Art. 38. - Art. 38: Atribuţiile comisiei de insolvenţă în perioada de executare a planului de rambursare - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

M.Of. 464

În vigoare
Versiune de la: 31 Iulie 2017
Art. 38: Atribuţiile comisiei de insolvenţă în perioada de executare a planului de rambursare
(1)Comisia de insolvenţă supraveghează executarea planului de rambursare, astfel cum a fost aprobat de creditori sau confirmat de instanţă.
(2)În îndeplinirea atribuţiilor de supraveghere, comisia de insolvenţă:
a)avizează rapoartele bianuale ale administratorului procedurii privind executarea planului de rambursare;
b)aprobă contractarea de noi împrumuturi;
c)verifică îndeplinirea de către administratorul procedurii a atribuţiilor ce îi revin acestuia potrivit prezentei legi;
d)aprobă cererea de modificare a planului de rambursare în condiţiile art. 41 alin. (4);
e)înlocuieşte, dacă există motive temeinice, administratorul procedurii;
f)îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.