Art. xxiii. - Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, se va realiza astfel: - Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare
M.Of. 699
În vigoare Versiune de la: 20 Noiembrie 2025
Art. XXIII
(1)Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, se va realiza astfel:
a)în primul an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b)în al doilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c)în al treilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d)în al patrulea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e)în al cincilea an de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
(2)Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, având ca obiect acordarea unor drepturi reprezentând diurnă, cazare, hrană sau facilitarea legăturii cu familia, prevăzute de legislaţia privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român.
(3)Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2026-31 decembrie 2026, având ca obiect acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din instituţiile şi autorităţile publice.
(4)În cursul termenului prevăzut la alin. (1), orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(5)La sumele eşalonate conform alin. (1) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie.
(6)Prin ordin al ordonatorilor principali de credite se stabileşte procedura de efectuare a plăţii titlurilor executorii, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1).
(7)Nerespectarea prevederilor alin. (1)-(6) de către ordonatorul principal de credite şi conducătorul compartimentului financiar-contabil constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legii.