Art. 7. - În scopul identificării situaţiilor de detaşare transnaţională şi pentru a preveni abuzurile şi eludările dispoziţiilor prezentei legi, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, realizează o evaluare de ansamblu a tuturor elementelor faptice care caracterizează o detaşare transnaţională, în special a: - Legea 16/2017 privind detaşarea salariaţilor în cadrul prestării de servicii transnaţionale

M.Of. 196

În vigoare
Versiune de la: 12 Mai 2022
Art. 7
(1)În scopul identificării situaţiilor de detaşare transnaţională şi pentru a preveni abuzurile şi eludările dispoziţiilor prezentei legi, Inspecţia Muncii, prin inspectoratele teritoriale de muncă, realizează o evaluare de ansamblu a tuturor elementelor faptice care caracterizează o detaşare transnaţională, în special a:
a)elementelor faptice care caracterizează activităţile desfăşurate de către întreprinderile prevăzute la art. 3 lit. a) în statul membru în care acestea sunt stabilite şi, atunci când este necesar, în România;
b)elementelor faptice care caracterizează munca şi situaţia salariatului detaşat pe teritoriul României.
(2)Evaluarea de ansamblu prevăzută la alin. (1) se realizează în cadrul controalelor efectuate de către inspectoratele teritoriale de muncă, pentru fiecare situaţie de detaşare transnaţională.
(3)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) au următoarele caracteristici:
a)sunt destinate să ofere asistenţă inspectoratelor teritoriale de muncă în cadrul verificărilor şi controalelor efectuate;
b)sunt factori orientativi în evaluarea de ansamblu care se realizează de către inspectoratele teritoriale de muncă în activitatea de verificare şi control şi nu pot fi luate în considerare separat;
c)nu trebuie îndeplinite cumulativ pentru fiecare caz de detaşare transnaţională, evaluarea acestora adaptându-se fiecărui caz în parte şi luând în considerare particularităţile situaţiei; nerespectarea unuia sau a mai multora dintre ele nu exclude în mod automat posibilitatea ca o situaţie dată să fie caracterizată drept situaţie de detaşare.
(4)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. a) au rolul de a stabili dacă o întreprindere exercită în mod efectiv activităţi semnificative, altele decât cele interne de gestionare şi/sau administrative în statul membru de stabilire sau în Confederaţia Elveţiană, având ca perioadă de referinţă un interval de timp de un an anterior datei efectuării controlului.
(5)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) lit. b) au rolul de a evalua dacă un salariat care îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit pe teritoriul unui stat membru, altul decât România, sau pe teritoriul Confederaţiei Elveţiene este detaşat temporar pe teritoriul României.
(6)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt luate în considerare de către inspectoratele teritoriale de muncă în cadrul controlului şi pentru a stabili dacă o persoană are calitatea de salariat, în conformitate cu legislaţia română, inclusiv pentru a identifica posibile cazuri de declarare a unui salariat detaşat ca exercitând activităţi independente în scopul eludării prevederilor prezentei legi.
(7)În realizarea evaluării prevăzute la alin. (6), inspectoratele teritoriale de muncă au în vedere şi aspecte legate de executarea lucrărilor, de subordonarea şi de remunerarea salariatului, indiferent de modalitatea de exprimare a acordului de voinţă a părţilor în cadrul raporturilor de muncă.
(8)Elementele faptice prevăzute la alin. (1) sunt stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.