Art. 49. - Pensiile militare de stat se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau curatorului acesteia, adresată, după caz, astfel: - Legea 164/2001 privind pensiile militare de stat - Republicare
M.Of. 748
Ieşit din vigoare Versiune de la: 16 Ianuarie 2009
Art. 49
(1)Pensiile militare de stat se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a mandatarului desemnat de aceasta cu procură specială, a tutorelui sau curatorului acesteia, adresată, după caz, astfel:
A.La Ministerul Apărării Naţionale:
a)unităţii militare din care a făcut parte militarul, dacă acesta îndeplineşte condiţiile de pensionare la trecerea în rezervă sau direct în retragere;
b)centrului militar judeţean, în cazul celor care îndeplinesc condiţiile de pensionare după data ieşirii din rândul cadrelor militare în activitate.
B.La Ministerul de Interne şi la Serviciul Român de Informaţii:
a)unităţii militare din care a făcut parte la data trecerii în rezervă sau direct în retragere;
b)inspectoratului judeţean sau secţiei de informaţii, centrului militar din raza de domiciliu a urmaşilor pensionarilor militari decedaţi.
(2)Pentru cadrele militare care aparţin Ministerului Justiţiei, precum şi pentru cele detaşate pentru a executa misiuni în afara instituţiilor menţionate la art. 5 alin. (1) cererile se depun prin structurile de personal ale Ministerului Justiţiei, respectiv prin cele ale unităţilor din care au fost detaşate.
(3)Pentru cadrele militare care aparţin Ministerului Justiţiei, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale cererile de pensionare se depun la organele aparţinând Ministerului Apărării Naţionale şi, respectiv, Ministerului de Interne, după caz, potrivit protocoalelor încheiate între acestea.
(4)Pentru persoanele cu drept la pensie de urmaş, ai căror susţinători decedaţi au fost pensionari militari, cererea şi actele de pensionare se pot depune şi la organele de pensii în a căror evidenţă s-au aflat susţinătorii.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »