Art. 108. - Legea 127/2019 privind sistemul public de pensii
M.Of. 563
Ieşit din vigoare
Versiune de la: 9 Decembrie 2022
Art. 108
Prevederile prezentei legi, referitoare la stabilirea şi modificarea drepturilor, la încetarea, suspendarea şi reluarea plăţii acestora, precum şi la contestarea deciziilor, se aplică şi indemnizaţiilor acordate prin legi speciale pentru care stabilirea şi plata se află, potrivit legii, în competenţa materială a caselor teritoriale de pensii, cu excepţia situaţiilor în care legea specială de reglementare dispune altfel.