Art. iii. - La articolul 2, după litera g 1 ) se introduce o nouă literă, litera g 2 ), cu următorul cuprins: - Legea 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România
M.Of. 533
În vigoare Versiune de la: 22 Martie 2024
Art. III
21.La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(3) Străinilor care staţionează în zonele de tranzit internaţional ale aeroporturilor, în zonele de tranzit la frontiera de stat sau în centrele de cazare care au regimul zonei de tranzit, precum şi străinilor care nu debarcă de pe navele ori ambarcaţiunile ancorate în porturi maritime şi fluviale nu li se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la condiţiile de intrare şi de şedere a străinilor pe teritoriul României.»
3.Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 11: Dispoziţii generale privind şederea străinilor
(1)Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.
(2)Străinilor care nu au obligaţia obţinerii vizei în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2018/1.806 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie, cu modificările ulterioare, li se permite intrarea pe teritoriul României şi pot să rămână pentru o perioadă de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul oricărui stat Schengen.
(3)Străinii care se află în posesia unei vize eliberate de un stat Schengen în condiţiile Codului de vize, cu excepţia vizelor care fac obiectul unei limitări pentru teritoriul României, pot intra şi rămâne în România cu respectarea valabilităţii vizei şi a perioadei de şedere acordate prin viza respectivă.
(4)Străinilor posesori ai vizelor de lungă şedere sau ai permiselor de şedere eliberate de alte state Schengen li se permite intrarea pe teritoriul României şi pot să rămână pentru o perioadă de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul României, calculate ca perioadă cumulată cu cele petrecute pe teritoriile celorlalte state Schengen, altele decât cel care le-a eliberat viza de lungă şedere, respectiv permisul de şedere.
(5)Străinilor intraţi pe teritoriul României în condiţiile alin. (2) şi (4), precum şi în baza convenţiilor internaţionale sau actelor normative prin care aceştia sunt exoneraţi de la obligativitatea obţinerii vizei le încetează dreptul de şedere în următoarele situaţii:
a)se constată că la data intrării pe teritoriul României aceştia nu îndeplineau condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sau nu le mai îndeplinesc;
b)au intrat pe teritoriul României pe baza unor documente sau informaţii false;
c)au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi străini ori au înlesnit transportul sau cazarea acestora;
d)au încălcat reglementările vamale ori au trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera de stat;
e)au intrat în România în perioada de interdicţie, dispusă anterior;
f)nu respectă scopul declarat la intrarea pe teritoriul României ori au încălcat reglementările referitoare la angajarea în muncă a străinilor;
g)după intrarea în ţară împotriva acestora a fost dispusă măsura interdicţiei de intrare sau au fost declaraţi indezirabili.
(6)Măsura încetării dreptului de şedere pentru situaţiile prevăzute la alin. (5) se comunică străinului prin decizia de returnare."
8.Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«-Art. 27: Acordarea vizei
(1)Autorităţile române acordă străinilor, la cerere, vize dintre cele prevăzute la art. 20, în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute în Codul de vize sau în prezenta ordonanţă de urgenţă, după caz.
(2)Ministerul Afacerilor Externe informează Comisia Europeană cu privire la înţelegerile de reprezentare încheiate în temeiul art. 8 din Codul de vize.
(3)Lista statelor ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul României este cea prevăzută în anexa nr. I la Regulamentul (UE) 2018/1.806 al Parlamentului European şi al Consiliului.
(4)Viza de lungă şedere se acordă numai dacă:
a)sunt îndeplinite condiţiile cu privire la intrarea pe teritoriul României, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), c)-h);
b)nu există vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării în România, prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi alin. (2) lit. c);
c)pe numele străinului nu a fost introdusă alerta privind refuzul eliberării vizei în Sistemul informatic integrat pentru managementul migraţiei şi azilului;
d)nu există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale;
e)străinul nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni săvârşite în străinătate, incompatibile cu scopul pentru care solicită acordarea vizei;
f)sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute în prezenta secţiune, precum şi condiţiile speciale de acordare a vizei, în funcţie de scopul pentru care este solicitată;
g)documentul de călătorie nu este contrafăcut, fals sau falsificat;
h)nu există îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea documentelor justificative înaintate de către solicitant sau cu privire la veridicitatea datelor pe care acestea le cuprind ori la gradul de încredere care poate fi acordat declaraţiilor solicitantului.
(5)În situaţia în care străinii nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (4) lit. a), deoarece fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul de informaţii Schengen de către alt stat Schengen în scopul nepermiterii intrării, viza de lungă şedere se acordă numai pentru motive justificate, în special din motive umanitare sau datorită obligaţiilor internaţionale şi numai în urma consultării statului Schengen care a introdus semnalarea, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene.
(6)Străinilor a căror şedere pe teritoriul României este în interesul statului român li se acordă viza de lungă şedere, la solicitarea expresă a Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului sau autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate adresată Centrului Naţional de Vize, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (4), dacă nu prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională.»
(7)Cererea de viză se depune la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, în a căror circumscripţie solicitantul îşi are domiciliul ori reşedinţa, iar în cazuri deosebite, urgente, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul pe al cărui teritoriu solicitantul se află legal.
11.Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«-Art. 29: Condiţii cu privire la solicitarea vizei de lungă şedere
(1)Cererea de acordare a vizei de lungă şedere trebuie să fie însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat, care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, potrivit art. 28 alin. (2), în care să poată fi aplicată viza, de documente care să justifice scopul şi condiţiile călătoriei, precum şi de dovada că străinul posedă mijloace de întreţinere pe timpul şederii în România şi pentru a părăsi teritoriul României.
(2)Pot fi acceptate ca dovadă a mijloacelor de întreţinere sumele de bani în valută convertibilă, cecurile de călătorie, carnetele de cec asupra unui cont în devize, cărţile de credit cu extrasul de cont pentru acestea, emis cu cel mult două zile înaintea solicitării vizei de lungă şedere, sau orice alte mijloace care dovedesc existenţa resurselor financiare corespunzătoare.
(3)La depunerea cererii de acordare a vizei de lungă şedere, solicitantul este, de regulă, chemat la interviu.
(4)Cererea de acordare a vizei de lungă şedere nu se preia, fiind considerată inadmisibilă, iar examinarea dosarului de viză este oprită, în următoarele cazuri:
a)nu este depusă cu cel mult 3 luni înainte de data preconizată a sosirii în România;
b)solicitantul nu prezintă formularul de cerere completat, semnat şi două fotografii conforme standardelor;
c)atunci când taxa de viză nu a fost plătită.
(5)La solicitarea vizei de lungă şedere, străinii trebuie să se prezinte personal la autorităţile competente să acorde viza.
(6)Pot face excepţie de la prevederile alin. (3) şi (5) personalităţile marcante ale vieţii sociale, culturale, politice sau economice, străinii care trebuie să parcurgă o distanţă foarte mare pentru a se prezenta la misiunea diplomatică ori la oficiul consular şi numai dacă nu există dubiu cu privire la buna-credinţă a solicitantului, precum şi grupurile organizate, când un organism recunoscut şi demn de încredere răspunde de buna-credinţă a solicitanţilor.»
111.Articolul 291 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"-Art. 291: Cooperarea cu prestatorii externi de servicii
(1)Prin excepţie de la art. 29 alin. (5), cererile de acordare a vizelor de lungă şedere pot fi depuse şi prin intermediul prestatorilor externi de servicii contractaţi de Ministerul Afacerilor Externe potrivit legii.
(2)Prin intermediul prestatorilor externi de servicii contractaţi de Ministerul Afacerilor Externe pot fi depuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Codul de vize, şi cererile de acordare a vizelor prevăzute de acesta.
(3)Condiţiile şi modalităţile de cooperare cu prestatorii externi de servicii se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.
(4)Prestatorilor externi de servicii nu li se permite accesul la Sistemul naţional de informaţii privind vizele şi nu le pot fi delegate atribuţii privind examinarea cererilor, efectuarea interviurilor cu solicitanţii de vize, decizia asupra cererilor, tipărirea şi aplicarea colantelor de vize.
(5)Pe baza contractelor de cooperare încheiate cu Ministerul Afacerilor Externe, prestatorii externi de servicii pot îndeplini, după caz, una sau mai multe dintre următoarele sarcini:
a)furnizarea de informaţii privind condiţiile de acordare a vizelor şi formularele pentru cererile de viză;
b)informarea solicitantului cu privire la documentele justificative solicitate, pe baza unei liste de control;
c)colectarea datelor, inclusiv, după caz, a elementelor biometrice de identificare şi a cererilor de acordare a vizelor, precum şi transmiterea acestora, în condiţiile legii, către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente;
d)perceperea taxelor de viză şi transferul acestora către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente;
e)gestionarea programărilor pentru prezentarea în persoană la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente;
f)depunerea şi ridicarea documentelor de călătorie la şi de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi returnarea acestora solicitanţilor;
g)înmânarea formularului de refuz, anulare, respectiv revocare a vizelor.
(6)Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte ca taxele suplimentare de servicii percepute de prestatorii externi de servicii să fie proporţionale cu cheltuielile suportate de aceştia pentru îndeplinirea sarcinilor care le-au fost încredinţate şi să nu depăşească jumătate din cuantumul taxei aferente procesării unei cereri de viză.
(7)Cooperarea cu prestatorii externi de servicii nu exclude posibilitatea depunerii cererilor de acordare a vizei direct la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
(8)În eventualitatea încetării cooperării cu un prestator extern de servicii, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente asigură continuitatea furnizării de servicii complete în materie de acordare a vizelor."
12.Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«-Art. 30: Autorităţile competente să acorde viza
(1)Viza de tranzit aeroportuar şi viza de scurtă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României:
a)fără aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin din statele prevăzute în lista menţionată la art. 27 alin. (3), pentru care nu este necesară procedura invitaţiei;
b)cu aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin din statele menţionate în lista prevăzută la art. 37 alin. (2), precum şi în cazul în care sunt necesare verificări suplimentare pentru soluţionarea cererilor depuse de străinii care provin din statele prevăzute în lista menţionată la art. 27 alin. (3), pentru care nu este necesară procedura invitaţiei.
(2)În vederea aprobării cererilor pentru acordarea vizelor de scurtă şedere, Centrul Naţional de Vize poate:
a)solicita avizul Inspectoratului General pentru Imigrări, în cazurile stabilite prin protocol, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor externe şi al ministrului afacerilor interne;
b)consulta autorităţile competente ale statelor membre, potrivit prevederilor art. 22 din Codul de vize.
(3)Avizul Inspectoratului General pentru Imigrări prevăzut la alin. (2) lit. a) constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h) şi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d).
(4)Inspectoratul General pentru Imigrări emite avizul prevăzut la alin. (2) lit. a) în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data primirii solicitării Centrului Naţional de Vize. În situaţii temeinic justificate, termenul poate fi prelungit cu până la 7 zile lucrătoare.
(5)Viza de tranzit aeroportuar şi viza de scurtă şedere se acordă de către autorităţile competente ale altor state Schengen, potrivit înţelegerilor de reprezentare încheiate în temeiul art. 8 din Codul de vize.
(6)Viza de scurtă şedere se acordă de către organele poliţiei de frontieră, la punctele de trecere a frontierei externe, potrivit prevederilor art. 35 şi 36 din Codul de vize.
(7)Viza de lungă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea Centrului Naţional de Vize, numai după obţinerea avizului Inspectoratului General pentru Imigrări.
(8)Avizul Inspectoratului General pentru Imigrări prevăzut la alin. (7) constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi la art. 27 alin. (4) lit. c) şi d), precum şi a condiţiilor speciale pentru fiecare tip de viză de lungă şedere.
(9)Inspectoratul General pentru Imigrări emite avizul prevăzut la alin. (7) în termen de până la 30 de zile de la data primirii solicitării Ministerului Afacerilor Externe. În cazuri temeinic justificate, când este necesară o examinare mai aprofundată a cererii, termenul poate fi prelungit cu 15 zile.
(10)Viza pentru străinii care sunt membri de familie ai cetăţenilor români şi viza de scurtă şedere pentru străinii prevăzuţi la art. 16 alin. (4) din Codul de vize se acordă de misiunile diplomatice şi de oficiile consulare ale României, fără plata taxelor."
13.Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:
15.La articolul 33, partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
16.La articolul 33, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
17.La articolul 33, partea introductivă a alineatului (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
18.La articolul 33, alineatul (41) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(41) Decizia de anulare sau, după caz, de revocare dispusă de misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României poate fi contestată la comisia prevăzută la art. 31 alin. (3). Decizia de anulare sau de revocare dispusă de organele poliţiei de frontieră poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Decizia de anulare sau de revocare dispusă de Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în condiţiile art. 85.»
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
19.La articolul 33, după alineatul (41) se introduce un nou alineat, alineatul (42), cu următorul cuprins:
20.La articolul 33, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
21.La articolul 33, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:
22.La articolul 33, alineatul (6) se abrogă.
23.După articolul 33 se introduce un nou articol, art. 331, cu următorul cuprins:
"-Art. 331: Prelungirea valabilităţii vizei de scurtă şedere sau a dreptului de şedere stabilit străinului prin viză
(1)Durata valabilităţii şi/sau a dreptului de şedere stabilit prin viza de scurtă şedere eliberată de autorităţile române sau de către un alt stat Schengen poate fi prelungită în condiţiile art. 33 din Codul de vize.
(2)Autoritatea naţională competentă să prelungească viza prevăzută la alin. (1), aplicată pe paşapoartele simple, este Inspectoratul General pentru Imigrări şi formaţiunile teritoriale ale acestuia, iar pentru cele aplicate pe paşapoartele de serviciu sau diplomatice este Ministerul Afacerilor Externe.
(3)Refuzul prelungirii duratei valabilităţii şi/sau a dreptului de şedere stabilit prin viza de scurtă şedere nu poate fi contestat."
35.La articolul 1063, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
«(22) În situaţia în care străinul împotriva căruia se intenţionează dispunerea interzicerii intrării în România posedă permis de şedere eliberat de un alt stat Schengen, se declanşează consultarea statului emitent al permisului, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene.»
De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1.La articolul 2, după litera g1) se introduce o nouă literă, litera g2), cu următorul cuprins:
"g2) viza de scurtă şedere - viza uniformă, astfel cum este definită la art. 2 pct. 3 din Codul de vize, şi viza cu valabilitate teritorială limitată, astfel cum este definită la art. 2 pct. 4 din Codul de vize;"
2.La articolul 2, litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"h) viza de tranzit aeroportuar- are înţelesul stabilit la art. 2 pct. 5 din Codul de vize;"
21.La articolul 6, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(3) Străinilor care staţionează în zonele de tranzit internaţional ale aeroporturilor, în zonele de tranzit la frontiera de stat sau în centrele de cazare care au regimul zonei de tranzit, precum şi străinilor care nu debarcă de pe navele ori ambarcaţiunile ancorate în porturi maritime şi fluviale nu li se aplică prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la condiţiile de intrare şi de şedere a străinilor pe teritoriul României.»
3.Articolul 11 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"- Art. 11: Dispoziţii generale privind şederea străinilor
(1)Străinii aflaţi temporar în mod legal în România pot rămâne pe teritoriul statului român numai până la data la care încetează dreptul de şedere stabilit prin viză sau, după caz, prin permisul de şedere.
(2)Străinilor care nu au obligaţia obţinerii vizei în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 2018/1.806 al Parlamentului European şi al Consiliului din 14 noiembrie 2018 de stabilire a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi trebuie să deţină viză pentru trecerea frontierelor externe şi a listei ţărilor terţe ai căror resortisanţi sunt exoneraţi de această obligaţie, cu modificările ulterioare, li se permite intrarea pe teritoriul României şi pot să rămână pentru o perioadă de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul oricărui stat Schengen.
(3)Străinii care se află în posesia unei vize eliberate de un stat Schengen în condiţiile Codului de vize, cu excepţia vizelor care fac obiectul unei limitări pentru teritoriul României, pot intra şi rămâne în România cu respectarea valabilităţii vizei şi a perioadei de şedere acordate prin viza respectivă.
(4)Străinilor posesori ai vizelor de lungă şedere sau ai permiselor de şedere eliberate de alte state Schengen li se permite intrarea pe teritoriul României şi pot să rămână pentru o perioadă de maximum 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile precedente fiecărei zile de şedere pe teritoriul României, calculate ca perioadă cumulată cu cele petrecute pe teritoriile celorlalte state Schengen, altele decât cel care le-a eliberat viza de lungă şedere, respectiv permisul de şedere.
(5)Străinilor intraţi pe teritoriul României în condiţiile alin. (2) şi (4), precum şi în baza convenţiilor internaţionale sau actelor normative prin care aceştia sunt exoneraţi de la obligativitatea obţinerii vizei le încetează dreptul de şedere în următoarele situaţii:
a)se constată că la data intrării pe teritoriul României aceştia nu îndeplineau condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sau nu le mai îndeplinesc;
b)au intrat pe teritoriul României pe baza unor documente sau informaţii false;
c)au introdus sau au încercat să introducă ilegal în România alţi străini ori au înlesnit transportul sau cazarea acestora;
d)au încălcat reglementările vamale ori au trecut sau au încercat să treacă ilegal frontiera de stat;
e)au intrat în România în perioada de interdicţie, dispusă anterior;
f)nu respectă scopul declarat la intrarea pe teritoriul României ori au încălcat reglementările referitoare la angajarea în muncă a străinilor;
g)după intrarea în ţară împotriva acestora a fost dispusă măsura interdicţiei de intrare sau au fost declaraţi indezirabili.
(6)Măsura încetării dreptului de şedere pentru situaţiile prevăzute la alin. (5) se comunică străinului prin decizia de returnare."4.La articolul 20, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Autorităţile române acordă următoarele tipuri de vize:"
5.La articolul 20, litera b) se abrogă.
6.Articolul 22 se abrogă.
7.Articolul 23 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 23: Viza de scurtă şedere
Viza de scurtă şedere se acordă în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute de Codul de vize."
8.Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«-Art. 27: Acordarea vizei
(1)Autorităţile române acordă străinilor, la cerere, vize dintre cele prevăzute la art. 20, în condiţiile şi pentru scopurile prevăzute în Codul de vize sau în prezenta ordonanţă de urgenţă, după caz.
(2)Ministerul Afacerilor Externe informează Comisia Europeană cu privire la înţelegerile de reprezentare încheiate în temeiul art. 8 din Codul de vize.
(3)Lista statelor ai căror cetăţeni au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul României este cea prevăzută în anexa nr. I la Regulamentul (UE) 2018/1.806 al Parlamentului European şi al Consiliului.
(4)Viza de lungă şedere se acordă numai dacă:
a)sunt îndeplinite condiţiile cu privire la intrarea pe teritoriul României, prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), c)-h);
b)nu există vreunul dintre motivele de nepermitere a intrării în România, prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi alin. (2) lit. c);
c)pe numele străinului nu a fost introdusă alerta privind refuzul eliberării vizei în Sistemul informatic integrat pentru managementul migraţiei şi azilului;
d)nu există motive să se considere că viza este solicitată în scopul migrării ilegale;
e)străinul nu a fost condamnat definitiv pentru infracţiuni săvârşite în străinătate, incompatibile cu scopul pentru care solicită acordarea vizei;
f)sunt îndeplinite condiţiile generale prevăzute în prezenta secţiune, precum şi condiţiile speciale de acordare a vizei, în funcţie de scopul pentru care este solicitată;
g)documentul de călătorie nu este contrafăcut, fals sau falsificat;
h)nu există îndoieli întemeiate cu privire la autenticitatea documentelor justificative înaintate de către solicitant sau cu privire la veridicitatea datelor pe care acestea le cuprind ori la gradul de încredere care poate fi acordat declaraţiilor solicitantului.
(5)În situaţia în care străinii nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (4) lit. a), deoarece fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul de informaţii Schengen de către alt stat Schengen în scopul nepermiterii intrării, viza de lungă şedere se acordă numai pentru motive justificate, în special din motive umanitare sau datorită obligaţiilor internaţionale şi numai în urma consultării statului Schengen care a introdus semnalarea, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene.
(6)Străinilor a căror şedere pe teritoriul României este în interesul statului român li se acordă viza de lungă şedere, la solicitarea expresă a Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului sau autorităţilor administraţiei publice centrale de specialitate adresată Centrului Naţional de Vize, fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (4), dacă nu prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională.»
(7)Cererea de viză se depune la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, în a căror circumscripţie solicitantul îşi are domiciliul ori reşedinţa, iar în cazuri deosebite, urgente, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul pe al cărui teritoriu solicitantul se află legal.9.Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 28: Condiţii cu privire la valabilitatea documentelor de călătorie
(1) Condiţiile cu privire la valabilitatea documentului de călătorie pe care urmează să fie aplicată viza de tranzit aeroportuar sau viza de scurtă şedere sunt cele prevăzute la art. 12 din Codul de vize.
(2) Condiţiile cu privire la valabilitatea documentului de călătorie prevăzute la art. 12 din Codul de vize se aplică şi pentru documentele de călătorie în care urmează să fie aplicată viza de lungă şedere."
10.După articolul 28 se introduce un nou articol, articolul 281, cu următorul cuprins:
"Art. 281: Condiţii cu privire la solicitarea vizei de tranzit aeroportuar şi a vizei de scurtă şedere
Condiţiile cu privire la depunerea cererilor pentru acordarea vizei de tranzit aeroportuar sau a vizei de scurtă şedere, precum şi cele referitoare la admisibilitatea acestor cereri sunt cele prevăzute la art. 9 şi 10, respectiv la art. 19 din Codul de vize."
11.Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«-Art. 29: Condiţii cu privire la solicitarea vizei de lungă şedere
(1)Cererea de acordare a vizei de lungă şedere trebuie să fie însoţită de documentul de trecere a frontierei de stat, care îndeplineşte condiţiile de valabilitate, potrivit art. 28 alin. (2), în care să poată fi aplicată viza, de documente care să justifice scopul şi condiţiile călătoriei, precum şi de dovada că străinul posedă mijloace de întreţinere pe timpul şederii în România şi pentru a părăsi teritoriul României.
(2)Pot fi acceptate ca dovadă a mijloacelor de întreţinere sumele de bani în valută convertibilă, cecurile de călătorie, carnetele de cec asupra unui cont în devize, cărţile de credit cu extrasul de cont pentru acestea, emis cu cel mult două zile înaintea solicitării vizei de lungă şedere, sau orice alte mijloace care dovedesc existenţa resurselor financiare corespunzătoare.
(3)La depunerea cererii de acordare a vizei de lungă şedere, solicitantul este, de regulă, chemat la interviu.
(4)Cererea de acordare a vizei de lungă şedere nu se preia, fiind considerată inadmisibilă, iar examinarea dosarului de viză este oprită, în următoarele cazuri:
a)nu este depusă cu cel mult 3 luni înainte de data preconizată a sosirii în România;
b)solicitantul nu prezintă formularul de cerere completat, semnat şi două fotografii conforme standardelor;
c)atunci când taxa de viză nu a fost plătită.
(5)La solicitarea vizei de lungă şedere, străinii trebuie să se prezinte personal la autorităţile competente să acorde viza.
(6)Pot face excepţie de la prevederile alin. (3) şi (5) personalităţile marcante ale vieţii sociale, culturale, politice sau economice, străinii care trebuie să parcurgă o distanţă foarte mare pentru a se prezenta la misiunea diplomatică ori la oficiul consular şi numai dacă nu există dubiu cu privire la buna-credinţă a solicitantului, precum şi grupurile organizate, când un organism recunoscut şi demn de încredere răspunde de buna-credinţă a solicitanţilor.»
111.Articolul 291 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"-Art. 291: Cooperarea cu prestatorii externi de servicii
(1)Prin excepţie de la art. 29 alin. (5), cererile de acordare a vizelor de lungă şedere pot fi depuse şi prin intermediul prestatorilor externi de servicii contractaţi de Ministerul Afacerilor Externe potrivit legii.
(2)Prin intermediul prestatorilor externi de servicii contractaţi de Ministerul Afacerilor Externe pot fi depuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 din Codul de vize, şi cererile de acordare a vizelor prevăzute de acesta.
(3)Condiţiile şi modalităţile de cooperare cu prestatorii externi de servicii se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.
(4)Prestatorilor externi de servicii nu li se permite accesul la Sistemul naţional de informaţii privind vizele şi nu le pot fi delegate atribuţii privind examinarea cererilor, efectuarea interviurilor cu solicitanţii de vize, decizia asupra cererilor, tipărirea şi aplicarea colantelor de vize.
(5)Pe baza contractelor de cooperare încheiate cu Ministerul Afacerilor Externe, prestatorii externi de servicii pot îndeplini, după caz, una sau mai multe dintre următoarele sarcini:
a)furnizarea de informaţii privind condiţiile de acordare a vizelor şi formularele pentru cererile de viză;
b)informarea solicitantului cu privire la documentele justificative solicitate, pe baza unei liste de control;
c)colectarea datelor, inclusiv, după caz, a elementelor biometrice de identificare şi a cererilor de acordare a vizelor, precum şi transmiterea acestora, în condiţiile legii, către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente;
d)perceperea taxelor de viză şi transferul acestora către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente;
e)gestionarea programărilor pentru prezentarea în persoană la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente;
f)depunerea şi ridicarea documentelor de călătorie la şi de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României şi returnarea acestora solicitanţilor;
g)înmânarea formularului de refuz, anulare, respectiv revocare a vizelor.
(6)Ministerul Afacerilor Externe urmăreşte ca taxele suplimentare de servicii percepute de prestatorii externi de servicii să fie proporţionale cu cheltuielile suportate de aceştia pentru îndeplinirea sarcinilor care le-au fost încredinţate şi să nu depăşească jumătate din cuantumul taxei aferente procesării unei cereri de viză.
(7)Cooperarea cu prestatorii externi de servicii nu exclude posibilitatea depunerii cererilor de acordare a vizei direct la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.
(8)În eventualitatea încetării cooperării cu un prestator extern de servicii, misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României competente asigură continuitatea furnizării de servicii complete în materie de acordare a vizelor."
12.Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:
«-Art. 30: Autorităţile competente să acorde viza
(1)Viza de tranzit aeroportuar şi viza de scurtă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României:
a)fără aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin din statele prevăzute în lista menţionată la art. 27 alin. (3), pentru care nu este necesară procedura invitaţiei;
b)cu aprobarea prealabilă a Centrului Naţional de Vize, pentru străinii care provin din statele menţionate în lista prevăzută la art. 37 alin. (2), precum şi în cazul în care sunt necesare verificări suplimentare pentru soluţionarea cererilor depuse de străinii care provin din statele prevăzute în lista menţionată la art. 27 alin. (3), pentru care nu este necesară procedura invitaţiei.
(2)În vederea aprobării cererilor pentru acordarea vizelor de scurtă şedere, Centrul Naţional de Vize poate:
a)solicita avizul Inspectoratului General pentru Imigrări, în cazurile stabilite prin protocol, aprobat prin ordin al ministrului afacerilor externe şi al ministrului afacerilor interne;
b)consulta autorităţile competente ale statelor membre, potrivit prevederilor art. 22 din Codul de vize.
(3)Avizul Inspectoratului General pentru Imigrări prevăzut la alin. (2) lit. a) constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h) şi la art. 8 alin. (1) lit. b)-d).
(4)Inspectoratul General pentru Imigrări emite avizul prevăzut la alin. (2) lit. a) în termen de până la 7 zile lucrătoare de la data primirii solicitării Centrului Naţional de Vize. În situaţii temeinic justificate, termenul poate fi prelungit cu până la 7 zile lucrătoare.
(5)Viza de tranzit aeroportuar şi viza de scurtă şedere se acordă de către autorităţile competente ale altor state Schengen, potrivit înţelegerilor de reprezentare încheiate în temeiul art. 8 din Codul de vize.
(6)Viza de scurtă şedere se acordă de către organele poliţiei de frontieră, la punctele de trecere a frontierei externe, potrivit prevederilor art. 35 şi 36 din Codul de vize.
(7)Viza de lungă şedere se acordă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, cu aprobarea Centrului Naţional de Vize, numai după obţinerea avizului Inspectoratului General pentru Imigrări.
(8)Avizul Inspectoratului General pentru Imigrări prevăzut la alin. (7) constată îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 6 alin. (1) lit. a), e), g) şi h), art. 8 alin. (1) lit. b)-d) şi la art. 27 alin. (4) lit. c) şi d), precum şi a condiţiilor speciale pentru fiecare tip de viză de lungă şedere.
(9)Inspectoratul General pentru Imigrări emite avizul prevăzut la alin. (7) în termen de până la 30 de zile de la data primirii solicitării Ministerului Afacerilor Externe. În cazuri temeinic justificate, când este necesară o examinare mai aprofundată a cererii, termenul poate fi prelungit cu 15 zile.
(10)Viza pentru străinii care sunt membri de familie ai cetăţenilor români şi viza de scurtă şedere pentru străinii prevăzuţi la art. 16 alin. (4) din Codul de vize se acordă de misiunile diplomatice şi de oficiile consulare ale României, fără plata taxelor."
13.Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 31: Soluţionarea cererilor de viză
(1) Condiţiile în care se soluţionează cererile pentru acordarea vizei de tranzit aeroportuar sau a vizei de scurtă şedere sunt cele prevăzute la art. 23 din Codul de vize.
(2) Cererile pentru acordarea vizei de lungă şedere se soluţionează în sensul acordării vizei de lungă şedere sau în sensul refuzului acordării vizei de lungă şedere, în termen de până la 60 de zile de la data depunerii acestora, în urma verificării îndeplinirii condiţiilor generale şi speciale stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă.
(3) Se înfiinţează la nivelul Ministerului Afacerilor Externe Comisia de soluţionare a contestaţiilor privind refuzul acordării vizelor, ale cărei competenţe, regulament de funcţionare şi procedură de lucru se stabilesc prin ordin al ministrului afacerilor externe.
(4) Decizia misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României prin care se refuză acordarea vizei se comunică solicitantului, împreună cu motivele pe care aceasta se întemeiază. Solicitanţii cărora li s-a refuzat eliberarea unei vize au dreptul să formuleze contestaţie la comisia prevăzută la alin. (3)."
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
14.Articolul 32 se abrogă.
15.La articolul 33, partea introductivă a alineatului (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Autorităţile prevăzute la alin. (1) pot lua măsura anulării vizei de lungă şedere în următoarele situaţii:"
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
16.La articolul 33, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:"(21) Situaţiile în care autorităţile prevăzute la alin. (1) anulează sau revocă vizele de tranzit aeroportuar sau vizele de scurtă şedere sunt cele prevăzute la art. 34 din Codul de vize."
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
17.La articolul 33, partea introductivă a alineatului (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Măsura revocării vizei de lungă şedere poate fi dispusă de către autorităţile prevăzute la alin. (1) în următoarele situaţii:"
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
18.La articolul 33, alineatul (41) se modifică şi va avea următorul cuprins:
«(41) Decizia de anulare sau, după caz, de revocare dispusă de misiunile diplomatice ori oficiile consulare ale României poate fi contestată la comisia prevăzută la art. 31 alin. (3). Decizia de anulare sau de revocare dispusă de organele poliţiei de frontieră poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Decizia de anulare sau de revocare dispusă de Inspectoratul General pentru Imigrări poate fi contestată în condiţiile art. 85.»
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
19.La articolul 33, după alineatul (41) se introduce un nou alineat, alineatul (42), cu următorul cuprins:"(42) Decizia de anulare sau, după caz, de revocare a vizei de tranzit aeroportuar sau a vizei de scurtă şedere se comunică străinului de către autorităţile prevăzute la alin. (4), utilizându-se formularul prevăzut în anexa VI la Codul de vize."
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
20.La articolul 33, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Anularea sau revocarea vizelor de tranzit aeroportuar, a vizelor de scurtă şedere şi a vizelor de lungă şedere se materializează pe colantul de viză prin realizarea operaţiunilor prevăzute la art. 34 alin. (5) din Codul de vize."
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
21.La articolul 33, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (51), cu următorul cuprins:"(51) În situaţia anulării sau revocării vizei emise de un alt stat Schengen, autoritatea care a dispus măsura comunică acest lucru Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în vederea informării statului emitent."
*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
22.La articolul 33, alineatul (6) se abrogă.*) De la data aplicării în totalitate de către România a dispoziţiilor acquis-ului Schengen, în temeiul deciziei Consiliului emise în acest sens, punctele 13 şi 15-22 ale art. III din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.
23.După articolul 33 se introduce un nou articol, art. 331, cu următorul cuprins:
"-Art. 331: Prelungirea valabilităţii vizei de scurtă şedere sau a dreptului de şedere stabilit străinului prin viză
(1)Durata valabilităţii şi/sau a dreptului de şedere stabilit prin viza de scurtă şedere eliberată de autorităţile române sau de către un alt stat Schengen poate fi prelungită în condiţiile art. 33 din Codul de vize.
(2)Autoritatea naţională competentă să prelungească viza prevăzută la alin. (1), aplicată pe paşapoartele simple, este Inspectoratul General pentru Imigrări şi formaţiunile teritoriale ale acestuia, iar pentru cele aplicate pe paşapoartele de serviciu sau diplomatice este Ministerul Afacerilor Externe.
(3)Refuzul prelungirii duratei valabilităţii şi/sau a dreptului de şedere stabilit prin viza de scurtă şedere nu poate fi contestat."24.Titlul secţiunii a 4-a a capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:
"SECŢIUNEA 4: Condiţii speciale de acordare a vizelor de tranzit aeroportuar şi a vizelor de scurtă şedere"
25.La articolul 34, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 34
(1) Viza de tranzit aeroportuar se acordă de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, cu aprobarea prealabilă a Departamentului Consular din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în condiţiile stabilite de Codul de vize."
26.Articolul 35 se abrogă.
27.Articolul 36 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"Art. 36: Documente necesare obţinerii vizei de scurtă şedere
În funcţie de scopul pentru care a fost solicitată viza de scurtă şedere, este necesară prezentarea de către străin a unor documente justificative, în conformitate cu prevederile art. 14 şi ale anexei II din Codul de vize."
28.La articolul 37, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Acordarea vizelor de scurtă şedere străinilor proveniţi din statele menţionate în lista prevăzută la art. 27 alin. (3), pentru care este stabilită procedura invitaţiei, se face cu respectarea condiţiilor pentru acordarea acestora şi a prevederilor speciale din prezenta secţiune."
29.La articolul 39, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"(1) Forma, conţinutul şi elementele de siguranţă ale formularului invitaţiei prevăzute de prezenta secţiune se stabilesc de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (4) din Codul de vize. Ministerul Administraţiei şi Internelor comunică Comisiei Europene modelul formularului şi asigură, prin Oficiul Român pentru Imigrări, confecţionarea acestuia."
30.La articolul 40 alineatul (2), litera c) se abrogă.
31.La articolul 40 alineatul (2), litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"e) străinii care au aplicate în documentul de trecere a frontierei de stat vize ale statelor membre ale Uniunii Europene, ale Spaţiului Economic European, ale statelor părţi la Acordul Schengen sau ale statelor pentru ai căror cetăţeni nu există obligativitatea vizei de intrare în aceste state."
32.La articolul 40, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:
"(3) Vizele acordate de autorităţile române străinilor prevăzuţi la alin. (2) lit. d) şi e) nu pot depăşi valabilitatea vizelor aplicate în documentele acestora sau valabilitatea permiselor de şedere ai căror titulari sunt."
33.La articolul 50, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:
"(21) În situaţia în care străinii nu îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2) deoarece fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul de informaţii Schengen de către alt stat Schengen în scopul nepermiterii intrării, dreptul de şedere poate fi prelungit, dar numai pentru motive justificate, în special din motive umanitare sau datorită obligaţiilor internaţionale şi numai în urma consultării statului Schengen care a introdus semnalarea, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene."
34.La articolul 71, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
"(11) În situaţia în care străinii îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1), dar fac obiectul unor semnalări introduse în Sistemul de informaţii Schengen de către alt stat Schengen în scopul nepermiterii intrării, dreptul de şedere permanentă se acordă numai pentru motive justificate, în special din motive umanitare sau datorită obligaţiilor internaţionale şi numai în urma consultării statului Schengen care a introdus semnalarea, în conformitate cu procedura prevăzută în Manualul Sirene."