Art. 15. - Legea 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

M.Of. 215

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2023
Arată norme de aplicare
Art. 15
(1)Societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar pot dispune înstrăinarea unor active cu caracter social, cu titlu gratuit şi cu prioritate către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi către instituţii publice şi vânzarea acestora către orice altă persoană fizică sau juridică interesată, cu excepţia celor care au fost revendicate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, cu modificările ulterioare.
(2)În situaţia în care societatea comercială decide aplicarea măsurilor prevăzute la alin. (1), adunarea generală a acţionarilor se va convoca în termen de două zile lucrătoare de la luarea deciziei şi se va ţine în 5 zile de la publicarea anunţului de convocare.
(3)Adunarea generală a acţionarilor va hotărî reducerea capitalului social din cota de participaţie a statului sau a autorităţii administraţiei publice locale, în cazul transferului cu titlu gratuit.
(4)Vânzarea, închirierea, asocierea în participaţiune, aportul la capitalul social al unei societăţi comerciale, leasingul imobiliar şi constituirea uzufructului având ca obiect activele societăţii comerciale, inclusiv cele de interes strategic, se aprobă de către adunarea generală a acţionarilor pe baza mandatului acordat de instituţia publică implicată.