Art. 26. - Art. 26: Locuinţa familiei - Legea 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice
M.Of. 464
În vigoare Versiune de la: 31 Iulie 2017
Arată norme de aplicare
Art. 26: Locuinţa familiei
(1)Administratorul procedurii analizează situaţia locativă a debitorului şi propune, prin planul de rambursare, măsurile privind locuinţa familiei pe durata procedurii. În acest scop, administratorul procedurii evaluează cel puţin următoarele aspecte:
a)costurile pe care le-ar suporta debitorul dacă ar rămâne în imobilul locuinţă a familiei, cum ar fi cuantumul chiriei sau al ratei de plată pentru creditul ipotecar, cuantumul primelor de asigurare a imobilului, cuantumul impozitului pe proprietate, cheltuielile de întreţinere a imobilului ş.a.;
b)nevoile de locuit ale debitorului şi ale familiei sale şi în considerarea acestora, costurile pe care le-ar implica o soluţie locativă alternativă;
c)veniturile debitorului şi capacitatea altor persoane care locuiesc împreună cu debitorul de a contribui la cheltuielile legate de locuinţa familiei;
d)în cazul în care asupra imobilului cu destinaţie de locuinţă a familiei este constituită o cauză de preferinţă, cuantumul creanţei ce beneficiază de această cauză de preferinţă.
(2)În cazul în care prin planul de rambursare se stabileşte că imobilul locuinţă a familiei urmează să fie valorificat pentru acoperirea pasivului:
a)debitorul va putea rămâne în imobil până la valorificare, dar nu mai mult de 6 luni de la data prevăzută în plan pentru valorificare, dacă nu se convine un termen mai favorabil prin plan;
b)dacă modalitatea de valorificare este darea în plată, care operează înaintea expirării termenului de 6 luni de la data prevăzută în plan pentru valorificare, debitorul va putea rămâne în imobil până la împlinirea acestui termen, cu achitarea unei chirii în cuantumul stabilit de comisia de insolvenţă;
c)dacă valorificarea, prin orice modalitate prevăzută de lege, cu excepţia celei prevăzute la lit. b), operează înaintea curgerii termenului de 6 luni de la data prevăzută în plan pentru valorificare, debitorul va putea rămâne în imobil până la împlinirea acestui termen, cu achitarea unei chirii în cuantumul stabilit de comisia de insolvenţă;
d)după valorificarea bunului, debitorul are un drept de preferinţă la încheierea unui contract de închiriere a imobilului sau a unei părţi din acesta, la un cuantum al chiriei stabilit în condiţiile pieţei.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »