Capitolul ii - Cerinţe şi obligaţii - Legea 142/2018 privind precursorii de droguri

M.Of. 519

În vigoare
Versiune de la: 13 Martie 2025
CAPITOLUL II:Cerinţe şi obligaţii
Art. 5
(1)Licenţa prevăzută la art. 3 alin. (2) teza I din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 111/2005 se acordă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.

(2)Perioada pentru care se acordă licenţa prevăzută la alin. (1) este de 3 ani. În vederea acordării unei noi licenţe, titularul are obligaţia de a depune o solicitare în acest sens cu minimum 30 de zile înaintea expirării perioadei pentru care a fost eliberată.
(3)Licenţa specială prevăzută la art. 3 alin. (2) teza a II-a din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 4 din Regulamentul delegat 2015/1.011 se acordă de Inspectoratul General al Poliţiei Române şi este valabilă numai în condiţiile stabilite de respectiva licenţă specială.

(4)Licenţa specială prevăzută la alin. (3) se acordă pe durată nelimitată, cu certificarea la fiecare 3 ani a menţinerii condiţiilor pentru care a fost acordată. Modalitatea în care se realizează certificarea menţinerii condiţiilor se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 6
(1)Licenţele acordate potrivit art. 5 sunt valabile numai pentru locaţiile, substanţele şi operaţiunile declarate la solicitarea acordării acestora.
(2)În vederea acordării licenţei prevăzute la art. 3 alin. (2) teza I din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 6 alin. (1) din Regulamentul nr. 111/2005, Inspectoratul General al Poliţiei Române solicită puncte de vedere formaţiunii antidrog a Poliţiei Române, competente teritorial.

Art. 7
(1)Inspectoratul General al Poliţiei Române acordă înregistrarea prevăzută la art. 3 alin. (6) teza I şi a II-a din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 7 alin. (1) din Regulamentul nr. 111/2005.

(2)Perioada de valabilitate a înregistrării prevăzute la alin. (1) este de 3 ani. În vederea acordării unei noi înregistrări, titularul are obligaţia de a depune o solicitare în acest sens cu minimum 30 de zile înaintea expirării perioadei pentru care a fost acordată.
(3)Instituţiilor naţionale învestite cu exercitarea autorităţii publice, precum şi celorlalte categorii de persoane prevăzute la art. 3 alin. (6) teza a III-a din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 6 lit. a) din Regulamentul delegat 2015/1.011 ale căror atribuţii legale impun desfăşurarea de activităţi cu substanţe clasificate li se acordă o înregistrare specială, valabilă în condiţiile stabilite de dispoziţiile din regulamentele prevăzute la art. 1 alin. (1).
(4)Înregistrarea specială se acordă pe durată nelimitată, cu certificarea la fiecare 3 ani a menţinerii condiţiilor pentru care a fost acordată. Modalitatea în care se realizează certificarea menţinerii condiţiilor se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Art. 8
(1)Autorizaţia de export prevăzută la art. 12 şi autorizaţia de import prevăzută la art. 20 din Regulamentul nr. 111/2005 se acordă de către Inspectoratul General al Poliţiei Române.
(2)În aplicarea art. 11 din Regulamentul nr. 111/2005, Inspectoratul General al Poliţiei Române realizează notificarea prealabilă a operaţiunilor de export.
(3)Pentru a răspunde notificărilor prealabile prevăzute la art. 11 alin. (1)din Regulamentul nr. 111/2005, Inspectoratul General al Poliţiei Române poate solicita motivat informaţii din partea formaţiunilor antidrog ale Poliţiei Române, competente teritorial, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Art. 9
(1)Acordarea licenţelor şi a înregistrărilor, refuzul acordării licenţelor sau a înregistrărilor, suspendarea sau revocarea lor, după caz, se realizează în condiţiile art. 3 din Regulamentul nr. 273/2004, respectiv art. 6 şi 7 din Regulamentul nr. 111/2005, potrivit prezentei legi şi în conformitate cu procedura stabilită de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(2)Acordarea sau refuzul acordării autorizaţiilor de import şi de export, suspendarea şi revocarea acestora se realizează în condiţiile art. 12-25 din Regulamentul nr. 111/2005, potrivit prezentei legi şi în conformitate cu procedura stabilită de regulamentul de aplicare a prezentei legi.
(3)În cazul revocării licenţelor sau a înregistrărilor ori a autorizaţiilor de import sau de export, titularul este obligat să transmită respectivele licenţe, înregistrări sau autorizaţii în original, la Inspectoratul General al Poliţiei Române, în termen de 10 zile de la data luării la cunoştinţă despre revocare.

(4)Titularul licenţei sau a înregistrării solicită acordarea unei noi licenţe sau înregistrări în cazul în care intervin situaţiile prevăzute la art. 3 alin. (9) din Regulamentul delegat 2015/1.011. În cazul acordării unei noi licenţe sau înregistrări, licenţa sau înregistrarea anterioară îşi încetează valabilitatea în condiţiile art. 3 alin. (9) teza a II-a din Regulamentul delegat 2015/1.011.
(5)Modificarea datelor furnizate cu ocazia solicitării acordării licenţei şi înregistrării, altele decât cele care impun acordarea unei noi licenţe sau înregistrări, se comunică Inspectoratului General al Poliţiei Române în termenul prevăzut la art. 6 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/1.013.

Art. 10
Desfăşurarea operaţiunilor cu substanţe clasificate se face cu respectarea de către operator sau utilizator, după caz, a următoarelor obligaţii:
a)desemnarea unei persoane responsabile de activitatea cu precursori de droguri, conform art. 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 273/2004 şi art. 3 alin. (1) din Regulamentul delegat 2015/1.011 şi comunicarea datelor de contact ale acesteia către Inspectoratul General al Poliţiei Române;

b)obţinerea declaraţiei clientului prevăzută la art. 4 din Regulamentul nr. 273/2004;
c)certificarea conformităţii declaraţiei clientului potrivit art. 4 alin. (3) din Regulamentul nr. 273/2004;
d)asigurarea şi păstrarea evidenţei mişcării substanţelor clasificate şi întocmirea documentaţiei potrivii prevederilor art. 5 din Regulamentul nr. 273/2004 şi ale art. 3 şi 4 din Regulamentul nr. 111/2005;
e)însoţirea importurilor, exporturilor sau a activităţilor intermediare de documentaţia prevăzută la art. 3 din Regulamentul nr. 111/2005;
f)asigurarea etichetării cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 7 din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 5 din Regulamentul nr. 111/2005;
g)asigurarea măsurilor de protecţie fizică în locaţiile unde aceştia se utilizează şi se depozitează;
h)notificarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, de îndată, a comenzilor sau tranzacţiilor prevăzute la art. 8 alin, (1) din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 9 alin. (1) din Regulamentul nr. 111/2005;

i)transmiterea către Inspectoratul General al Poliţiei Române a situaţiilor privind tranzacţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) şi (2) din Regulamentul nr. 273/2004, precum şi a situaţiilor privind monitorizarea comerţului între Uniunea Europeană şi statele terţe prevăzute la art. 9 alin. (2) din Regulamentul nr. 111/2005;

j)verificarea de către furnizori a deţinerii de către operatori sau utilizatori, clienţi ai acestora, a licenţei prevăzute la art. 5 alin. (1) sau a licenţei speciale prevăzute la art. 5 alin. (3), respectiv a înregistrării prevăzute la art. 7 alin. (1) sau a înregistrării speciale prevăzute la art. 7 alin. (3).
Art. 11
(1)La momentul depunerii cererii de acordare a licenţei sau a înregistrării, anterior începerii activităţii cu precursori de droguri, se comunică la Inspectoratul General al Poliţiei Române decizia de numire a persoanei responsabile de activitatea cu precursorii de droguri şi a înlocuitorului acesteia.
(2)Decizia de numire a persoanei responsabile şi a înlocuitorului acesteia conţine date şi informaţii referitoare la nume, prenume, telefon şi/sau fax, adresa de poştă electronică, funcţia şi atribuţiile expres stabilite pentru supervizarea operaţiunilor cu precursori de droguri şi desfăşurarea acestora cu respectarea reglementărilor în vigoare.
(3)Orice modificare a datelor şi informaţiilor prevăzute la alin. (2) se comunică de îndată Inspectoratului General al Poliţiei Române, dar nu mai târziu de 5 zile de la data la care a intervenit modificarea.
(4)Operatorii sau utilizatorii, alţii decât cei prevăzuţi la art. 3 alin. (1) din Regulamentul nr. 273/2004, respectiv la art. 3 alin. (1) din Regulamentul delegat 2015/1.011, pot notifica la ghişeul unic privind precursorii de droguri din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române persoane de contact care exercită atribuţii de supervizare a operaţiunilor cu precursori de droguri.

Art. 12
(1)Asigurarea măsurilor de protecţie fizică a substanţelor clasificate în locaţiile unde acestea se utilizează şi se depozitează se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nerespectarea acestei obligaţii atrăgând răspunderea operatorilor şi utilizatorilor în condiţiile acesteia.
(2)În încăperile în care se depozitează substanţele clasificate nu este permisă depozitarea altor materiale sau produse, cu excepţia cazurilor în care spaţiile respective sunt autorizate, potrivit legii, pentru păstrarea substanţelor toxice ori a stupefiantelor.
Art. 13
(1)Notificarea prevăzută la art. 10 lit. h) se realizează de persoana responsabilă sau de înlocuitorul acesteia şi cuprinde cel puţin datele prevăzute la art. 8 alin. (1) din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 9 alin. (1) din Regulamentul nr. 111/2005.
(2)În aplicarea măsurilor prevăzute la art. 10 alin. (2) din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 26 alin. (3) lit. b) din Regulamentul nr. 111/2005, notificarea prevăzută la alin. (1) se transmite şi de persoanele fizice sau juridice implicate în punerea pe piaţă a substanţelor neclasificate şi de către cele care desfăşoară operaţiuni de import sau de export cu astfel de substanţe, după transmiterea listei acestor substanţe de către Inspectoratul General al Poliţiei Române. Modalitatea de transmitere a listei cu substanţele neclasificate se stabileşte prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(3)În scopul prevenirii deturnării precursorilor de droguri, Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi celelalte autorităţi şi instituţii cu competenţe în domeniu asigură confidenţialitatea datelor furnizate de operatori potrivit alin. (1) şi (2), precum şi a datelor de identificare ale acestora.

Art. 14
Informaţiile privind tranzacţiile cu substanţe clasificate se comunică Inspectoratului General al Poliţiei Române de către operatorii sau utilizatorii de precursori de droguri, în condiţiile art. 9 alin. (1)-(5) din Regulamentul delegat 2015/1.011, ale art. 10 din Regulamentul de punere în aplicare 2015/1.013, precum şi cu luarea în considerare a dispoziţiilor regulamentului de aplicare a prezentei legi.

Art. 15
(1)Inspectoratul General al Poliţiei Române comunică Comisiei Europene informaţiile prevăzute la art. 13 din Regulamentul nr. 273/2004 şi la art. 32 din Regulamentul nr. 111/2005, precum şi orice alte informaţii privind substanţele clasificate şi neclasificate solicitate de Comisia Europeană.
(2)Comunicarea informaţiilor prevăzute la alin. (1) se realizează de către structura de specialitate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în principal prin intermediul bazei de date europene privind precursorii de droguri constituită potrivit art. 13 din Regulamentul nr. 273/2004.

Art. 16
Controlul respectării regimului juridic al precursorilor de droguri, inclusiv în locaţiile operatorilor şi utilizatorilor, se exercită de Inspectoratul General al Poliţiei Române, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră sau de unităţile subordonate acestora, după caz, precum şi de autoritatea vamală competentă, potrivit atribuţiilor ce le revin în domeniile lor de activitate.

Art. 17
(1)În vederea verificării de către autorităţile şi instituţiile prevăzute la art. 16 a respectării cerinţelor stabilite pentru controlul şi supravegherea precursorilor de droguri, operatorii şi utilizatorii de precursori sunt obligaţi:
a)să permită accesul în sediile comerciale în care îşi desfăşoară activitatea;
b)să furnizeze date cu privire la comenzile sau operaţiunile cu precursori de droguri desfăşurate de aceştia, precum şi orice alte date sau informaţii relevante;
c)să permită verificarea documentelor în baza cărora îşi desfăşoară activitatea sau a documentelor comerciale;
d)să permită prelevarea, după caz, de probe, conform dispoziţiilor regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(2)Obligaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-d) se aplică şi în ceea ce priveşte substanţele neclasificate.
(3)Inspectoratul General al Poliţiei Române transmite listele cu substanţe neclasificate prevăzute la alin. (2) persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi cu astfel de substanţe, în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

(4)În vederea demonstrării scopului legal al operaţiunii potrivit art. 8 alin. (1) din Regulamentul nr. 111/2005, operatorii sunt obligaţi să prezinte autorităţii vamale documentele prevăzute la art. 8 alin. (2) din Regulamentul delegat 2015/1.011.