Art. 31. - Art. 31: Neaprobarea planului - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 464
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2017
Arată norme de aplicare
Art. 31: Neaprobarea planului
(1)Dacă planul nu a fost aprobat sau nu au fost întrunite condiţiile pentru a fi considerat aprobat, potrivit art. 28, administratorul procedurii consemnează în procesul-verbal opinia sa cu privire la motivele neaprobării planului, la caracterul echitabil faţă de creditori al măsurilor propuse în plan şi la fezabilitatea acestora.
(2)Procesul-verbal prevăzut la alin. (1) se depune la comisia de insolvenţă, în termen de 3 zile de la data încheierii votului.
(3)Comisia de insolvenţă, verificând procesul-verbal, confirmă sau, după caz, infirmă procesul - verbal. În cazul infirmării, procesul-verbal se retransmite administratorului procedurii, pentru reluarea votului asupra planului de rambursare sau pentru completarea procesului-verbal. În cazul confirmării, procesul-verbal şi planul de rambursare neaprobat se comunică debitorului.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »