Capitolul viii - Agenţi de privatizare - Legea 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

M.Of. 215

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2023
CAPITOLUL VIII:Agenţi de privatizare
Art. 42
(1)În scopul accelerării procesului de privatizare instituţiile publice implicate pot delega unor agenţi de privatizare exerciţiul anumitor drepturi şi puteri, în baza unui mandat.
(2)Agenţii de privatizare vor prezenta, la cererea instituţiei publice implicate mandante, rapoarte cu privire la activităţile efectuate şi vor exercita pe perioada mandatului, în mod exclusiv, atribuţiile delegate. Mandatul se acordă în legătură cu privatizarea/restructurarea/lichidarea unei societăţi comerciale sau a unui grup de societăţi comerciale, cuprinse în programe speciale de privatizare/restructurare/lichidare selectate de instituţia publică implicată, în conformitate cu prevederile normelor metodologice emise în aplicarea prezentei legi, fie pentru vânzarea de acţiuni, fie pentru vânzarea de active.
(3)Instituţiile publice implicate nu pot delega agenţilor de privatizare atribuţiile stabilite la art. 16.
Art. 43
În termen de 15 zile de la primirea propunerii de vânzare de acţiuni/active, formulată de agentul de privatizare, instituţia publică implicată mandantă este obligată să încheie contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni/active sau să comunice motivul refuzului propunerii.
Art. 44
În exercitarea atribuţiilor ce le revin, potrivit prevederilor prezentei legi, în legătură cu o societate comercială sau cu un grup de societăţi comerciale, agenţii de privatizare acţionează în numele şi în contul instituţiilor publice implicate şi au toate drepturile aferente acţiunilor acestora la societăţile comerciale, inclusiv exerciţiul puterilor şi beneficiile speciale acordate instituţiilor publice implicate prin prezenta lege şi prin normele metodologice emise în aplicarea acesteia, potrivit mandatului acordat, cu excepţia dreptului la dividende şi a oricărui drept de preferinţă.
Art. 45
Instituţia publică implicată va organiza selectarea prin licitaţie restrânsă a agenţilor de privatizare cu care va încheia contracte de mandat, potrivit normelor metodologice emise în aplicarea prezentei legi, şi care vor derula aceste contracte. La această licitaţie vor fi invitaţi să participe doar acei potenţiali agenţi de privatizare care au fost preselectaţi de instituţia publică implicată pe baza unui set de criterii de selecţie. Indiferent dacă acţionează individual ori asociaţi, agenţii de privatizare în cauză trebuie să satisfacă anumite standarde minime de calificare.
Art. 46
Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 79/1999 privind organizarea activităţii practicienilor în reorganizare şi lichidare, agenţii de privatizare pot efectua şi operaţiuni de lichidare şi repartizare a patrimoniului societăţii comerciale.