Art. 76. - Legea 14/1972 Privind organizarea apararii nationale a Republicii Socialiste Romania

B.Of. 160

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 13 Decembrie 1990
Art. 76
Recruţii chemaţi la centrele militare în vederea încorporării, dar care nu au fost încorporaţi, precum şi cei lăsaţi la vatră ori trecuţi în rezervă, sînt obligaţi să se prezinte la locurile de muncă în termen de 5 zile de la data la care li s-a comunicat că nu au fost încorporaţi, respectiv în termen de 15 zile de la data lăsării lor la vatră ori a trecerii în rezervă.
În cazul nerespectării, cu vinovăţie, a obligaţiilor prevăzute la alineatul precedent, contractele de muncă ale celor în cauză pot fi desfăcute disciplinar, în temeiul art. 13 lit. e din Legea nr. 1/1970 (Legea organizării şi disciplinei muncii în unităţile socialiste de stat).
Unităţile militare sînt obligate să comunice în timp util, în scris, organizaţiilor socialiste interesate numele recruţilor care au fost chemaţi la încorporare dar nu au fost încorporaţi, data la care salariaţii admişi în şcolile militare sau în instituţiile militare de învăţămînt superior trebuie să se prezinte la acestea, precum şi data lăsării la vatră a militarilor care la încorporare aveau calitatea de salariaţi. Data trecerii în rezervă pentru cei care au îndeplinit serviciul militar este cea consemnată pe livretul militar.