Capitolul iv - Dispoziţii tranzitorii - Legea 164/2001 privind pensiile militare de stat - Republicare

M.Of. 748

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 16 Ianuarie 2009
CAPITOLUL IV:Dispoziţii tranzitorii
Art. 77
(1)Constituie vechime în serviciu sau în muncă pentru stabilirea pensiei militare de stat şi perioadele recunoscute în condiţiile legii, până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(2)Dovada vechimii în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat, pentru perioadele anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi, se face cu actele prevăzute de legislaţia anterioară.
(3)Constituie vechime în serviciu pentru stabilirea pensiei militare de stat şi perioada în care, anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi, s-au urmat cursurile de zi ale învăţământului superior, organizat potrivit legii, pe durata normală a studiilor respective, cu condiţia absolvirii acestora, potrivit legii.
(4)În caz de absolvire a mai multor instituţii de învăţământ superior se consideră vechime în muncă o singură perioadă de studii, la alegere.
Art. 78
(1)Pentru cadrele militare care au contribuit la fondul de pensie suplimentară se acordă la stabilirea sau la actualizarea pensiei, în condiţiile art. 22-24 şi ale art. 48 alin. (1), un spor procentual de:
a)3% pentru o vechime a contribuţiei între 5-15 ani;
b)6% pentru o vechime a contribuţiei între 15-25 ani;
c)9% pentru o vechime a contribuţiei peste 25 de ani.

(2)De la data intrării în vigoare a prezentei legi, contribuţia pentru pensia suplimentară va deveni contribuţie individuală la bugetul de stat, pentru prestaţiile prevăzute la art. 4.
(3)Cota de contribuţie individuală este de 5%. Baza lunară de calcul pentru care se va determina contribuţia individuală o reprezintă solda lunară brută.
Art. 79
(1)Pensiile militare stabilite în baza legislaţiei anterioare datei intrării în vigoare a prezentei legi se recalculează astfel:
a)cuantumul pensiei în plată se actualizează, având ca bază de calcul solda lunară brută în vigoare la data aplicării prezentei legi, corespunzătoare funcţiei maxime exercitate şi gradului militar, avute la data trecerii în rezervă, pe baza unei metodologii aprobate prin hotărâre a Guvernului, la propunerea instituţiilor prevăzute la art. 5 alin. (1), metodologie conform căreia acordarea gradaţiei se va face în raport cu vechimea în serviciu sau cea avută la data trecerii în rezervă;
*) intră în vigoare în prima lună următoare încheierii actualului proces de recorelare a pensiilor militare.

b)în cazul în care cuantumul pensiei obţinut conform lit. a) este mai mic decât cuantumul pensiei în plată se menţine cuantumul pensiei în plată.
c)la cerere, prin adăugarea la vechimea în serviciu a perioadei prevăzute la art. 77 alin. (3) şi (4).

(2)Sumele rezultate ca diferenţă între pensiile în plată şi pensiile recalculate prin aplicarea prevederilor alin. (1) lit. a) se acordă eşalonat începând cu anul 2002, până la încheierea procesului de recalculare a pensiilor din sistemul public de pensii, după cum urmează:
a)pentru anul 2002, 10% din cuantumul diferenţei, începând cu 1 ianuarie 2002, şi 10% începând cu 1 iulie 2002;
b)pentru anul 2003, 20% din cuantumul diferenţei, începând cu 1 ianuarie 2003, 20% începând cu 1 iulie 2003 şi 20% începând cu luna noiembrie 2003;

c)pentru anul 2004, 20% din cuantumul diferenţei, începând cu 1 iulie 2004.

Art. 80
La data încheierii procesului de recalculare a pensiilor, efectuată potrivit prevederilor art. 79, pensiile şi pensiile suplimentare acordate pe baza legislaţiei anterioare, aflate în plată, devin pensii militare de stat în înţelesul prezentei legi.