Art. 28. - Legea 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

M.Of. 215

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2023
Art. 28
Instituţia publică implicată poate să negocieze şi să convină acordarea unor garanţii cumpărătorului pentru daune cauzate acestuia prin faptul că societatea comercială este ţinută să îndeplinească vreo obligaţie, inclusiv faţă de terţi, sau să suporte vreo pierdere ca rezultat al unor acte, fapte şi operaţiuni care nu au fost dezvăluite şi nici nu puteau fi cunoscute de către cumpărător ca urmare a efectuării propriului audit asupra societăţii comerciale şi a căror cauză a existat la data încheierii contractului.