Art. 8. - Art. 8: Reguli privind declararea şi plata impozitului specific unor activităţi - Legea 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi

M.Of. 812

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Martie 2021
Art. 8: Reguli privind declararea şi plata impozitului specific unor activităţi
(1)Declararea şi plata impozitului specific se efectuează semestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare. Suma de plată reprezintă o jumătate din impozitul specific anual, stabilit potrivit prezentei legi.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), contribuabilii care încetează să existe în cursul anului declară şi plătesc impozitul specific determinat potrivit art. 7 alin. (1) până la data încheierii perioadei impozabile, potrivit legii, luând în calcul, dacă este cazul, şi impozitul specific declarat şi plătit în semestrele anterioare.
(3)Impozitul specific reglementat de prezenta lege se face venit la bugetul de stat.
(4)Contribuabilii care au fost plătitori de impozit specific în anul precedent şi nu mai îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 3, în anul următor, aplică sistemul de declarare şi plată a impozitului pe profit prevăzut de Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.