Art. 37. - Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic

M.Of. 158

Ieşit din vigoare
Versiune de la: 1 Ianuarie 2011
Arată norme de aplicare
Art. 37
(1)Personalul didactic care a obtinut definitivarea in invatamant sau gradul didactic II cu media 10 se poate prezenta, dupa caz, la examenele pentru gradul II, respectiv gradul I, cu un an mai devreme fata de perioada prevazuta de lege.
(2)În cazul în care profesorii au dobândit două sau mai multe specialităţi, definitivarea în învăţământ şi gradele didactice II şi I obţinute la una dintre acestea sunt recunoscute pentru oricare dintre specialităţile înscrise pe diplome.

(3)Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată, i se recunosc gradele didactice obţinute în această calitate şi în cazul absolvirii ulterioare, cu diplomă de licenţă, a unei instituţii de învăţământ superior de lungă durată.

(4)Personalului didactic de predare, cu diplomă de absolvire a învăţământului universitar de scurtă durată, care, ulterior obţinerii gradelor didactice în această calitate, a absolvit, cu diplomă de licenţă, o instituţie de învăţământ superior de lungă durată şi care a trecut prin concurs în învăţământul liceal sau postliceal, i se recunosc gradele didactice.

(5)Educatoarelor, învăţătorilor, institutorilor şi maiştrilor-instructori care au obţinut gradele didactice II şi I şi ulterior au absolvit, cu diplomă de licenţă sau de absolvire, o instituţie de învăţământ superior li se recunosc aceste grade.

(6)Educatoarele si invatatorii care au obtinut in aceasta calitate grade didactice beneficiaza de acestea si dupa numirea lor ca institutori.
(7)Gradele didactice obtinute de maistrii-instructori in aceasta calitate sunt recunoscute pentru orice treapta de invatamant preuniversitar in care acestia isi desfasoara activitatea.
(8)Definitivarea in invatamant si gradele didactice se acorda prin ordin al ministrului invatamantului.
(9)Personalul didactic care ocupa functii cu drept de rezervare a catedrei, inscris la gradul II sau la gradul I, trebuie sa aiba cel putin 4 ore de predare saptamanal, in anul in care li se efectueaza inspectia scolara speciala.
(10)In caz de nepromovare, examenul pentru obtinerea gradului didactic II poate fi repetat la un interval de cel putin 2 ani scolari, iar cel pentru gradul didactic I, la un interval de cel putin 3 ani scolari.