Art. 18. - Legea 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă - Republicare

M.Of. 454

În vigoare
Versiune de la: 24 Iulie 2013
Art. 18
(1)Dreptul comercianţilor de a sesiza faptele prevăzute la art. 4 şi 6 se prescrie în termen de 3 luni de la data la care persoanele, asociaţiile sau organizaţiile care au un interes legitim, potrivit prevederilor prezentei legi, au luat cunoştinţă de anunţul publicitar, dar nu mai târziu de 6 luni de la data apariţiei acestuia.
(2)Dreptul consumatorilor de a sesiza faptele prevăzute la art. 6 se prescrie potrivit prevederilor art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.