:
1. Când pricina este de competinţa autorităţilor administrative sau unei instanţe judecătoreşti mai mică în grad.
2. Când pricina este de competinţa unei alte instanţe şi părţile nu o pot înlătura.
Art. 160
În cazul declarării necompetinţei, dovezile administrate în instanţa necompletă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.
Art. 161
Când instanţa constată lipsa capacităţii de exerciţiu al drepturilor procedurale a părţii sau când reprezentantul părţii nu face dovada calităţii sale, se poate da un termen pentru împlinirea acestor lipsuri.
Dacă lipsurile nu se împlinesc, instanţa va anula cererea.
Art. 162
Excepţiunile de procedură de ordine publică pot fi ridicate înaintea instanţei de recurs numai când nu este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului.
Art. 163
Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe.
Această excepţiune se va putea ridica de părţi sau de judecător în orice stare a pricinei în faţa instanţelor de fond.
Dacă excepţiunea este primită, dosarul se va trimite instanţei care a fost mai întâiu investită, iar în cazul când pricinile se află în judecata unor instanţe de grade deosebite, la instanţa cu grad mai înalt.
Art. 164
Părţile vor putea cere întrunirea mai multor pricini ce se află înaintea aceleaşi instanţe sau instanţe deosebite, de acelaşi grad, în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între dânsele o strânsă legătură.
Întrunirea poate fi făcută de judecător chiar dacă părţile nu au cerut-o.
Dosarul va fi trimis instanţei mai întâi învestită, afară numai dacă amândouă părţile cer trimiterea lui la una din celelalte instanţe.
Când una din pricini este de competinţa unei instanţe, şi părţile nu o pot înlătura, întrunirea se va face la acea instanţă.
Art. 165
În orice stare a judecăţii se pot despărţi pricinile întrunite, dacă instanţa socoteşte că numai una din ele este în stare de a fi judecată.
Art. 166
Excepţiunea puterii lucrului judecat se poate ridica, de părţi sau de judecător, chiar înaintea instanţelor de recurs.
SECŢIUNEA III: Administrarea dovezilor
Subsectiunea 1.Dispoziţiuni generale
Art. 167
Dovezile se pot încuviinţa numai dacă instanţa socoteşte că ele pot să aducă deslegarea pricinei afară de cazul când ar fi primejdie ca ele să se piardă prin întârziere.
Ele vor fi administrate înainte de începerea desbaterilor asupra fondului.
Dovada şi dovada contrarie va fi administrată pe cât cu putinţă în acelaşi timp.
Când dovada cu martori a fost încuviinţată în condiţiunile art. 138, dovada contrară va fi cerută sub pedeapsa decăderii în aceeaşi şedinţă, dacă amândouă părţile sunt de faţă.
Partea lipsă la încuviinţarea dovezii este obligată să ceară dovada contrarie la şedinţa următoare, iar în caz de împiedecare, la prima zi când se înfăţişează.
Art. 168
Încheierea prin care se încuviinţează dovezile, va arăta faptele ce vor trebui dovedite, precum şi mijloacele de dovadă încuviinţate pentru dovedirea lor.
Administrarea dovezilor se va face în ordinea statornicită de instanţă.
Când o parte renunţă la dovezile ce a propus, cealaltă parte poate să şi le însuşească.
Art. 169
Administrarea dovezilor se face în faţa instanţei de judecată.
Instanţa poate delega un magistrat pentru administrarea dovezilor, care se va putea face şi în camera de chibzuire.
Instanţa va putea soroci în aceeaşi şedinţă, ziua şi ora când părţile se vor prezenta în faţa judecătorului delegat dându-le termenul în cunoştinţă în condiţiunile art. 153, care se aplică şi în faţa magistratului delegat.
Când administrarea dovezilor urmează să se facă în altă localitate, ea se va îndeplini, prin delegaţie, de către o instanţă de acelaşi grad sau chiar mai mică în grad, dacă în acea localitate nu există o instanţă de acelaşi grad. Dacă felul dovezii îngădue şi părţile se învoiesc, instanţa care administrează dovada poate fi scutită de citarea părţilor.
Art. 170
Când s-a încuviinţat o cercetare locală, expertiza sau dovada cu martori, partea care a propus-o este obligată ca, în termen de 5 zile dela încuviinţare, să depună suma statornicită de instanţă, pentru cheltuielile de cercetare, drumul şi despăgubirea martorilor sau plata expertului; recipisa se va depune la grefa instanţei.
Când s-a încuviinţat părţilor dovezi potrivit dispoziţiunilor art. 138, pct. 2 şi 4, termenul de mai sus poate fi prelungit până la 15 zile.
Neîndeplinirea acestor obligaţiuni atrage decăderea, pentru acea instanţă, din dovada încuviinţată.
Depunerea sumei se va putea însă face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata.
Art. 171
Partea decăzută din dreptul de a administra o dovadă, va putea totuşi să se apere, discutând în fapt şi în drept temeinicia susţinerilor şi a dovezilor părţii potrivnice.
Subsectiunea 2. Dovada cu înscrisuri
Art 172
Când partea învederează că partea potrivnică deţine un înscris privitor la pricină, instanţa poate ordona înfăţişarea lui.
Cererea de înfăţişare nu poate fi respinsă dacă înscrisul este comun părţilor sau dacă însăşi partea potrivnică s-a referit în judecată la înscris ori dacă, după lege, ea este obligată să înfăţişeze înscrisul.
Art. 173
Instanţa va respinge cererea de înfăţişare a înscrisului, în întregime sau în parte, în cazurile:
1. Când cuprinsul înscrisului priveşte chestiuni cu totul personale.
2. Când înfăţişarea înscrisului ar încălca îndatorirea de a păstra secretul.
3. Când înfăţişarea ar atrage urmărirea penală împotriva părţii sau a unei alte persoane, ori ar expune-o dispreţului public.
Art. 174
Dacă partea refuză să răspundă la interogator sau să depună jurământul ce i s-a propus în dovedirea deţinerii sau existenţei înscrisului, dacă reese din dovezile administrate că l-a ascuns sau l-a distrus, sau dacă, după ce s-a dovedit deţinerea înscrisului, nu-l înfăţişează la cererea instanţei, aceasta va putea socoti ca dovedite pretenţiunile părţii care a cerut înfăţişarea, cu privire la cuprinsul acelui înscris.
Art. 175
Dacă înscrisul se găseşte în păstrarea unei autorităţi, instanţa va lua măsuri pentru aducerea lui putând pronunţa împotriva şefului autorităţii, în caz de refuz neîntemeiat, despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.
Dacă înscrisul este deţinut de o altă persoană, aceasta va putea fi citată ca martor, punându-i-se în vedere să aducă înscrisul în instanţă, sub pedeapsa plăţii de despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere. Aceasta este îndreptăţită să refuze aducerea înscrisului în cazurile prevăzute de art. 173.
Înfăţişarea şi aducerea înscrisului se fac pe cheltuiala părţii care a cerut dovada; suma de plată va fi statornicită prin încheierea irevocabilă.
Art. 176
Instanţa nu va putea cere trimiterea cărţilor funciare şi a planurilor, a registrelor autorităţilor, precum şi a înscrisurilor originale depuse la instanţe sau notari publici.
Cercetarea acestor înscrisuri se va face, cu citarea părţilor, de un magistrat delegat sau, dacă înscrisul se găseşte în altă localitate, prin delegaţie de către instanţa respectivă.
Subsectiunea 3. Verificarea de scripte
Art. 177
Acela căruia i se opune un înscris sub semnătură privată este dator fie să recunoască, fie să tăgăduiască scrisul ori semnătura.
Moştenitorii sau urmaşii în drepturi ai aceluia dela care se pretinde a fi înscrisul pot declara că nu cunosc scrisul sau semnătura acestuia.
Art. 178
Când una din părţi declară că nu recunoaşte fie înscrisul, fie semnătura, instanţa va păşi la verificarea înscrisului.
Spre acest sfârşit, preşedintele instanţei va obliga pe cel căruia i se atribuie scrierea sau semnătura să scrie şi să semneze sub dictarea sa, părţi din înscris.
Refuzul de a scrie va putea fi socotit ca o recunoaştere a scrisului.
Art. 179
Dacă instanţa, după verificarea înscrisului cu scrisul sau semnătura făcută în faţa ei sau cu alte înscrisuri, nu este lămurită, va dispune ca verificarea să se facă prin expert, obligând părţile să depună de îndată înscrisuri pentru verificare.
Se primesc ca atare:
1. Înscrisurile autentice.
2. Înscrisurile private, netăgăduite de părţi.
3. Partea din înscris netăgăduită.
4. Scrisul sau semnătura făcută înaintea instanţei.
Înscrisurile depuse pentru verificare vor fi semnate de preşedinte, grefier şi părţi.
Părţile iau cunoştinţă de înscrisuri în şedinţă.
Art. 180
Dacă una din părţi declară că scrisul sau semnătura este falsă şi cealaltă parte nu este de faţă, instanţa va dispune înfăţişarea părţilor în persoană, la alt termen, când partea care a invocat înscrisul va arăta mijloacele sale de apărare şi va depune înscrisuri pentru verificare.
Părţile pot fi reprezentate şi prin mandatari cu procură specială, dacă dovedesc o împiedecare bine întemeiată.
Art. 181
Preşedintele va constata, prin proces-verbal, starea materială a înscrisului defăimat dacă există pe el ştersături, adăugiri sau îndreptări, apoi îl va semna spre neschimbare şi-l va încredinţa grefei, după ce va fi semnat de grefier şi de părţi.
Dacă părţile nu vor sau nu pot să semneze, se va face arătare în procesul-verbal.
Art. 182
La ziua sorocită, preşedintele întreabă partea care a înfăţişat înscrisul, dacă înţelege să se folosească de el.
Dacă partea lipseşte, nu voieşte să răspundă sau declară că nu se mai foloseşte de înscris, acesta va fi înlăturat.
Dacă partea care a defăimat înscrisul ca fals, lipseşte sau nu voieşte să răspundă sau nu stărueşte în declaraţie, înscrisul va fi socotit ca recunoscut.
Art. 183
Dacă partea, care defaimă înscrisul ca fals arată pe autorul sau complicele falsului, instanţa poate suspenda judecata pricinei, înaintând înscrisul Ministerului Public, împreună cu procesul-verbal ce se va încheia.
Art. 184
Când nu este caz de judecată penală sau dacă acţiunea publică s-a stins sau s-a prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de dovadă.
Art. 185
Cel care a cerut o verificare de scripte va putea fi condamnat la o amendă de 500 până la 10.000 lei şi al despăgubiri, dacă se dovedeşte că înscrisul a fost scris de el.
Subsectiunea 4. Dovada cu martori
Art. 186
Când instanţa a încuviinţat dovada cu martori, ea va dispune ascultarea acelora care au fost propuşi prin cerere şi întâmpinare.
În cazurile prevăzute de art. 138, pct. 2 şi 4, lista martorilor se va depune sub pedeapsa decăderii, în termen de 5 zile dela încuviinţare.
Înlocuirea martorilor nu se va încuviinţa decât în caz de moarte, dispariţie sau motive bine întemeiate, în care caz lista se va dispune în termenul şi sub pedeapsa mai sus arătată.
Decăderea din dovada cu martori pentru neîndeplinirea obligaţiunilor prevăzute de art. 170, se acoperă dacă aceştia se înfăţişează la termenul sorocit pentru ascultarea lor.
Art. 187
Instanţa va putea mărgini numărul martorilor propuşi.
Art. 188
Împotriva martorului, care lipseşte la prima citare, instanţa va da mandat de aducere, putând aplica, prin încheiere executorie şi o amendă dela 500 la 5.000 lei; amenda se va putea ridica pentru motive temeinice.
În pricinile urgente, se poate dispune aducerea martorilor cu mandat chiar la primul termen.
Dacă, după mandatul de aducere, martorul nu se înfăţişează, instanţa va putea păşi la judecată.
Instanţa poate încuviinţa ascultarea martorului la locuinţa sa, când acesta este împiedecat de a veni în instanţă.
Art. 189
Nu pot fi ascultaţi ca martori:
1. Rudele şi afinii până la gradul al treilea, inclusiv.
2. Soţul chiar despărţit.
3. Interzişii şi cei declaraţi de lege incapabili de a mărturisi.
4. Cei condamnaţi pentru jurământ sau mărturie mincinoasă.
Art. 190
În pricinile privitoare la starea civilă sau despărţenie se vor putea asculta rudele şi afinii mai sus arătaţi, afară de descendenţi.
Art. 191
Sunt scutiţi de a fi martori:
1. Slujitorii cultelor, medicii, moaşele, farmaciştii, avocaţii, notarii publici şi orice alţi muncitori pe care legea îi obligă să păstreze secretul cu privire la faptele încredinţate lor în exerciţiul îndeletnicirii.
2. Funcţionarii publici şi foştii funcţionari publici asupra împrejurărilor secrete de care au avut cunoştinţă în această calitate.
3. Cei care prin răspunsurile lor s-ar expune ei însuşi sau ar expune pe vreuna din persoanele arătate în art. 189 la punctele 1 şi 2, la o pedeapsă penală sau la dispreţul public; în aceste cazuri, motivul de scutire va fi dovedit prin jurământ.
Persoanele arătate la punctele 1 şi 2, în afară de slujitorii cultelor, vor fi obligaţi să depună, dacă au fost deslegate de îndatorirea păstrării secretului de cel interesat sau autoritatea interesată la păstrarea lui.
Art. 192
Preşedintele, înainte de a lua mărturia, va cere martorului să arate:
1. Numele, îndeletnicirea, locuinţa şi vârsta.
2. Dacă este rudă sau afin cu una din părţi şi în ce grad.
3. Dacă se află în serviciul uneia din părţi.
4. Dacă este în judecată, în duşmănie sau în legături de interes cu vreuna din părţi.
Preşedintele va pune apoi în vedere martorului îndatorirea de a jura şi pedepsele pe care le va suferi în caz de mărturie mincinoasă.
Art. 193
Martorul, va rosti, după preşedinte, următorul jurământ: ''Jur că voi spune adevărul şi că nu voi ascunde nimic din ceea ce ştiu''.
Muţii şi surdo-muţii, ştiutori de carte, vor săvârşi jurământul scriind formula de mai sus şi semnând-o surzii, ştiutori de carte, vor rosti jurământul. Cei care nu ştiu să scrie, vor jura prin semne, cu ajutorul unui tâlmaciu, care va depune mai întâiu jurământul prevăzut pentru experţi.
Art. 194
martorul, care, fără motiv întemeiat, refuză să jure ori să depună mărturia, va fi condamnat, prin încheiere executorie, la amendă dela 500 la 5.000 lei şi la despăgubiri faţă de partea vătămată.
Art. 195
Copiii mai mici de 15 ani şi cei care din pricina slăbiciunii de minte, sunt lipsiţi de judecată, pot fi ascultaţi fără jurământ şi fără ca declaraţiile lor să aibă tăria unor mărturii.
Art. 196
Fiecare martor va fi ascultat deosebit, cei neascultaţi neputând fi de faţă.
Ordinea ascultării martorilor va fi statornicită de preşedinte, ţinând seama şi de cererea părţilor.
După ascultare, martorul rămâne în sala de şedinţă până la sfârşitul cercetării, afară numai dacă instanţa hotărăşte altfel.
Martorul nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte; el poate folosi însă de însemnări cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Art. 197
Martorii pot fi din nou întrebaţi, dacă instanţa găseşte de cuviinţă.
Martorii ale căror arătări nu se potrivesc, vor fi din nou întrebaţi, fiind puşi în faţă.
Dacă instanţa găseşte că întrebarea pusă de parte nu poate să ducă la deslegarea pricinei, este jignitoare sau tinde să dovedească un fapt a cărui dovedire e oprită de lege, nu o va încuviinţa. Instanţa, la cererea părţii, va trece în încheierea de şedinţă atât întrebarea cât şi motivul pentru care s-a înlăturat.
Art. 198
Mărturia se va scrie de grefier, după dictarea preşedintelui sau a judecătorului delegat şi va fi semnată pe fiecare pagină şi la sfârşitul ei de judecător, grefier şi de martor, după ce acesta a luat cunoştinţă de cuprins. Dacă martorul nu voieşte sau nu poate să semneze, se face vorbire despre acesta.
Orice adăugiri, ştersături sau schimbări în cuprinsul mărturiei trebuesc încuviinţate şi semnate de judecător, de grefier şi martor, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.
Locurile nescrise din declaraţie trebuesc împlinite cu linii, astfel încât să nu se poată adăuga nimic.
Art. 199
Dacă din cercetare reies bănuieli puternice de mărturie mincinoasă sau de mituire de martor, instanţa va încheia proces-verbal şi va trimite pe martor în faţa autorităţilor penale.
Art. 200
Martorul poate cere să i se plătească cheltuielile de drum şi să fie despăgubit după starea sau îndeletnicirea sa şi potrivit cu depărtarea domiciliului şi timpul pierdut.
Încheierea instanţei sau a judecătorului delegat este executorie.
Subsectiunea 5. Expertiza
Art. 201
Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa socoteşte de cuviinţă să cunoască părerea unor specialişti, va numi unul sau trei experţi, statornicind punctele asupra cărora ei urmează a se pronunţa.
Art. 202
Experţii se vor numi de către instanţă, dacă părţile nu se învoiesc asupra numirii lor. Încheierea de numire va statornici şi plata cuvenită experţilor.
Art. 203
Nu vor fi numiţi experţi.
1. Minorii şi interzişii.
2. Faliţii.
3. Cei condamnaţi pentru crimă sau pentru delict de fals, furt, înşelăciune, abuz de încredere, mărturii mincinoase, infracţiuni contra bunelor moravuri, vagabondaj, abuz de putere, speculă ilicită, sabotaj economic, dare sau luare de mită, trafic de influenţă, delapidare, rupere de sigilii, sustragere, delicte contra siguranţei interioare şi exterioare a Statului, calomnie sau denunţare calomnioasă.
Art. 204
Experţii se pot recuza pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii.
Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de 5 zile dela numirea expertului, dacă motivul ei există la această dată; în celelalte cazuri termenul va curge dela data când s-a ivit motivul de recuzare.
Recuzările se judecă în şedinţă publică, cu citarea părţilor şi a expertului.
Art. 205
Dispoziţiunile privitoare la citarea, aducerea cu mandat şi pedepsirea martorilor care lipsesc sunt deopotrivă aplicabile experţilor.
Dacă expertul nu se înfăţişează, instanţa poate dispune înlocuirea lui.
De asemeni va fi înlocuit şi expertul care refuză, fără motiv întemeiat, să depună jurământul sau să primească expertiza, putând fi supus în acest caz prin încheiere executorie şi la amenda dela 500 la 5.000 lei.
Art. 206
Expertul va depune în camera de chibzuire sau în şedinţă, următorul jurământ:
''Jur că îmi voiu îndeplini însărcinarea de expert cu cinste şi nepărtinire''.
Art. 207
Dacă experţii pot să-şi dea de îndată părerea vor fi ascultaţi chiar în şedinţă, iar părerea lor se va trece într-un proces-verbal, întocmit potrivit art. 198.
Art. 208
Dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la faţa locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părţilor prin carte poştală recomandată, cu dovadă de primire, arătând zilele şi orele când începe şi continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
Părţile sunt obligate să dea expertului orice lămuriri în legătură cu obiectul lucrării.
Art. 209
Expertul numit este dator să-şi depună lucrarea cu cel puţin 5 zile înainte de termenul sorocit pentru judecată.
Nedepunerea lucrării în termen poate să atragă o amendă dela 500 la 5.000 lei; dacă nici în acest caz expertul nu depune lucrarea, amenda poate fi mărită până la 20.000 lei.
Încheierea de condamnare este executorie. Amenda nu se va putea ridica decât pentru motive întemeiate.
Art. 210
Când sunt mai mulţi experţi cu păreri deosebite lucrarea trebue să cuprindă părerea motivată a fiecăruia.
Art. 211
Experţii sunt datori să se înfăţişeze înaintea instanţei spre a da desluşiri ori de câte ori li se va cere, în care caz au dreptul la despăgubiri ce se vor statornici prin încheiere executorie. Când nu se înfăţişează li se va aplica amenda prevăzută de art. 205.
Art. 212
Dacă instanţa nu este lămurită prin expertiza făcută, poate dispune întregirea expertizei sau o nouă expertiză.
Expertiza contrarie va trebui cerută motivat la primul termen după depunerea lucrării.
Art. 213.
Experţii, care vor cere sau vor primi mai mult decât plata statornicită, se vor pedepsi pentru luarea de mită.
La cererea experţilor, ţinându-se seama de lucrare, instanţa le va putea mări plata cuvenită prin încheierea executorie dată cu citarea părţilor.
Art. 214
Dacă expertiza se face de o altă instanţă prin delegaţie, numirea experţilor şi statornicirea plăţii ce li se cuvine se va putea lăsa în sarcina acestei instanţe.
Subsectiunea 6. Cercetarea la faţa locului
Art. 215
În cazul când instanţa va socoti de trebuinţă, va putea hotărî ca în întregul ei sau numai unul din magistraţi să meargă la faţa locului spre a se lămuri asupra unor împrejurări de fapt care se vor arăta prin încheiere.
Art. 216
Cercetarea la faţa locului se va face cu citarea părţilor, putându-se asculta martorii şi experţii pricinii.
Despre cele urmate la faţa locului se va încheia proces-verbal.
Art. 217
Când instanţa merge la faţa locului, va fi însoţită de Ministerul Public, în cazurile în care prezenţa acestuia este cerută de lege.
Subsectiunea 7. Interogatorul
Art. 218
Se va putea încuviinţa chemarea la interogator, când este privitor la fapte personale care, fiind în legătură cu pricina pot duce la deslegarea ei.
Art. 219
Cel chemat va fi întrebat de către preşedinte asupra fiecărui fapt în parte.
Cu încuviinţarea preşedintelui, fiecare dintre judecători, Ministerul Public, precum şi partea potrivnică poate pune dea dreptul întrebări celui chemat la interogator.
Partea nu are voie să citească un răspuns scris de mai înainte. Ea se poate folosi însă de însemnări, cu încuviinţarea preşedintelui, dar numai cu privire la cifre sau denumiri.
Dacă partea declară că pentru a răspunde trebuie să cerceteze înscrisuri, se va putea soroci un nou termen pentru interogator.
Art. 220
Reprezentantul legal, curatorul sau consiliul juridic pot fi chemaţi personal la interogator pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de el în această calitate.
Art. 221
Răspunsurile la interogator vor fi trecute pe aceeaşi foaie cu întrebările. Interogatorul va fi semnat pe fiecare pagină de preşedinte, grefier, de cel care l-a propus, precum şi de partea care a răspuns după ce a luat cunoştinţă de cuprins. Tot astfel vor fi semnate adăugirile, ştersăturile sau schimbările aduse, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.
Dacă părţile nu voesc sau nu pot să semneze, se va face arătare în josul interogatorului.
Art. 222
Statul şi celelalte persoane juridice de drept public, precum şi persoanele juridice de drept privat, vor răspunde în scris la interogatorul ce li se va comunica.
Se exceptează societăţile comerciale de persoane ai căror asociaţi cu drept de reprezentare vor fi citaţi personal la interogatoriu.
Art. 223
Partea care are domiciliul în străinătate, va putea fi interogată prin cel care o reprezintă în judecată.
În acest caz, interogatorul va fi comunicat în scris mandatarului, care va depune răspunsul părţii dat n cuprinsul unei procuri speciale şi autentice. Dacă mandatarul este avocat, procura specială certificată de aceasta este îndestulătoare.
Art. 224
Instanţa poate încuviinţa luarea interogatoriului la locuinţă, dacă partea este împiedecată de a veni în faţa instanţei.
Art. 225
Dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină sau numai ca un început de dovadă în folosul părţii potrivnice.
Subsectiunea 8. Jurământul
Art. 226
Judecătorul va putea, după cererea uneia din părţi, să dea celeilalte părţi jurământ asupra unor fapte ce se vor arăta prin încheierea care hotărăşte jurământul.
Judecătorul va putea respinge cererea de jurământ, dacă este jignitor sau dat cu vădită rea credinţă.
Art. 227
Jurământul poate fi dat numai asupra unui fapt personal al părţii sau asupra cunoştinţei ce ea are despre orice alt fapt.
Faptul trebue să fie în legătură cu pricina şi să ducă la deslegarea ei; jurământul poate fi dat numai în pricinile care pot face obiectul unei transacţiuni.
Art. 228
Jurământul poate fi dat în tot cursul judecăţii în faţa instanţelor de fond.
Întrebările vor fi puse în scris şi semnate de partea care dă jurământul.
Art. 229
Înainte de săvârşirea jurământului, preşedintele va arăta părţii faptele asupra cărora are să jure şi pedepsele împotriva celor ce jură pe nedrept.
Art. 230
Cel chemat să jure va rosti după preşedinte următorul jurământ : "Jur că voiu spune tot adevărul cu privire la faptele asupra cărora mi se cere mărturisirea".
Art. 231
După ce s-a săvârşit jurământul, instanţa va lua mărturisirea părţii care a jurat, ce se va trece într-un proces-verbal, semnat de preşedinte, de grefier şi de partea ce a jurat.
Dacă partea nu poate sau nu voeşte să semneze, se va face vorbire despre aceasta în procesul-verbal.
Art. 232
Dacă partea, fără motive temeinice, nu se înfăţişează spre a săvârşi jurământul, instanţa va socoti aceasta ca o nevoinţă din parte-i de a primi să jure.
Art. 233
Când jurământul a fost săvârşit, partea potrivnică nu este primită să facă dovada jurământului a fost mincinos.
Art. 234
Dispoziţiunile art. 230 şi 231 se aplică şi jurământul dat de judecător în condiţiunile prevăzute de codul civil.
Subsectiunea 9. Asigurarea dovezilor
Art. 235
Oricine are interes să constate de urgenţă mărturia unei persoane, părerea unui expert, starea unor lucruri, mişcătoare sau nemişcătoare, sau să dobândească recunoaşterea unui înscris, a unui fapt, ori a unui drept, va putea cere administrarea acestor dovezi, dacă este primejdie ca ele să dispară sau să fie greu de administrat în viitor.
Cererea poate fi făcută chiar dacă nu este primejdie în întârziere în cazul când pârâtul îşi dă învoirea.
Art. 236
Cererea se va îndrepta, înainte de judecată, la judecătoria în circumscripţia căreia se află martorul sau obiectul cercetării, iar în timpul judecăţii, la instanţa care judecă pricina.
Partea va arăta în cerere dovezile a căror administrare o pretinde, faptele ce voeşte să dovedească precum şi primejdia întârzierii sau învoirea pârâtului.
Pârâtul nu este obligat să depună întâmpinare.
Instanţa va hotărî prin încheiere dată în camera de chibzuire.
În caz de primejdie în întârziere, instanţa va putea încuviinţa cererea şi fără citarea părţilor.
Art. 237
Administrarea dovezii va putea fi făcută de îndată sau la termenul ce se va soroci.
Art. 238
Încheierea instanţei este executorie şi poate fi atacată cu apel în termen de 5 zile dela pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi dela comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Încheierea dată în timpul judecării unei pricini nu poate fi atacată decât odată cu fondul.
Art. 239
Oricine are interes să constate de urgenţă o anumită stare de fapt, care ar putea să înceteze ori să se schimbe până la administrarea dovezilor, va putea cere instanţei, în circumscripţia căreia urmează să se facă constatarea şi pe lângă care funcţionează portărei, să delege un portărel care să constate la faţa locului această stare de fapt.
Preşedintele poate încuviinţa facerea constatării fără înştiinţarea aceluia împotriva căruia se cere.
Procesul-verbal de constatare va fi comunicat în copie celui împotriva căruia s-a făcut constatarea, dacă nu a fost de faţă.
El va face dovada până la dovada contrarie.
Art. 240
În caz de primejdie în întârziere, administrarea dovezii şi constatarea prin portărei se vor putea face şi în zilele de sărbătoare şi chiar şi în afara orelor legale, cu încuviinţarea anume a magistratului.
Art. 241
Dovezile administrate în condiţiunile mai sus prevăzute pot să fie folosite şi de partea care nu a cerut administrarea lor.
Cheltuielile făcute cu administrarea dovezilor vor fi ţinute în seamă de instanţa care judecă pricina în fond.
SECŢIUNEA IV: Suspendarea judecăţii
Art. 242
Instanţa va suspenda judecata:
1) când amândouă părţile o cer;
2) dacă niciuna din părţi nu se înfăţişează la strigarea pricinei.
Cu toate acestea pricina se judecă dacă reclamantul sau pârâtul au cerut înscris judecarea în lipsă.
Art. 243
Judecata pricinilor se suspendă de drept:
1) prin moartea uneia din părţi, afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a moştenitorilor;
2) prin interdicţie, punerea sub curatelă sau consiliu judiciar a unei părţi, până la numirea tutorului, curatorului sau consiliului judiciar;
3) prin moartea mandatarului uneia din părţi, întâmplată cu mai puţin de 15 zile înainte de ziua înfăţişării;
4) prin încetarea funcţiunii tutorului, curatorului sau consiliului judiciar;
5) prin declararea în stare de faliment a uneia din părţi, când falitul trebue să fie reprezentat prin judecătorul să fie reprezentat prin judecătorul sindic.
Faptele arătate mai sus nu împiedecă pronunţarea hotărârii, dacă ele s-au ivit după încheierea desbaterilor.
Art. 244
Instanţa poate suspenda judecata:
1) când deslegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existenţa sau de neexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;
2) când se ivesc indiciile unei infracţiuni, a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea.
Suspendarea va dăinui până când hotărârea pronunţată în pricina care a motivat suspendarea a devenit irevocabilă.
Art. 245
Judecata reîncepe;
1) prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea părţilor sau prin lipsa lor;
2) prin cererea de redeschidere făcută cu arătarea moştenitorilor, tutorului, consiliului judiciar, a celui reprezentat de mandatarul mort, a noului mandatar sau sindicului, în cazurile prevăzute de art. 243.
SECŢIUNEA V: Renunţarea la judecată şi renunţarea la drept
Art. 246
Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.
Renunţarea la judecată se constată prin încheierea dată fără drept de apel.
Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.
Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu sae poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.
Art. 247
În caz de renunţare la însuşi dreptul pretins, instanţa dă o hotărâre prin care va respinge cererea în fond şi va hotărî asupra cheltuielilor.
Renunţarea la drept se poate face şi fără învoirea celeilalte părţi, atât în prima instanţă cât şi în apel.
Renunţarea se poate face în şedinţă sau prin înscris autentic.
Hotărârea se dă fără drept de apel.
Când renunţarea este făcută în instanţă de apel, hotărârea primei instanţe va fi anulată în totul sau în parte, în măsura renunţării.
SECŢIUNEA VI: Perimarea
Art. 248
Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor dacă a rămas în nelucrare din vina părţii timp de un an. Partea nu se socoteşte în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu.
Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părţii cererea n-a ajuns încă la instanţa competentă să o judece sau nu se poate soroci termen de judecată.
În materie comercială termenul de perimare este de şase luni.
Art. 249
Perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării pricinii.
Art. 250
Cursul perimării este suspendat cât timp dăinueşte suspendarea judecăţii pronunţată de instanţă în cazurile prevăzute de art. 244
În cazurile prevăzute de art. 243, cursul perimării este suspendat timp de 3 luni dela data când s-au petrecut faptele care au prilejuit suspendarea judecăţii, dacă aceste fapte s-au petrecut în cele din urmă 6 luni ale termenului de perimare.
Perimarea se suspendă de asemeni pe timpul cât partea este împiedecată de a stărui în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa sa.
Art. 251
În cazul când sunt mai mulţi reclamanţi sau pârâţi împreună, cererea de perimare sau actul de procedură întrerupător de perimare al unuia foloseşte şi celorlalţi.
Art. 252
Perimarea se constată din oficiu sau la cererea părţii. Preşedintele instanţei va cita de urgenţă părţile şi va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedură în legătură cu perimarea.
Hotărârea este supusă recursului; termenul curge dela pronunţare.
Art. 253
Perimarea poate fi invocată şi pe cale de excepţie. În acest caz, hotărârea care pronunţă perimarea este supusă recursului, iar încheierea de respingere poate fi atacată numai odată cu fondul pricinii.
Perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată în instanţa de apel.
Art. 254
Perimarea are drept urmare că toate actele de procedură făcute în acea instanţă nu-şi produc efectele.
Când însă, se face o nouă cerere de chemare în judecată, părţile pot folosi dovezile administrate în cursul judecării cererii perimate în măsura în care noua instanţă socoteşte că nu este de trebuinţă refacerea lor.
CAPITOLUL IV: Hotărârile
SECŢIUNEA I: Dispoziţiuni generale
Art. 255
Hotărârile prin care instanţele pun capăt pricinilor se numesc la judecătore, cărţi de judecată, la tribunal sentinţe, iar la Curte şi Curtea de Casaţie, deciziuni.
Toate celelalte dispoziţiuni luate în cursul judecării se numesc încheieri.
Art. 256
După sfârşitul desbaterilor, judecătorii chibzuesc în secret, fie în şedinţă, fie 'în camera de chibzuire.
După chibzuire, preşedintele adună părerile judecătorilor, începând cu cel mai noi în funcţiune sau cel mai tânăr dintre asesorii populari, el pronunţându-se cel din urmă.
Art. 257
Dacă majoritatea legală nu se poate întruni, pricina se va judeca din nou în complet de divergenţă, în aceeaşi zi sau în cel mult 5 zile.
La instanţele de fond, părerile vor trebuie să fie totdeauna motivate înainte de judecarea divergenţei, afară de cazul când judecata se face chiar în ziua când s-a ivit diverginţa.
Dezbaterile vor fi reluate asupra punctelor rămase în diverginţă; dacă, după judecarea diverginţei, vor fi mai mult de două păreri, judecătorii ale căror păreri se apropie mai mult sunt datori să se unească într-o singură părere.
Judecătorii pot reveni asupra părerilor lor, care au pricinuit diverginţa.
Din judecarea punctelor rămase în diverginţă, completul care a judecat înainte de ivirea ei va putea continua judecarea pricinii.
Dispoziţiunile alin. 3 se aplică prin asemănare şi în cazurile în care completele de judecată sunt alcătuite în număr fără soţ.
Art. 258
După ce s-a întrunit majoritatea, se va întocmi de îndată, pe scurt, dispozitivul hotărârii, care se semnează sub pedeapsa nulităţii, de judecători şi grefier şi care va arăta deopotrivă şi părerile judecătorilor rămaşi în minoritate.
El se pronunţă de preşedinte, în şedinţă, chiar în lipsa părţilor.
După pronunţarea hotărârii niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.
Art. 259
Hotărârile date în recurs vor fi semnate de toţi judecătorii, fără arătarea părerii minorităţii.
Art. 260
Dacă instanţa nu poate hotărî de îndată, pronunţarea se va amâna pentru un termen pe care preşedintele îl va anunţa şi care nu va putea fi mai mare de 7 zile.
Magistratul care a luat parte la judecată este competent să se pronunţe, chiar dacă nu mai face parte din alcătuirea instanţei, afară de cazul când a încetat de a mai fi magistrat.
Asesorii populari ale căror funcţiuni au încetat, se pot pronunţa înăuntrul termenului sorocit de lege pentru pronunţare.
Art. 261
Hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde:
1) arătarea instanţei care a pronunţat-o şi numele judecătorilor care au luat parte la judecată;
2) numele, domiciliului sau reşedinţa părţilor, calitatea în care s-au judecat; numele mandatarilor sau reprezentanţilor legali şi ale avocaţilor;
3) obiectul cererii şi susţinerile în prescurtare ale părţilor cu arătarea dovezilor;
4) arătarea concluziunilor Ministerului Public;
5) motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;
6) dispozitivul;
7) calea de atac şi termenul în care se poate exercita;
8) arătarea că pronunţarea s-a făcut în şedinţă, precum şi semnăturile judecătorilor grefierului.
Dacă, după pronunţarea hotărârii, unul din judecători este împiedecat de a semna, preşedintele instanţei va face arătare despre acesta.
Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui să fie motivată în josul hotărârii.
Art. 262
În cazurile în care judecătorii pot da termen pentru executarea hotărârii, ei vor face aceasta, prin chiar hotărârea care desleagă pricina, arătând şi motivele pentru care au încuviinţat termenul.
Art. 263
Datornicul nu va putea cere termen, nici nu va putea să se bucure de termenul ce i s-a dat, dacă bunurile lui se vând după cerere altui creditor, dacă este în stare de faliment sau de insolvabilitate în deobşte cunoscută sau dacă prin fapta sa a micşorat garanţiile ce a dat prin contract creditorului său, nu a dat garanţiile făgăduite.
Art. 264
Când motivarea hotărârii nu se poate face până la data pronunţării, ea se va face în termen de cel mult 15 zile dela pronunţare. Dacă instanţa a fost alcătuită pe unul din ei cu redactarea hotărârii.
Părerea judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu hotărârea.
Art. 265
Adăugirile, ştersăturile sau schimbările în cuprinsul hotărârii vor trebui semnate de judecător, sub pedeapsă de a nu fi ţinute în seamă.
Art. 266
Hotărârea se va face în două exemplare originale, din care unul va fi alăturat la dosarul pricinii, iar celălalt va fi trecut într-un registru sau va sluji la întocmirea unui dosar special.
Pentru judecătorii, primul preşedinte al tribunalului va putea încuviinţa, ca în locul celui de al doilea exemplar al cărţii de judecată să se treacă într-un registru dispozitivul ei, semnat de judecătorul şi grefierul care au luat parte la judecată.
Hotărârea se va comunica părţile în copie, în cazul când aceasta este necesar pentru curgerea unui termen de exercitarea unei căi ordinare de atac.
Art. 267
După pronunţarea hotărârii, partea poate renunţa în instanţă la calea de atac, făcându-se arătare despre aceasta într-un proces-verbal, semnat de preşedinte şi grefier.
Renunţările se pot face şi în urmă, prin înfăţişarea părţilor înaintea preşedintelui sau prin înscris autentic.
Art. 268
Încheierile premergătoare vor fi date cu acelaşi număr de voturi ca şi hotărârile.
Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri.
Ei sunt legaţi de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc deslegarea ei.
Orice dispoziţiune luată de instanţă prin încheiere va fi motivată.
Art. 269
Hotărârile vor fi învestite cu formula executorie, în chipul următor:
''Noi, Prezidumului Republicii Populare Române:
(Aici urmează cuprinsul hotărârii)
''Dăm putere şi poruncim agenţilor administrativi să execute această (hotărâre); procurorilor să stăruiască pentru aducerea ei la îndeplinire. Spre credinţă, prezenta hotărâre s-a semnat de noi.....................''(urmează semnătura preşedintelui şi a grefierului)''.
Hotărârea învestită se va da numai părţii, care a câştigat sau reprezentantului ei.
SECŢIUNEA II: Hotărârile parţiale
Art. 270
Dacă pârâtul recunoaşte o parte din pretenţiunile reclamantului, instanţei, instanţa, la cererea acestuia, va da o hotărâre parţială în măsura recunoaşterii.
SECTIUNEA III: Hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor.
Art. 271
Părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate, pentru a cere să se dea hotărâre care să consfintească învoiala lor.
Dacă părţile se înfăţişează la ziua sorocită pentru judecată, cererea pentru darea hotărârii va putea fi primită, chiar de un singur judecător, urmând ca hotărârea să fie dată de instanţă în şedinţă.
Dacă ele se înfăţişează într-o altă zi, instanţa va da hotărârea în camera de chibzuire.
Art. 272
Învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii.
La judecătoriile rurale învoiala va putea fi înfăţişată şi verbal; în acest caz, ea va fi trecută într-un proces-verbal, care va fi încheiat cu aplicarea, prin asemănare, a dispoziţiunilor prevăzute de art. 82, alienatul II, şic are va fi trecut în dispozitivul hotărârii ce se va da.
Art. 273
Hotărârea care consfinţeşte învoiala părţilor se dă fără drept de apel.
SECŢIUNEA IV: Cheltuielile de judecată
Art. 274
Partea care cade în pretenţiuni, va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli, pe care partea, care a câştigat, va dovedi că le-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinei sau munca îndeplinită de avocat.
Art. 275
Pârâtul, care a recunoscut, la prima zi de înfăţişare, pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată.
Art. 276
Când pretenţiunile fiecărei părţi au fost încuviinţate numai în parte, instanţa va aprecia în ce măsură fiecare di ele poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, putând face compensarea lor.
Art. 277
Dacă sunt mai mulţi reclamanţi sau mai mulţi pârâţi, ei vor fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu interesul ce are fiecare sau după felul raportului de drept dintre ei.
SECŢIUNEA V: Execuţia vremelnică
Art. 278
Hotărârile primei instanţe sunt executorii de drept când au ca obiect:
1) plata salariilor;
2) despăgubiri pentru accidente de muncă;
3) rente sau pensii alimentare;
4) reparaţiuni grabnice;
5) punerea sau ridicarea peceţilor ori facerea inventarului;
6) pricini privitoare la posesiune, numai în ce priveşte posesiunea;
7) în cazul prevăzut de art. 270;
8) în orice alte cazuri în care legea prevede că hotărârea este executorie.
Art. 279
Instanţa poate încuviinţa execuţia vremelnică a hotărârilor privitoare la bunuri ori de câte ori va găsi de cuviinţă că măsura este de trebuinţă faţă cu temeinicia vădită a dreptului, cu starea de insolvabilitate a debitorului sau că există primejdie vădită în întârziere; în acest caz instanţa va putea obliga la darea unei cauţiuni.
Execuţia vremelnică nu se poate încuviinţa:
1) în materie de strămutare de hotare sau desfiinţare de construcţiuni;
2) când prin hotărâre se dispune intabularea unui drept sau radierea lui din cartea funciară.
Cererea de execuţie vremelnică se va putea face şi verbal în instanţă până la închiderea desbaterilor.
Dacă cererea a fost respinsă de prima instanţă, ea poate fi făcută din nou în apel.
Art. 280
Cererea pentru suspendarea execuţie vremelnice se va putea face fie odată cu apelul fie deosebit în tot cursul instanţei de apel.
Cererea se va depune la prima instanţă sau la instanţa de apel, în care caz se va alătura în copie legalizată dispozitivului hotărârii.
Cererea de suspendare se va judeca de instanţa de apel.
Suspendarea va putea fi încuviinţată cu sau fără cauţiune.
Până la deslegarea cererii de suspendare, suspendarea va putea fi încuviinţată vremelnic, prin ordonanţă preşedinţială, chiar înainte de sosirea dosarului.
SECŢIUNEA VI: Îndreptarea hotărârilor
Art. 281
Greşelile asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor sau cele de socoteli, precum şi orice alte greşeli materiale strecurate în hotărâre, pot fi îndreptate, din oficiu sau în urma unei simple cereri.
Instanţa poate cita părţile, când găseşte de cuviinţă pentru unele lămuriri.
Îndreptarea se va face în amândouă exemplarele hotărârii.
Termenul de apel împotriva încheierii dată asupra îndreptării curge dela pronunţare, în cazul când părţile au fost citate.
Dispoziţiunile de mai sus se aplică, prin asemănare, şi greşelilor strecurate într-o încheiere.
TITLUL IV: Căile ordinare de atac
CAPITOLUL I: Apelul
SECŢIUNEA I: Termenele şi formele apelului
Art.282
Cărţile de judecată sunt supuse apelului la tribunal, iar şedinţele date în primă instanţă apelului la Curte, iar sentinţele date în primă instanţă apelului la Curte.
Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.
Apelul făcut împotriva hotărârii se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor premergătoare.
Art. 283
Partea, care a dat mulţumire în scris cu privire la o hotărâre sau a executat-o de bună voie, nu mai are dreptul de a face apel.
Partea, care a executat hotărârea în parte, va avea dreptul de a face apel pentru celelalte capete din dispozitivul hotărârii.
Art. 284
Termenul de apel este de 15 zile dela comunicare, dacă legea nu dispune altfel.
Termenul de apel curge chiar dacă comunicarea hotărârii, aceasta se socoteşte comunicată la data depunerii cererii de apel.
Art. 285
Termenul de apel se întrerupe prin moartea părţii care are interes să facă apel. În acest caz, se face din nou o singură comunicare a hotărârii, la cel din urmă domiciliu al părţii, pe numele moştenirii, fără să se arate numele şi calitatea fiecărui moştenitor.
Termenul de apel va începe să curgă din nou dela data acestei comunicări. Pentru moştenitorii incapabili, cei cu capacitate restrânsă sau dispăruţi, ori în caz de moştenire vacantă, termenul va curge din ziua în care se va numi tutorul, curatorul, consiliul judiciar sau administratorul provizoriu.
Apelul nu constituie prin el însuşi un act de primirea moştenirii.
Art. 286
Termenul de apel se mai întrerupe prin moartea mandatarului căruia i s-a făcut comunicarea. În acest caz se va face o nouă comunicare părţii, la domiciliul ei, iar termenul de apel va începe să curgă din nou dela această dată.
Art. 287
Cererea de apel va cuprinde:
1) numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor;
2) arătarea hotărârii care se atacă;
3) motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul afară de cazul când hotărârea atacată a fost pronunţată pe temeiul lipsei la interogator;
4) dovezile pe care se sprijină apelul;
5) semnătura.
Cererile dela punctele 2 şi 5 sunt prevăzute sub pedeapsa nulităţii, iar cele dela punctele 3 şi 4, sub pedeapsa decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai târziu în ajunul zilei de înfăţişare, iar lipsa semnăturii în condiţiunile prevăzute de art. 133, al.II.
Când dovezile propuse sunt martori sau înscrisuri nearătate la prima instanţă, se vor aplica dispoziţiunile art. 112.
Art. 288
La cererea de apel se vor alătura atâtea copii câţi intimaţi sunt.
Apelul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub pedeapsă de nulitate.
Preşedintele va înainta instanţei de apel dosarul împreună cu apelurile făcute numai după împlinirea termenului de apel pentru toate părţile.
Cu toate acestea, apelul va fi trimis de îndată dacă s-a făcut cerere pentru suspendarea hotărârii primei instanţe.
Apelurile făcute împotriva aceleeaşi hotărâri vor fi repartizate la o singură secţiune.
Art. 289
Preşedintele instanţei de apel, îndată ce primeşte dosarul, va soroci termen de înfăţişare, potrivit dispoziţiunilor art. 114 şi va ordona citarea părţilor.
În acelaşi timp, va dispune să se comunice intimatului, odată cu citaţia, o copie de pe cererea de apel, împreună cu copiile certificate de pe înscrisurile alăturate şi care nu au fost înfăţişate la prima instanţă, punându-i-se în vedere să depună la dosar întâmpinare, potrivit dispoziţiunior prevăzute de art. 114.
Dacă sunt mai mulţi intimaţi dispoziţiunile art. 113 se vor aplica prin asemănare.
Art. 290
Când apelurile făcute împotriva aceleeaşi hotărâri au fost repartizate la secţiuni deosebite, preşedintele secţiunii învestită în urmă va dispune la cerere, trimiterea apelului la secţiunea cea dintâi învestită.
Art. 291
În cazul când intimatul nu a primit în termen prevăzut de art. 114 comunicarea motivelor de apel şi a dovezilor invocate, va putea cere, la prima zi de înfăţişare, un termen înăuntrul căruia să depună la dosar întâmpinare.
În cazul mai sus arătat dacă intimatul lipseşte, instanţa va dispune comunicarea în vederea depunerii întâmpinării.
Art. 292
Părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât de acele inovcate la prima instanţă sau arătate în cererea de apel şi în întâmpinare afară de cazul prevăzut la art. 138.
Art. 293
Intimatul este în drept, chiar după împlinirea termenului de apel, să-şi însuşească cererea de apel făcută de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la reformarea hotărârii primei instanţe.
Însuşirea cererii de apel se face prin întâmpinare sau la prima zi de înfăţişare în formele prevăzute pentru cererea de apel.
Însuşirea cererii de apel nu este primită când s-a făcut apel numai pentru cheltuieli de judecată.
Însuşirea cererii de apel va fi respinsă când apelul a fost retras cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, sau când a fost respins pentru motive care nu atrag cercetarea fondului.
Această dispoziţie nu se aplică dacă însuşirea apelului s-a făcut înăuntrul termenului de apel.
SECŢIUNEA IIM: Judecarea apelului
Art. 294
În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot face alte cereri noi. Excepţiunile de procedură şi mijloacele de apărare nu sunt socotite cereri noui.
Se vor putea cere însă dobânzi, rate, venituri, ajunse la termen şi orice alte despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe. De asemeni se va putea propune compensaţiunea legală.
Art. 295
Dovezile administrate la prima instanţă se pot reface în apel, dacă instanţa le găseşte greşite sau neîndestulătoare.
Art. 296
Instanţa de apel poate păstra sau schimba în tot sau în parte hotărârea atacată.
Art. 297
Când se face apel împotriva hotărârii prin care întâia instanţa s-a declarat necompetentă, dacă instanţa de apel găseşte apelul întemeiat, va schimba hotărârea atacată şi, declarându-se competentă, va judeca pricina în fond.
Dacă însă prima instanţă se va fi declarat competentă, iar instanţa de apel va găsi că era necompetentă, schimbând hotărârea atacată, va arăta instanţa competentă, căreia îi va trimite pricina spre cercetare.
Art. 298
Dispoziţiunile de procedură prevăzute pentru prima instanţă, se aplică şi în instanţa de apel întrucât nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
CAPITOLUL II: Recursul
SECŢIUNEA I: Termenul şi formele recursului
Art. 299
Cărţile de judecată, sentinţele şi deciziunile Curţilor date în ultimă instanţă, precum şi hotărârile date în ultimă instanţă de jurisdicţiunile reglementate prin legi speciale sunt supuse recursului.
Art. 300
Recursul suspendă executarea numai în pricinile privitoare la strămutare de hotare şi desfiinţare de construcţiuni, precum şi în cazurile anume prevăzute de lege.
Partea care a făcut recurs, poate să ceară instanţei de fond suspendarea executării:
1) dacă hotărârea atacată cu recurs obligă la plata unei sume de bani, suspendarea va fi încuviinţată de îndată ce suma datorită cu dobânzi şi cheltuieli de judecată, a fost în întregime depusă pentru garantarea plăţii.
2) dacă hotărârea a fost dată în altfel de pricini, suspendarea va putea fi încuviinţată numai cu darea unei cauţiuni, care se va statornici după ascultarea părţilor chemate în camera de chibzuire.
Dacă recursul est respins, în cazul prevăzut la punctul 1, suma va fi liberată creditorului la cerere; iar în cazul prevăzut la punctul 2, cauţiunea se va libera depunătorului, numai dacă în termen de o lună dela respingerea recursului partea în drept nu a făcut cerere de despăgubire.
Dacă recursul este admis, instanţa de fond dispune eliberarea de îndată a sumei depusă pe temeiul unei copii legalizate de pe dispozitivul hotărârii instanţei de recurs.
Art. 301
Termenul de recurs este de 15 zile dela comunicare, chiar dacă prin legi speciale s-ar fi dispus altfel.
Art. 302
Recursul se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub pedeapsa nulităţii.
Art. 303
Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, sau înăuntrul termenului de recurs.
Termenul pentru depunerea motivelor se socoteşte dela comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.
Motivarea recursului va cuprinde arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor în parte.
În recursurile care se judecă la Curtea de Casaţie, se va depune o copie mai mult de pe motivele de casare pentru Ministerul Public în pricinele în care acesta este chemat, potrivit legii, să pună concluziuni.
Preşedintele instanţei, care primeşte cererea de recurs, va putea să o înapoieze părţii prezente, dacă nu îndeplineşte condiţiunile prevăzute de lege, pentru a fi refăcută, prelungind termenul de recurs cu 5 zile.
În termen de 15 zile dela comunicarea recursului motivat, intimatul va depune întâmpinare la instanţa unde s-a depus recursul.
După împlinirea termenului de mai sus, instanţa de fond va înainta instanţei de recurs dosarul împreună cu dovezile de comunicare hotărârii atacate, ori cu arătarea motivului necomunicării ei.
Art. 304
Casarea unei hotărâri se poate cere:
1) când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiunilor legale;
2) când hotărârea s-a dat de alţi judecători decât aceia care au luat parte la desbaterea în fond a pricinei;
3) când instanţa a depăşit competinţa sa;
4) când instanţa a depăşit puterea ce îi este dată prin lege:
5) când judecata s-a urmat cu călcarea formelor de procedură care atrage pedeapsa nulităţii în condiţiunile art. 105, al II, afară numai dacă este nevoie de o verificare a împrejurărilor de fapt în afara dosarului;
6) când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive străine de firea pricinei.
7) când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal;
8) când judecata nu s-a pronunţat asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru deslegarea pricinei;
9) când prin hotărârea dată s-a călcat sau s-a aplicat greşit legea;
10) când hotărârea cuprinde o greşeală gravă de fapt;
11) când instanţa, sub cuvânt de interpretare, a schimbat natura convenţiunii părţilor sau i-a schimba înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic.
Art. 305
Nu va fi primită cererea de recurs, întemeiată pe motive care n-au fost propuse înaintea judecăţii de fond, afară de cazul acestea motive privesc ordinea publică.
Art. 306
Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal.
Motivele de ordine publică pot fi inovcate şi din oficiu de instanţa de recurs, care, însă, este obligată să le pună în desbaterea părţilor.
Greşita arătare a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă desvoltarea motivelor dă putinţa încadrării lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304.
Art. 307
Avocaţii stagiari nu pot să redacteze motivele de casare şi nici să pledeze înaintea instanţelor de recurs.
Art. 308
Termenul de judecată se va soroci numai după ce hotărârea atacată cu recurs a fost comunicată.
Preşedintele, sorocind termenul de judecată, poate desemna un judecător pentru întocmirea unei dări de seamă asupra recursului.
La Curtea de Casaţie, darea de seamă este obligatorie şi se va întocmi de un consilier sau de un magistrat asistent.
Darea de seamă va cuprinde pe scurt arătarea obiectului cererii de chemare în judecată, deslegarea dată pricinei de ultima instanţă, precum şi faptele constatate de aceasta, în măsură în care este nevoie pentru deslegarea recursului.
Magistratul, fără să-şi arate părerea, va da desluşiri, în cuprinsul dării de seamă:
1) asupra cerinţelor de formă;
2) asupra motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată şi dacă deslegarea dată prin hotărâre se potriveşte cu jurisprudenţa Curţii de Casaţie sau cu doctrina.
Darea de seamă va trebui depusă cu cel puţin 5 zile înainte de ziua înfăţişării.
SECŢIUNEA II: Judecarea recursului şi efectele casării
Art. 309
Preşedintele va da cuvântul părţilor după cetirea dării de seamă.
Ministerul Public vorbeşte cel din urmă, afară de cazul când este partea principală.
Art. 310
Dacă nu se dovedeşte, la prima zi de înfăţişare, că recursul a fost depus peste termen sau dacă această dovadă nu reiese din dosar, el se va socoti făcut în termen.
Art. 311
Hotărârea casată nu are nicio putere.
Actele de executare sau de asigurare făcute în puterea unei asemenea hotărâri sunt desfiinţate de drept.
Art. 312
Curtea de Casaţie va dispune, în cazul când casează, ca pricina să fie trimisă aceleeaşi instanţe spre a fi judecată din nou de către alţi judectăori
Când interesele unei bune judecăţi o cer, pricina va putea fi trimisă, spre judecată, alte instanţe de acelaşi grad.
Dacă instanţa a cărei hotărâre a fost casată a încetat de a avea fiinţă legală, pricina va fi trimisă unei instanţe de acelaşi grad, iar lipsă, cu grad asemănător.
Art. 313
Curtea de Casaţie va hotărî asupra fondului pricinii:
1) ori de câte ori este cazul să facă o simplă aplicare a legii la împrejurări pe deplin statornice, cum ar fi cazul puterii de lucru judecat sau al prespcripţiunii ori altele asemănătoare;
2) când casează o hotărâre care a încuviinţat un apel neadmis de lege sau făcut peste termenul legal;
3) când anulează o hotărâre potrivnică unei hotărâri irevocabile;
4) ori de câte ori legea prevede aceasta.
În aceste cazuri, executarea deciziunii Curţii de Casaţie se va face de prima instanţă de fond, la cererea părţii şi prin mijlocirea Curţii de Casaţie.
Art. 314
Curtea şi tribunalul, în caz de casare, vor judeca pricina în fond.
Totuşi, când hotărârea a fost casată pe motiv de necompetinţă, instanţa de recurs va trimite pricina la instanţa competentă.
După casare, tribunalul reţine pricina în prima sau ultima instanţă, potrivit normelor competinţei sale.
Art. 315
În caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra punctelor de drept deslegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În caz de casare, pentru nerespectarea formelor procedurale, judecata va reîncepe dela actul anulat.
După casarea, instanţei de fond va judeca din nou ţinând seama de toate motivele invocate înaintea instanţei a cărei hotărâre a fost casată.
Art. 316
Dispoziţiunile de procedură prevăzute pentru apel, se aplică, prin asemănare, şi cu privire la recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
TITLUL V: Căile extraordinare de atac
CAPITOLUL I: Contestaţia în anulare
Art. 317
Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare pentru motivele mai jos arătate, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac:
1) când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită, potrivit cu cerinţele legii;
2) când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiunilor de ordine publică privitoare la competinţă.
Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.
Art. 318
Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când deslegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Art. 319
Contestaţia se introduce la instanţă a cărei hotărâre se atacă.
Ea se poate face înainte de începerea executării şi în tot timpul ei până la încheierea celui din urmă act de executare.
Art. 320
Contestaţia se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Întâmpinarea nu este obligatorie.
Hotărârea dată în contestaţie este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.
Art. 321
Nu se poate face o nouă contestaţie pentru motive ce au existat la data celei dintâi.
CAPITOLUL II: Revizuirea hotărârilor
Art. 322
Revizuirea unei hotărâri rămase desăvârşite în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
1. Dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţiuni potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire.
2. Dacă s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
3. Dacă obiectul pricinei nu se află în fiinţă.
4. Dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat irevocabil pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unei înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, sau dacă partea care a jurat a fost condamnată irevocabil pentru fals.
5. Dacă, după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor, ori dacă s-as revizuit hotărârea unei instanţe penale sau administrative pe care ea s-a întemeiat.
6. Dacă Statul ori alte persoane juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruţii, incapabilii sau cei puşi sub curatelă sau consiliu judiciar, nu au fost apăraţi de loc sau au fost apăraţi cu viclenie de cei însărcinaţi să-i apere.
7. Dacă există hotărâri desăvârşite potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Aceste dispoziţiuni se aplică şi în cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanţe de recurs. În cazul când una dintre instanţe este Curtea de Casaţie, cererea de revizuire se va judeca de această instanţă.
8. Dacă parte a fost împiedecată să se înfăţişeze la judecată şi să înştiinţeze instanţa despre aceasta, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Art. 323
Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea rămasă desăvârşită şi a cărei revizuire se cere.
În cazul art.322, pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanţa mai mare în grad faţă de instanţa sau instanţele care au pronunţat hotărârile potrivnice. Când cele două instanţe, care au dat hotărârile potrivnice, fac parte din circumscripţii judecătoreşti deosebite, instanţa mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire, va fi aceea a instanţei care a dat prima hotărâre
Art. 324
Termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti:
1. În cazurile prevăzute de art. 322, pct. 1, 2 şi 7, al I, dela comunicarea hotărârilor desăvârşite, iar când hotărârile au fost date de instanţe de recurs după evocarea fondului dela pronunţare, pentru hotărârile prevăzute la punctul 7, al II, dela pronunţarea ultimei hotărâri.
2. În cazul prevăzut de art. 322, pct. 3 dela cel din urmă act de executare.
3. În cazul prevăzut de art. 322, pct. 4, din ziua în care partea a luat cunoştinţă de hotărârea instanţei penale de condamnare a judecătorului, martorului, expertului sau părţii care a jurat sau de hotărârea care a declarat falsitatea înscrisurilor.
4. În cazurile prevăzute de art. 322, pct. 5, din ziua în care s-a descoperit înscrisul.
5. În cazurile prevăzute de art. 322, pct. 6, dela comunicarea hotărârii desăvârşite făcută Statului ori celorlalte persoane de drept public sau de utilitate publică, sau dela întoarcerea dispărutului ori dela dobândirea capacităţii, în aceste din urmă două cazuri termenul fiind de 6 luni.
În cazul art. 322, pct. 8, termenul de revizuire este de 15 zile şi se socoteşte dela încetarea împiedecării.
Art. 325
Instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei revizuire se cere, sub condiţiunea dării unei cauţiuni.
Art. 326
Cererea de revizuire se judecă potrivit dispoziţiunilor prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.
Întâmpinarea nu este obligatorie.
Art. 327
Dacă instanţa încuviinţează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată, iar în cazul hotărârilor desăvârşite potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.
Se va face arătare de hotărârea dată în revizuire, în josul originalului hotărârii revizuite.
Art. 328
Hotărârea asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.
Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul.
CAPITOLUL III: Recursurile speciale
Art. 329
Ministerul Public de pe lângă Curtea de Casaţie, direct sau la cererea Ministerului Justiţiei, poate să atace cu recurs în interesul legii, înaintea Curţii de Casaţie, în secţiuni unite, pentru încălcarea legii:
1. Încheierile sau hotărârile desăvârşite date cu recurs la Curtea de Casaţie; acest recurs nu este împiedecat de recursul făcut de părţi pentru un motiv deosebit.
2. Hotărârile care au fost date cu drept de recurs la alte instanţe şi au rămas irevocabile.
Casarea se va face în interesul numai al legii şi deslegarea dată punctelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe.
Deciziunile Curţii de Casaţie vor fi aduse la cunoştinţa instanţelor de Ministerul Justiţiei.
Art. 330
Ministerul Justiţiei, direct sau prin mijlocirea procurorului general al Curţii de Casaţie, poate să atace cu recurs în anulare, înaintea acestei instanţe, hotărârile sau actele prin care judecătorii au depăşit puterea ce le este dată prin lege sau au săvârşit delicte cu prilejul cercetării pricinilor.
În acest din urmă caz, după anulare, Curtea de Casaţie se va întruni de îndată în Curte de Justiţie pentru judecarea celor vinovaţi.
TITLUL VI: Proceduri speciale
CAPITOLUL I: Ordonanţele preşedinţiale
Art. 331
Judecătorul dela judecătorie, preşedintele tribunalului, preşedintele Curţii sau înlocuitorii lor vor putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Ordonanţa va putea fi dată şi fără citarea părţilor.
Ajutorul de judecător şi supleantul nu pot să pronunţe o atare ordonanţă.
Preşedintele sau judecătorul nu are căderea de a face asemenea încuviinţări, când însăşi instanţa din care face parte n-ar fi competentă.
Ordonanţa poate fi dată chiar atunci când există judecată asupra fondului dreptului.
Ordonanţa este vremelnică şi executorie. Preşedintele sau judecătorul va putea hotărî ca executarea să se facă fără somaţie sasu fără trecerea vreunui termen.
Art. 332
Ordonanţa este supusă apelului în termen de 5 zile dela pronunţare, dacă s-a dat cu citarea părţilor, şi dela comunicare, dacă s-a dat fără citarea lor.
Ordonanţele date de judecător sunt supuse apelului la tribunal.
Ordonanţele date de preşedintele tribunalului sau al Curţii sunt supuse apelului la tribunalul sau Curtea din care face parte.
Instanţa de apel poate suspenda executarea până la judecarea apelului, sub condiţiunea dării unei cauţiuni.
Termenul de recurs va fi de 5 zile dela pronunţare pentru cei prezenţi, şi dela comunicare pentru cei lipsă.
Executarea nu se poate suspenda pe temeiul recursului.
Apelul şi recursul se judecă de urgenţă şi cu precădere, în camera de chibzuire, cu citarea părţilor.
Împotriva executării ordonanţelor preşedinţiale se poate face contestaţie.
CAPITOLUL II: Despărţenia
Art. 333
Cererea de despărţenie este de competinţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliul comun sau dacă niciunul din soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâţii, iar când pârâtul nu are domiciliu în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.
Art. 334
Soţul pârât poate să facă şi ele cerere de despărţenie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare în şedinţă publică, pentru faptele petrecute înainte de această dată. Pentru faptele petrecute după această dată pârâtul va putea face cerere până la începerea desbaterilor asupra fondului, în cererea reclamantului.
Cererea pârâtului se va face la aceeaşi instanţă şi se va judeca împreună cu cererea reclamantului.
Art.335
În cazul când motivele despărţeniei s-au ivit după începerea desbaterilor la prima instanţă şi în timp ce judecată primei cereri se află în apel, cererea pârâtului va fi făcută direct la secţiunea tribunalului învestită cu judecarea apelului.
Art. 336
Neintroducera cererii în termenele arătate în articolele de mai sus atrage decăderea pentru soţul pârât din dreptul de a cere despărţenia, afară de cazul când cererea reclamantului a fost respinsă şi motivele despărţeniei s-au ivit în urmă.
Art. 337
Cererea de pensie alimentară se va face la judecătoria învestită cu cererea de despărţenie, chiar dacă între timp s-au ivit schimbări cu privire la domiciliul părţilor.
Art. 338
Cererea de despărţenie va cuprinde, pe lângă cele prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, numele copiilor născuţi din căsătorie sau care se bucură de starea legală de copii legitimi faţă de amândoi soţii, precum şi a copiilor recunoscuţi de aceştia.
Dacă nu sunt copii minori, se va face arătarea despre aceasta.
La cerere, se va alătura un extract de căsătorie şi câte un extract de naştere al copiilor minori.
Pârâtul nu este ţinut să facă întâmpinare.
Interogatorul şi jurământul nu pot fi cerute pentru dovedirea motivelor de despărţenie.
Art. 339
Judecătorul va putea lua, la cerere, chiar înainte de prima zi de înfăţişare, măsuri vremelnice pe timpul judecăţii pe cale de ordonanţă preşedinţială, cu privire la reşedinţa deosebită a soţilor, la încredinţarea copiilor minori şi la pensia alimentară.
Art. 340
În faţa instanţelor de fond, părţilor se vor înfăţişa în persoană, afară numai dacă unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedecat de o boală gravă, este pus sub interdicţie sau are reşedinţa în străinătate; în aceste cazuri, părţile se vor putea înfăţişa prin mandatar.
Art. 341
Judecătorul va cita părţile în camera de chibzuire, iar în ziua înfăţişării va da soţilor sfaturile ce va găsi de cuviinţă, încercând să-i împace. Dacă reclamantul lipseşte, judecata se suspendă.
Dacă împăcarea nu isbuteşte, sau dacă pârâtul nu se înfăţişează şi reclamantul stăruieşte în judecată, judecătorul va şedinţă.
Art. 342
Dacă la termenul sorocit pentru judecată se înfăţişează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusţinută.
Apelul reclamantului împotriva cărţii de judecată prin care s-a respins cererea, va fi de asemeni respins ca susţinut, dacă la judecată se prezinte numai intimatul.
Apelul pârâtului va fi judecat chiar dacă se înfăţişează numai reclamantul.
Art. 343
Instanţa poate să pronunţe despărţenia împotriva ambilor soţi, chiar atunci când numai unul din ei a făcut cerere, dacă din dovezile administrate reese vina amândorora.
Art. 344
Reclamantul poate renunţa la cerere în tot cursul judecăţii înaintea instanţelor de fond, chiar dacă pârâtul se împotriveşte. Renunţarea reclamantului nu are nicio înrîurire asupra cererii făcute de pârât.
Cererea de despărţenie se va stinge prin împăcarea soţilor.
Reclamantul însă va putea porni o cerere nouă pentru fapte petrecute după împăcare, şi în acest caz el se va putea folosi şi de faptele vechi.
Art. 345
Recursul suspendă executarea.
Hotărârea dată în materie de despărţenie nu este supusă revizuirii.
CAPITOLUL III: Cererile privitoare la posesiune
Art. 346
Cererile privitoare la posesiune vor fi admise numai dacă:
1. Nu a trecut un an dela turburare sau deposedare.
2. Reclamantului dovedeşte că, înainte de această dată el a posedat cel puţin un an.
3. Posesiunea lui întruneşte condiţiunile cerute de art. 1.846 şi 1.847 din codul civil.
În cazul când deposedarea sau turburarea s-a făcut prin violenţă, reclamantul este scutit de a face dovada cerută la punctele 2 şi 3 din acest articol.
Cererile posesorii se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Întâmpinarea nu este obligatorie.
Art. 347
Asemenea cereri se pot face şi pentru ocrotirea servituţilor continue şi aparente.
Art. 348
Cererile posesorii pot fi făcute şi de cel care deţine lucrul în interesul său propriu, în temeiul unui contract încheiat cu posesorul, afară numai dacă turburătorul este cel pentru care el deţine.
CAPITOLUL IV: Refacerea înscrisurilor şi hotărârilor dispărute
Art. 349
Dosarele sau înscrisurile privitoare la o pricină în curs de judecată, dispărute în orice chip, se pot reface de însăşi învestită cu judecarea pricinei.
Spre acest sfârşit, instanţa va soroci termen, chiar din oficiu, citând părţile, martorii şi experţii; va cere copii de pe înscrisurile ce i-au fost trimise de autorităţi şi de care părţile s-au folosit, sau de pe înscrisurile depuse de părţi, dispunând totodată să se scoată din registrele instanţei toate datele privitoare la înscrisurile ce se refac. Copiile legalizate de pe înscrisurile dispărute ce se află în stăpânirea părţilor, ori altor persoane sau autorităţilor pot folosi la refacerea dosarului.
Încheierea de refacere nu se va putea ataca decât odată cu fondul.
Înscrisurile astfel refăcute ţin locul originalelor, până la găsirea acestora.
Art. 350
Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină în care se pronunţase o hotărâte de către prima instanţă şi împotriva căreia se făcuse apel, această hotărâre se va reface după ce de al doilea exemplar al hotărârii păstrat de prima instanţă; iar dacă şi acel exemplar ar fi dispărut, vor putea folosi la refacerea copiilor legalizate de pe hotărâre, ce s-au încredinţat părţilor sau altor persoane.
Spre acest sfârşit, instanţa va dispune să se facă, din oficiu, publicaţiuni în Monitorul Oficial şi într-un ziar mai răspândit, cu arătarea ca orice posesor al unei copii de pe hotărâre, să o depună la grefa instanţei care a ordonat publicaţia.
Dacă hotărârea nu se poate reface pe calea arătată mai sus, ori dacă părţile tăgăduesc fiinţa sau cuprinsul înscrisurilor pe care s-a întemeiat hotărârea, se va păşi la refacerea lor de către instanţa de apel, potrivit cu dispoziţiunile arătate în articolul de mai sus.
Dacă nici pe această cale dosarul nu se poate reface, instanţa de apel judecă din nou pricina în fond.
Art. 351
Dacă dosarul sau înscrisurile dispărute priveau o pricină în care se pronunţase o hotărâre rămasă desăvârşită, acea hotărâre se va reface de instanţa de fond, după procedura prevăzută de art. 349 şi 350.
CARTEA III: Dispoziţiuni generale privitoare la procedurile necontencioase
Art. 352
Cererile pentru delegarea cărora este nevoie de mijlocirea instanţei, fără însă să se urmărească stabilirea unui drept potrivnic faţă de o altă persoană, precum sunt cele privitoare la darea autorizaţiunilor judecătoreşti, sau la luarea unor măsuri legale de supraveghere, ocrotire ori asigurare, sunt supuse dispoziţiunilor de procedură mai jos arătate.
Art. 353
Cererile necontencioase care sunt în legătură cu o lucrare sau o pricină în curs la o instanţă sau pe care această a deslegat-o ori dacă au ca obiect eliberarea unor înscrisuri, titluri sau valori aflate în depozitul unei instanţe se vor îndrepta la acea instanţă.
Art. 354
Cererea va cuprinde numele şi domiciliul celui care o face şi ale persoanelor pe care acesta cere să fie chemate înaintea instanţei, precum şi arătarea pe scurt a obiectului, motivarea cererii şi semnătura.
Ea va fi însoţită de înscrisurile pe care se sprijină.
Art. 355
Instanţa îşi verifică competenţa din oficiu, putând cere părţii lămuririle necesare.
Dacă instanţa se declară necompetentă, va trimite dosarul instanţei în drept să hotărască.
Art. 356
Dacă, cererea, prin însăşi cuprinsul ei sau prin obiecţiunile ridicate de persoanele citate sau care intervin, prezintă caracter contencios, instanţa o va respinge.
Art. 357
Încheierea prin care se încuviinţează cererea este executorie.
Ea este supusă apelului.
Termenul de apel va curge dela pronunţarea pentru cei care au fost de faţă şi dela comunicare pentru cei care au lipsit.
Apelul poate fi făcut de orice persoană interesată, chiar dacă nu a fost citată la deslegarea cererii.
Apelul se face într-un singur exemplar, neînsoţit de copii.
Executarea încheierii poate fi suspendată de instanţa de apel cu sau fără cauţiune.
Apelul şi recursul se judecă în camera de chibzuire.
Art. 358
Încheierile nu au puterea lucrului judecat.
Art. 359
Procedura prevăzută în articolele de mai sus se întregeşte cu dispoziţiunile de procedură contencioasă, în măsura în care n sunt potrivnice naturii necontenicoase a cererii.
Materiile necontencioase cu privire la care legea prevede o procedură specială rămân supuse dispoziţiunilor speciale, care se vor întregi cu cele prevăzute în cuprinsul cărţii de faţă.
Art. 360
Procedura necontencioasă se aplică şi în cazurile în care legea dă în cădere preşedintelui instanţei luare unor măsuri cu caracter necontencios.
În aceste cazuri, preşedintele este ţinut să pronunţe încheierea în termen de cel mult 3 zile dela primirea cererii.
Apelul împotriva încheierii date de judecătorul dela judecătorie se judecă de tribunal, iar apelul împotriva încheierii date de preşedintele tribunalului sau Curţii se judecă de completul instanţei respective."