Art. 4. - Legea 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietatii Private in societati de investitii financiare

M.Of. 273

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 29 Iulie 2004
Art. 4
(1)Cetăţenii care au primit personal certificate de proprietate, în temeiul Legii nr. 58/1991, şi care au participat cu unul sau cu mai multe astfel de certificate de proprietate la procesele de privatizare iniţiate şi concretizate în temeiul Legii nr. 55/1995 sunt îndreptăţiţi să primească, cu titlu de dividende, sub formă de acţiuni, cotaparte din veniturile cuvenite Fondurilor Proprietăţii Private până la 31 martie 1996, rezultate din dividendele încasate sau de încasat de la societăţile comerciale arondate, inclusiv cele rezultate din utilizarea acestor dividende, precum şi cele rezultate din vânzările de acţiuni din cota aferentă fondurilor.
(2)Până la 31 decembrie 1996, societăţile comerciale au obligaţia plăţii dividendelor restante către Fondurile Proprietăţii Private la care acestea erau arondate.
(3)Cota-parte ce se va distribui cetăţenilor români îndreptăţiţi, sub formă de acţiuni cu titlu de dividende, reprezintă diferenţa dintre veniturilor Fondurilor Proprietăţii Private, potrivit alin. (1), şi totalul cheltuielilor de funcţionare ale Fondurilor Proprietăţii Private de la înfiinţare până la data de 31 decembrie 1996, cotă determinată potrivit legislaţiei în vigoare.
(4)Corespunzător sumelor determinate conform prevederilor alin. (3), societăţile de investiţii financiare vor emite şi vor distribui pe propria cheltuială acţiuni în favoarea beneficiarilor legali.