Capitolul vii - Contravenţii - Legea 135/2007 privind arhivarea documentelor electronice*) - Republicată

M.Of. 138

În vigoare
Versiune de la: 8 Octombrie 2024
CAPITOLUL VII:Contravenţii
Art. 18
Nerespectarea dispoziţiilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea contravenţională, civilă sau penală.
Art. 19
Constituie contravenţie dacă, potrivit legii, nu constituie infracţiuni, nerespectarea de către administratorul arhivei electronice a prevederilor art. 6, 8, 9, 11, 15 şi 16.
Art. 20
Contravenţiile prevăzute la art. 19 se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 10.000 lei.
Art. 21
(1)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în cadrul prezentului capitol sunt de competenţa personalului cu atribuţii de control din cadrul autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu.
(2)Contravenţiilor prevăzute în prezentul capitol le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 22
(1)Responsabilitatea aplicării dispoziţiilor prezentei legi şi a reglementărilor legate de aceasta revine autorităţii de reglementare şi supraveghere specializate în domeniu, prevăzută la cap. IV din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, cu modificările ulterioare.
(2)În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi autoritatea de reglementare şi supraveghere specializată în domeniu, în colaborare cu Arhivele Naţionale, va elabora reglementări şi metodologii în aplicarea prezentei legi, procedura acordării, suspendării, retragerii deciziei de acreditare a administratorului arhivei electronice, precum şi a autorizării centrelor de date.