Capitolul ix - Dispoziţii tranzitorii şi finale - Legea 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

M.Of. 215

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2023
CAPITOLUL IX:Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 47
(1)În cazul societăţilor comerciale declarate închise potrivit legii de reglementare a pieţelor de capital, instituţiile publice implicate pot vinde acţiunile deţinute prin oricare dintre metodele prevăzute la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările ulterioare, indiferent de prevederile actului constitutiv.
(2)Acţionarii societăţilor comerciale prevăzute la alin. (1) pot să îşi exercite dreptul de preferinţă la cumpărarea acţiunilor, stabilit prin actul constitutiv, în termen de maximum 15 zile de la publicarea anunţului de vânzare de către instituţia publică implicată. În caz contrar instituţiile publice implicate vor vinde acţiunile deţinute, prin oricare dintre metodele prevăzute în prezenta lege, oricărui potenţial cumpărător.
(3)Instituţiile publice implicate vor proceda la vânzarea acţiunilor deţinute la societăţile comerciale declarate închise, prin oricare dintre metodele prevăzute în prezenta lege, şi în cazul în care ceilalţi acţionari beneficiari ai dreptului de preferinţă şi-au exercitat acest drept, dar nu s-a ajuns la perfectarea vânzării sau refuză de trei ori consecutiv să dea acordul instituţiei publice implicate pentru vânzarea acţiunilor către terţi, în cazul în care un astfel de acord este necesar conform actului constitutiv.
Art. 471
Sunt exceptate de la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 525/2002, cu modificările ulterioare, operaţiunile de majorare a capitalului social efectuate în conformitate cu prevederile art. 14 şi 22 din prezenta lege, precum şi cele efectuate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 506/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 472
(1)Privatizarea societăţilor comerciale înfiinţate ca filiale ale unor societăţi comerciale cu capital majoritar de stat se realizează sub autoritatea şi coordonarea instituţiei publice implicate, potrivit prevederilor prezentei legi şi ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
(2)Instituţia publică implicată va acorda mandat special reprezentanţilor săi în adunările generale ale acţionarilor societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, în vederea realizării de către acestea a privatizării societăţilor comerciale - filiale la care deţin acţiuni.

Art. 48
Pentru societăţile comerciale aflate în proces de privatizare la data intrării în vigoare a prezentei legi se instituie de drept procedura de administrare specială în perioada de privatizare.
Art. 49
Procedurile de privatizare şi vânzările de active aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei legi vor continua, potrivit prevederilor acesteia, cu recunoaşterea valabilităţii actelor şi etapelor consumate.
Art. 50
(1)Societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar pot să participe cu aport de capital la constituirea de societăţi comerciale cu capital mixt cu personalitate juridică română.
(2)Constituirea societăţilor comerciale cu capital mixt se va realiza prin asociere cu persoane fizice sau persoane juridice cu capital majoritar privat.
(3)Societatea comercială cu capital mixt nou-creată va avea drept de preferinţă la cumpărarea activelor, mijloacelor fixe şi a imobilizărilor corporale şi necorporale ale societăţii comerciale fondatoare, la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar, şi care sunt necesare şi concură în mod direct la realizarea obiectului principal de activitate al societăţii comerciale cu capital mixt.
(4)Societatea comercială cu capital mixt îşi poate exercita dreptul de preferinţă în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii notificării intenţiei de vânzare făcute de societatea comercială fondatoare la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar.
(5)În cazul neexercitării dreptului de preferinţă societatea comercială fondatoare la care statul sau o autoritatea a administraţiei publice locale este acţionar majoritar va putea vinde bunurile prevăzute la alin. (3), în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 51
Cheltuielile instituţiilor publice implicate includ următoarele:
a)cheltuielile proprii de organizare şi funcţionare, care, în cazul instituţiilor publice implicate, altele decât Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, sunt limitate doar la cele efectuate în scopul privatizării;
b)cheltuielile legate de plata onorariilor pentru consultanţi, agenţi de privatizare sau firme de avocatură şi cele pentru pregătirea şi realizarea privatizării societăţilor comerciale. La propunerea instituţiei publice implicate, prin hotărâre a Guvernului, aceste cheltuieli pot fi suportate de către societatea comercială supusă privatizării;
c)cheltuielile pentru rapoarte de evaluare în procesul de privatizare şi postprivatizare pentru expertize, cauţiuni, evaluări în litigii, onorarii executori judecătoreşti, documentaţii pentru obţinerea avizului de mediu, precum şi alte asemenea cheltuieli;
d)costurile implicate de dizolvarea voluntară şi lichidarea societăţilor comerciale;
e)sumele cu care instituţiile publice implicate participă la majorarea capitalului social al unor societăţi comerciale în cazurile prevăzute de lege;
f)sumele plătite efectiv cumpărătorilor, reprezentând daune suportate de instituţia publică implicată ca urmare a garanţiilor acordate de aceasta în contractele de vânzare-cumpărare de acţiuni, şi/sau cheltuielile efectuate pentru combaterea ori stingerea pretenţiilor formulate de cumpărător, precum şi despăgubirile cuvenite potrivit art. 27-29 din prezenta lege;
g)cheltuielile destinate cofinanţării proiectelor PHARE, inclusiv cele aflate în derulare de către instituţiile publice implicate, la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Art. 52
Sediul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului este în municipiul Bucureşti, str. Căpitan aviator Alexandru Şerbănescu nr. 50, sectorul 1.
Art. 53
(1)În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Industriei şi Resurselor vor elabora şi vor supune spre aprobare Guvernului normele metodologice de aplicare a acesteia.
(2)Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracţiuni.
(3)În normele metodologice de aplicare a prezentei legi vor fi prevăzute dispoziţii cu privire la regimul sancţionator al faptelor a căror încălcare constituie contravenţie, cuantumul amenzilor ce se aplică, precum şi autorităţile abilitate să aplice respectivele măsuri.
Art. 54
Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 55
Dispoziţiile prezentei legi se aplică tuturor instituţiilor publice implicate în privatizarea societăţilor comerciale la care statul este acţionar.
Art. 56
Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: alin. 14 al art. 82 din Ordonanţa Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 31 ianuarie 1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1996, cu modificările şi completările ulterioare; lit. a), c), k) şi l) ale art. 3, lit. b) a alin. (2) al art. 41, art. 42, art. 6, art. 7, alin. (2) şi (3) ale art. 9, alin. (4) al art. 13, alin. (1), (3)-(6), (8) şi (9) ale art. 14, art. 152, art. 19, alin. (2)-(5) ale art. 31, secţiunea I a cap. V2, alin. (2)-(4) ale art. 322, art. 323, art. 324, alin. (1)-(3) ale art. 329, art. 3210, art. 3211, art. 3212, alin. (1) şi (3) ale art. 3213, art. 3214, alin. (2) al art. 3215, art. 3217, alin. (2) al art. 3218, alin. (1) şi (3) ale art. 3219, alin. (1) şi (4) ale art. 3221, art. 3228, art. 3231, alin. (1) şi (2) ale art. 342, art. 343, alin. (1)-(3) ale art. 344 şi art. 41 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 29 decembrie 1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.