Art. 10. - Legea 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii

M.Of. 215

În vigoare
Versiune de la: 21 Aprilie 2023
Arată norme de aplicare
Art. 10
(1)O asociaţie constituită din salariaţi, membri ai consiliului de administraţie sau pensionari cu ultimul loc de muncă la o societate comercială poate dobândi acţiuni/părţi sociale la respectiva societate comercială.
(2)Vânzarea se face prin una dintre metodele prevăzute la art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 5 alin. (1) din prezenta lege.
(3)Guvernul poate acorda salariaţilor, membrilor consiliului de administraţie şi pensionarilor cu ultimul loc de muncă la societăţile comerciale şi/sau filialele acestora, supuse privatizării, dreptul să achiziţioneze de la instituţia publică implicată/societatea comercială, prin intermediul asociaţiei salariaţilor, constituită conform legii, acţiuni la aceste societăţi, prin derogare de la prevederile art. 1, la acelaşi preţ pe acţiune cu care acestea se vând în cadrul procesului de privatizare.

(4)Societăţile comerciale care cad sub incidenţa alin. (3), cota procentuală din capitalul social oferit spre vânzare salariaţilor, precum şi condiţiile de vânzare vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.