Art. 49. - La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3 1 ), cu următorul cuprins: - Legea 159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice

M.Of. 559

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2024
Art. 49
Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
"(31) Autorizaţiile de construire pentru instalarea reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi autorizaţiile de construire pentru instalarea infrastructurilor fizice necesare acestor reţele se emit cu respectarea normativelor tehnice prevăzute de legislaţia privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi, după caz, pe baza normativelor tehnice privind proiectarea şi realizarea construcţiilor pe care se amplasează acestea."
2.După articolul 71 se introduce un nou articol, articolul 72, cu următorul cuprins:
"Art. 72
În vederea eliberării certificatului de urbanism, precum şi a autorizaţiei de construire pentru executarea de lucrări de construcţii privind instalarea şi dezvoltarea de reţele de comunicaţii electronice şi de infrastructuri fizice aferente acestora, precum şi racordarea la energie electrică, la solicitarea furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice:
a) prin excepţie de la prevederile art. 6 alin. (4) şi art. 7 alin. (1) lit. b), terenurile pe care urmează a fi instalate sau dezvoltate reţele de comunicaţii electronice sau elemente de infrastructură fizică necesare susţinerii acestora, care nu sunt înscrise în evidenţele de cadastru şi carte funciară, se pot identifica prin numărul de tarla şi de parcelă, prin titlu de proprietate şi proces-verbal de punere în posesie, precum şi prin orice altă modalitate de identificare prevăzută de lege;
b) prin excepţie de la prevederile art. 7 alin. (1) lit. b), constituie titluri pentru emiterea certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de construire contractele de închiriere încheiate de furnizorii de reţele de comunicaţii electronice cu proprietarii, alţi deţinători de drepturi reale principale, administratorii, concesionarii, locatorii, titularii dreptului de folosinţă cu titlu gratuit a terenurilor sau construcţiilor pe care urmează a fi instalate sau dezvoltate reţele de comunicaţii electronice sau elemente de infrastructură fizică necesare susţinerii acestora, precum şi racordarea la energie electrică, dacă respectivele contracte cuprind explicit acordul proprietarilor pentru executarea lucrărilor de construcţii, ori, în lipsa acestor contracte de închiriere, hotărârile judecătoreşti definitive care ţin loc de contract între părţi."
3.La articolul 11, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(2) Se pot executa fără autorizaţie de construire şi lucrări pentru amplasarea de tonete, pupitre acoperite sau închise, destinate difuzării şi comercializării presei, cărţilor şi florilor, care sunt amplasate direct pe sol, fără fundaţii şi platforme, precum şi fără racorduri şi/sau branşamente la utilităţi urbane, cu excepţia energiei electrice, precum şi lucrări de reparaţii/reabilitări/retehnologizări, inclusiv modificarea, înlocuirea sau adăugarea de echipamente reţelelor de comunicaţii electronice în cazul în care pentru acestea nu sunt necesare şi lucrări asupra infrastructurilor fizice de susţinere, efectuate de beneficiarii regimului de autorizare generală din domeniul comunicaţiilor electronice şi/sau de operatorii de reţea."
4.La anexa nr. 2, după punctul 2 al definiţiei "Drept de execuţie a lucrărilor de construcţii" se introduce un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:
"3. drept de creanţă dobândit prin: contract încheiat în condiţiile legislaţiei specifice în domeniul infrastructurii de comunicaţii electronice sau hotărâre judecătorească definitivă care să ţină loc de contract între părţi."
5.La anexa nr. 2, după definiţia "Lucrări de reabilitare" se introduce o nouă definiţie, "Lucrări de renovare majoră pentru infrastructura fizică a reţelelor de comunicaţii electronice", cu următorul cuprins:
"- Lucrări de renovare majoră pentru infrastructura fizică a reţelelor de comunicaţii electronice
Lucrările de construcţii civile sau lucrările de inginerie civilă executate în spaţiul utilizatorului final, care includ modificări structurale ale întregii infrastructuri fizice interioare sau ale unei părţi substanţiale a acesteia şi care necesită o autorizaţie de construcţie."