Capitolul vii - Eliberarea de datoriile reziduale - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 464
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2017
CAPITOLUL VII:Eliberarea de datoriile reziduale
Art. 71: Eliberarea de datorii reziduale ca efect al respectării planului de rambursare a datoriilor sau a condiţiilor procedurii simplificate de insolvenţă
(1)În cazul debitorului ce a fost supus unei proceduri de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau unei proceduri simplificate de insolvenţă, în termen de 60 de zile de la emiterea, în temeiul art. 42, a deciziei de închidere a procedurii, debitorul poate formula o cerere de eliberare de datoriile reziduale.
(2)În baza cererii debitorului, însoţită de decizia comisiei de insolvenţă de închidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare sau, după caz, a deciziei prevăzute la art. 70, instanţa dispune eliberarea debitorului de datoriile reziduale, constând în valoarea creanţelor ce depăşeşte cota de acoperire convenită prin planul de rambursare.
(3)Sentinţa se comunică debitorului şi creditorilor şi poate fi atacată cu apel, la tribunal, în termen de 7 zile de la comunicare, Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(4)Hotărârea judecătorească definitivă se publică în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi se comunică instituţiilor competente, spre radierea menţiunii privind insolvenţă debitorului.
(5)De la data publicării în Buletinul procedurilor de insolvenţă a hotărârii judecătoreşti de eliberare de datorii, debitorul nu mai poate fi supus vreunei interdicţii sau limitări a drepturilor debitorului aflate în legătură cu insolvenţă acestuia.
Art. 72: Condiţiile eliberării de datorii în cazul procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active
(1)După închiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, deschise potrivit art. 46 lit. a) sau b), debitorul va continua să facă plăţi către creditori pe duratele prevăzute la alin. (2) sau, după caz, alin. (3), în proporţia din veniturile urmăribile stabilită de instanţă sau, după caz, de comisia de insolvenţă, şi va fi supus limitărilor şi interdicţiilor prevăzute la alin. (6) şi (7).
(2)Dacă după un an de la data închiderii procedurii, debitorul a acoperit o cotă de cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor, instanţa, la cererea debitorului, care va avea anexată decizia comisiei de insolvenţă, prevăzută la art. 73, verificând dacă au fost respectate obligaţiile prevăzute la alin. (6) şi interdicţiile prevăzute la alin. (7), poate dispune eliberarea de datorii.
(3)Dacă după 3 ani de la data închiderii procedurii, debitorul a acoperit cel puţin 40% din valoarea creanţelor, instanţa, la care va avea anexată decizia comisiei de insolvenţă, prevăzută la art. 73, verificând dacă au fost respectate obligaţiile prevăzute la alin. (6) şi interdicţiile prevăzute la alin. (7), poate dispune eliberarea de datorii.
(4)Dacă, cu toate diligenţele sale, debitorul nu a reuşit să acopere cel puţin cota din valoarea creanţelor prevăzută la alin. (3) prima teză, instanţa, la cererea debitorului, verificând dacă au fost respectate obligaţiile prevăzute la alin. (6) şi interdicţiile prevăzute la alin. (7), poate dispune eliberarea de datorii numai după trecerea unui termen de 5 ani de la închiderea procedurii.
(5)Sentinţa prin care s-a dispus eliberarea de datorii se comunică debitorului şi creditorilor şi poate fi atacată cu apel, la tribunal, în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(6)Pe duratele prevăzute la alin. (2)-(4), debitorul are următoarele obligaţii:
a)să vireze în contul de lichidare suma reprezentând proporţia din veniturile urmăribile afectată plăţii pasivului, astfel cum a fost stabilită prin hotărârea de închidere a procedurii sau, după caz, prin decizia comisiei de insolvenţă, ca urmare a evaluărilor bianuale efectuate;
b)să informeze lichidatorul sau, după caz, comisia de insolvenţă cu privire la obţinerea oricăror venituri suplimentare faţă de cele comunicate la ultima raportare, în vederea recalculării proporţiei din aceste venituri destinate acoperirii pasivului şi să vireze în contul de lichidare cel puţin 40% din orice venit suplimentar ce depăşeşte salariul minim pe economie;
c)să comunice lichidatorului sau, după caz, comisiei de insolvenţă, trimestrial, o situaţie cu privire la viramentele efectuate;
d)să desfăşoare, în condiţiile legii, potrivit abilităţilor şi pregătirii sale profesionale, o activitate producătoare de venituri sau să caute un loc de muncă mai bine remunerat, iar în situaţia pierderii locului de muncă să depună toată diligenţa pentru obţinerea unui nou loc de muncă;
e)să informeze lichidatorul sau, după caz, comisia de insolvenţă cu privire la dobândirea, cu orice titlu, inclusiv din moşteniri sau donaţii, de bunuri sau servicii a căror valoare depăşeşte salariul minim pe economie;
f)să participe la cursuri/programe de educaţie financiară organizate de comisia de insolvenţă;
g)să informeze lichidatorul sau, după caz, comisia de insolvenţă cu privire la orice schimbare a domiciliului sau a reşedinţei principale ori obişnuite nu mai târziu de 5 zile de la producerea schimbării.
(7)Pe duratele prevăzute la alin. (2)-(4), debitorul este supus următoarelor interdicţii:
a)nu poate contracta noi împrumuturi, cu excepţia celor necesare pentru rezolvarea unei situaţii grave şi urgente de pericol pentru viaţa sau sănătatea sa ori a persoanelor aflate în întreţinerea sa, caz în care este necesar avizul prealabil al comisiei de insolvenţă;
b)nu poate face donaţii;
c)nu poate refuza donaţii şi nu poate renunţa la moşteniri.
(8)Pe duratele prevăzute la alin. (2), (3) sau, după caz, (4), debitorul va figura în Buletinul procedurilor de insolvenţă, cu menţiunea "debitor aflat în supraveghere postprocedură de insolvenţă".
Art. 73: Atribuţiile comisiei de insolvenţă între închiderea procedurii judiciare de Insolvenţă prin lichidare de active şi eliberarea de datorii a debitorului
Între data închiderii procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active şi data eliberării de datorii, comisia de insolvenţă are următoarele atribuţii:
a)în termen de 30 zile de la primirea hotărârii judecătoreşti de închidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active, constituie un dosar pentru debitorul aflat în supraveghere postprocedură judiciară de insolvenţă;
b)evaluează, bianual, proporţia din veniturile urmăribile care este destinată acoperirii pasivului. Decizia emisă, în acest sens, se comunică debitorului, creditorilor şi lichidatorului;
c)la expirarea termenelor prevăzute de art. 72 alin. (2)-(4), constată, printr-o decizie, din oficiu sau la sesizarea lichidatorului, cota de acoperire a creanţelor şi o evaluare a modului în care debitorul şi-a respectat obligaţiile prevăzute de lege după închiderea procedurii, care se anexează la cererea debitorului de eliberare de datorii;
d)înlocuieşte lichidatorul, pentru motive temeinice;
e)orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.
Art. 74: Atribuţiile lichidatorului între închiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active şi eliberarea de datorii a debitorului
Între data închiderii procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active şi data eliberării de datorii, lichidatorul are următoarele atribuţii:
a)supraveghează respectarea de către debitor a obligaţiilor prevăzute de prezenta lege, pentru a putea beneficia de eliberarea de datorii;
b)virează către creditori sumele colectate în contul de lichidare, potrivit ordinii de distribuire prevăzute la art. 62;
c)întocmeşte trimestrial un raport privind plăţile efectuate şi respectarea de către debitor a obligaţiilor ce îi revin potrivit prezentei legi;
d)sesizează comisia de insolvenţă cu privire la modificările semnificative intervenite în situaţia patrimonială a debitorului, verificând, în acest scop, cel puţin bianual, registrele publice relevante;
e)la expirarea termenelor prevăzute la art. 72 alin. (2)-(4), întocmeşte un raport de evaluare în care menţionează cota de acoperire a creanţelor şi apreciază asupra modului în care debitorul şi-a respectat obligaţiile prevăzute de lege după închiderea procedurii şi prin care sesizează comisia de insolvenţă, în vederea emiterii deciziei prevăzute la art. 73 lit. c);
f)orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege, dispuse de instanţă sau de comisia de insolvenţă.
Art. 75: Respingerea eliberării de datorii reziduale
(1)Instanţa de insolvenţă poate respinge cererea de eliberare de datorii dacă:
a)debitorul şi-a încălcat, pe durata procedurii de insolvenţă, obligaţiile impuse prin prezenta lege sau prin planul de rambursare, inclusiv comportament neglijent orii lipsit de interes cu privire la executarea obligaţiilor ce îi revin în temeiul prezentei legi;
b)debitorul nu a respectat obligaţiile şi interdicţiile corespunzătoare perioadei de supraveghere postprocedură de insolvenţă;
c)pe durata procedurii de insolvenţă a intervenit sau constată oricare dintre situaţiile prevăzute la art. 4 alin. (4);
d)este prematur introdusă, caz în care debitorul poate formula o nouă cerere la expirarea termenului.
(2)Sentinţa prin care s-a respins cererea de eliberare de datorii se comunică debitorului. Sentinţa poate fi atacată cu apel, la tribunal, în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere.
Art. 76: Efectele respingerii cererii de eliberare de datorii
În cazul respingerii cererii de eliberare de datorii, este ţinut să acopere creanţele cuprinse în tabelul de creanţe, în integralitatea lor, inclusiv dobânzile şi penalităţile care ar fi curs dacă nu ar fi operat suspendarea prevăzută la art. 34 alin. (3), art. 50 alin. (1) lit. d) ori art. 68 alin. (3), din care se scad sumele achitate.
Art. 77: Revocarea beneficiului eliberării de datoriile reziduale
(1)Dacă în termen de 3 ani de la pronunţarea hotărârii privind eliberarea de datorii se descoperă că debitorul a încheiat acte în frauda creditorilor anterior procedurii de insolvenţă sau pe durata acesteia, orice creditor poate solicita instanţei revocarea beneficiului eliberării de datoriile reziduale.
(2)Cererea se soluţionează cu ascultarea debitorului.
(3)În cazul admiterii cererii, se revocă beneficiul eliberării de datorii, iar debitorul este ţinut să acopere creanţele cuprinse în tabelul de creanţe, în integralitatea lor, inclusiv dobânzile şi penalităţile care ar fi curs dacă nu ar fi operat suspendarea prevăzută la art. 34 alin. (3), art. 50 alin. (1) lit. d) ori art. 68 alin. (3), din care se scad sumele achitate.
(4)Debitorul căruia i-a fost revocat beneficiul eliberării de datorii nu mai poate formula o nouă cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă potrivit prezentei legi pe o durată de 5 ani de la data pronunţării hotărârii de revocare.
(5)Hotărârea se atacă cu apel, în termen de 7 zile de la comunicare.
(6)Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere.