Art. 7. - Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative

M.Of. 621

În vigoare
Versiune de la: 22 Noiembrie 2025
Art. 7
(1)Dacă, în termen de 10 zile de la primirea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese, persoanele responsabile potrivit prevederilor art. 5 alin. (2) sesizează deficienţe în completarea acestora, vor recomanda, în scris, pe bază de semnătură sau scrisoare recomandată, persoanei în cauză rectificarea declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese, în termen de cel mult 30 de zile de la transmiterea recomandării. Rectificarea declaraţiei poate fi iniţiată şi de către persoanele prevăzute la art. 1, în termen de 40 de zile de la depunerea iniţială. Declaraţia de avere şi/sau declaraţia de interese rectificată pot/poate fi însoţite/însoţită de documente justificative.
(2)Declaraţia de avere şi/sau declaraţia de interese depuse/depusă, împreună cu documentele justificative, se trimit/se trimite de îndată Agenţiei prin intermediul e-DAI.

(3)Până la expirarea termenului de depunere a declaraţiei de avere şi/sau a declaraţiei de interese rectificate, Agenţia nu poate declanşa procedurile prevăzute de prezenta lege, în condiţiile în care sunt depuse în termenul legal.