Secţiunea 2 - Pensia de invaliditate - Legea 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
M.Of. 485
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Ianuarie 2009
SECŢIUNEA 2:Pensia de invaliditate
Art. 27
(1)Au dreptul la pensie de invaliditate poliţiştii care şi-au pierdut total sau cel puţin jumătate din capacitatea de muncă din cauza:
a)producerii unor accidente în timpul şi din cauza îndeplinirii atribuţiilor de serviciu, accidentelor asimilate acestora conform legii, bolilor contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului şi tuberculozei;
b)accidentelor sau bolilor care nu au legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
(2)Sunt asimilate atribuţiilor de serviciu şi atribuţiile îndeplinite în calitate de militar.
Art. 28
Pensia de invaliditate se determină în raport cu gradul de pierdere a capacităţii de muncă, astfel:
a)invaliditatea de gradul I, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, precum şi afectarea capacităţii de autoservire, necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane;
b)invaliditatea de gradul II, caracterizată prin pierderea totală a capacităţii de muncă, cu posibilitatea invalidului de a se autoservi fără ajutorul altei persoane;
c)invaliditatea de gradul III, caracterizată prin pierderea a cel puţin jumătate din capacitatea de muncă, invalidul putând să presteze o activitate profesională după încetarea raporturilor de serviciu.
Art. 29
Criteriile şi normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invaliditate se aprobă prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor, ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi ministrului sănătăţii.
Art. 30
(1)Încadrarea în grad de invaliditate se face de către comisiile de expertiză medico-militară.
(2)Comisiile de expertiză medico-militară de pe lângă spitalele militare emit decizii medicale de încadrare într-un grad de invaliditate, care vor fi avizate de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
(3)Împotriva deciziilor medicale, emise în condiţiile alin. (2), se poate face contestaţie, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară.
(4)Termenul de soluţionare a contestaţiilor este de 30 de zile de la data înregistrării.
(5)Deciziile Comisiei Centrale de Expertiză Medico-Militară, date în soluţionarea contestaţiilor prevăzute la alin. (3), pot fi contestate la instanţele judecătoreşti competente, în termen de 30 de zile de la comunicare.
(6)Deciziile medicale de încadrare sau de neîncadrare în grade de invaliditate, necontestate în termen, rămân definitive.
Art. 31
(1)Poliţiştii în activitate, care şi-au pierdut capacitatea de muncă datorită unor accidente sau unor boli care nu au legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, beneficiază de pensia de invaliditate numai dacă îndeplinesc cel puţin jumătate din condiţia de vechime în serviciu, în raport cu vârsta, după cum urmează:
Vârsta poliţistului în momentul ivirii invalidităţii | Vechimea în serviciu realizată anterior ivirii invalidităţii |
sub 25 de ani | 5 |
25-31 de ani | 8 |
31-37 de ani | 11 |
37-43 de ani | 14 |
43-49 de ani | 18 |
49-55 de ani | 22 |
peste 55 de ani | 25 |
(2)Au dreptul la pensie de invaliditate şi cei care, la data ivirii invalidităţii apărute ca urmare a unei boli contractate sau a unor accidente survenite în timpul şi/sau din cauza serviciului, nu mai aveau calitatea de poliţist în activitate, dar îndeplinesc condiţia de vechime în serviciu, prevăzută la alin. (1).
Art. 32
În cazul în care invaliditatea s-a ivit ca urmare a unui accident în timpul şi din cauza îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau a unui accident asimilat acestuia, a unor boli contractate în timpul şi din cauza îndeplinirii atribuţiilor de serviciu sau a tuberculozei, pensia de invaliditate se acordă indiferent de vechimea în serviciu.
Art. 33
(1)Cuantumul pensiei de invaliditate se stabileşte proporţional cu numărul anilor de serviciu, conform prevederilor art. 23-25.
(2)La procentul stabilit pentru vechimea în serviciu efectiv realizată în condiţiile alin. (1) se adaugă, pentru fiecare an potenţial, până la realizarea vechimii complete, următoarele procente:
a)1%, pentru invaliditate de gradul I;
b)0,8%, pentru invaliditate de gradul II;
c)0,6%, pentru invaliditate de gradul III.
(3)Cuantumul pensiei de invaliditate, stabilit în condiţiile alin. (1), pentru cazurile prevăzute la art. 31, va fi diminuat după cum urmează:
a)cu 10%, pentru gradul I de invaliditate;
b)cu 15%, pentru gradul II de invaliditate;
c)cu 20%, pentru gradul III de invaliditate.
Art. 34
Pensionarii de invaliditate încadraţi în gradul I de invaliditate au dreptul la o indemnizaţie de însoţitor, în afara pensiei, în cuantumul stabilit pentru această categorie în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
Art. 35
(1)Pensionarii de invaliditate sunt supuşi revizuirii medicale la intervale de 6-12 luni, la termenele stabilite de comisiile de expertiză medico-militară.
(2)După fiecare revizuire, comisiile de expertiză medico-militară emit o nouă decizie medicală prin care se stabileşte, după caz:
a)menţinerea în acelaşi grad de invaliditate;
b)încadrarea în alt grad de invaliditate;
c)încetarea calităţii de pensionar de invaliditate ca urmare a redobândirii capacităţii de muncă.
(3)Dreptul la pensie de invaliditate se modifică sau încetează începând cu luna următoare celei în care s-a emis decizia de revizuire medicală.
(4)Neprezentarea la revizuirea medicală atrage suspendarea plăţii pensiei începând cu luna următoare celei în care era prevăzută revizuirea medicală.
(5)Revizuirea medicală periodică se poate face şi la cererea pensionarilor, dacă starea sănătăţii lor s-a îmbunătăţit sau, după caz, s-a agravat în termenul de revizuire, dar numai până la împlinirea vârstei de 55 de ani.
(6)Nu sunt supuşi revizuirii medicale periodice pensionarii de invaliditate care:
a)prezintă invalidităţi ireversibile;
b)au împlinit vârsta prevăzută la alin. (5);
c)beneficiază de pensie de serviciu anticipată sau de pensie de serviciu anticipată parţială, în condiţiile art. 13 lit. b) şi ale art. 14 alin. (1) lit. b).
Art. 36
(1)La împlinirea vârstei prevăzute de prezenta lege pentru obţinerea pensiei de serviciu pentru limită de vârstă, pensionarii de invaliditate pot opta pentru pensia care îi avantajează.
(2)Beneficiarii pensiei de invaliditate de gradul I îşi menţin dreptul la indemnizaţia de însoţitor, indiferent de pensia pentru care optează.