Art. 83. - Art. 83: Efectele neexecutării planului de către moştenitori - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 464
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2017
Art. 83: Efectele neexecutării planului de către moştenitori
(1)Dacă planul de rambursare a datoriilor, astfel cum a fost aprobat iniţial sau în forma modificată, potrivit art. 82, nu este adus la îndeplinire de către moştenitori, în termen de 30 de zile de la încetarea plăţilor potrivit planului sau de la luarea la cunoştinţă a faptului nerespectării unei măsuri prevăzute în plan, oricare dintre creditori poate cere instanţei deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active.
(2)Procedura de insolvenţă prin lichidarea de active se deschide în raport cu moştenirea, în contradictoriu cu moştenitorii, fiind supuse valorificării exclusiv bunurile din moştenire.
(3)Prevederile cap. V se aplică în mod corespunzător. Moştenitorii vor fi ţinuţi să acopere, în limita activului moştenirii, creanţele cuprinse în tabelul de creanţe, în integralitatea lor, inclusiv dobânzile şi penalităţile calculate de la data acceptării succesiunii, din care se scad sumele achitate de debitorul defunct şi de moştenitori.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »