Art. 43. - Art. 43: Consecinţele neexecutării planului de rambursare - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 464
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2017
Art. 43: Consecinţele neexecutării planului de rambursare
(1)Dacă, din motive neimputabile debitorului, planul nu mai poate fi dus la îndeplinire, debitorul şi/sau administratorul procedurii pot/poate adresa comisiei de insolvenţă o cerere de închidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare şi de deschidere a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active. Comisia de insolvenţă, constatând că planul nu mai poate fi executat, înaintează cererea debitorului către instanţa competentă.
(2)Creditorii pot cere deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active dacă, din motive neimputabile debitorului, nu au fost efectuate plăţile prevăzute în planul de rambursare cel puţin 6 luni de la scadenţă.
(3)Creditorii curenţi ale căror creanţe nu au fost achitate, din motive neimputabile debitorului, cel puţin 90 de zile de la scadenţă pot cere deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active.
(4)Constatând neîndeplinirea planului din motive neimputabile debitorului, instanţa, sesizată potrivit alin. (1) sau (2), închide procedura insolvenţei pe bază de plan de rambursare şi dispune deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active.
(5)În cazul în care, din motive imputabile debitorului, măsurile prevăzute în plan nu sunt executate sau sunt executate cu întârziere ori incomplet, orice creditor, administratorul procedurii sau comisia de insolvenţă poate cere, de îndată, instanţei închiderea procedurii de insolvenţă. Prin aceeaşi cerere, creditorul poate solicita şi deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active. Prevederile tezei anterioare sunt aplicabile şi creditorului curent, pentru situaţia în care creanţa acestuia nu a fost achitată cel puţin 90 de zile de la scadenţă.
(6)Constatând neîndeplinirea planului din motive imputabile debitorului, instanţa închide procedura insolvenţei pe bază de plan de rambursare şi, dacă toţi creditorii îşi exprimă acordul şi formulează o cerere în acest sens, poate dispune deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active.
(7)În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (4), debitorul nu beneficiază de eliberarea de datorii reziduale prevăzută la art. 71 şi este ţinut să acopere creanţele cuprinse în tabelul de creanţe, în integralitatea lor, inclusiv dobânzile şi penalităţile care ar fi curs dacă nu ar fi operat suspendarea prevăzută la art. 34 alin. (3), din care se scad sumele achitate.
(8)Sentinţa pronunţată de instanţa de judecată potrivit alin. (1)-(6) se comunică debitorului şi creditorilor şi poate fi atacată cu apel, la tribunal, în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se judecă de urgenţă şi cu precădere.
(9)Hotărârea judecătorească definitivă de închidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare se publică, de îndată, în Buletinul procedurilor de insolvenţă - secţiunea "Debitori - persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi".
(10)În cazul în care instanţa de judecată apreciază ca neîntemeiată cererea de închidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare pentru neexecutarea planului, transmite, din oficiu, comisiei de insolvenţă hotărârea definitivă de respingere a cererii, care, luând act de aceasta, ia, dacă este cazul, măsurile necesare în vederea continuării executării planului de rambursare.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »