Art. 92. - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 92
(1)Fiecare loc de tranzacţionare sau operator independent pentru instrumentele financiare care fac obiectul obligaţiei de tranzacţionare prevăzute la art. 23 şi art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 600/2014, respectiv fiecare loc de executare pentru celelalte instrumente financiare, pune la dispoziţia publicului, cel puţin o dată pe an şi în mod gratuit, date referitoare la calitatea executării tranzacţiilor în locul respectiv.
(2)În urma executării unei tranzacţii în numele unui client, S.S.I.F. informează clientul respectiv cu privire la locul de executare a ordinului.
(3)Rapoartele periodice prevăzute la alin. (1) includ detalii cu privire la preţul, costurile, rapiditatea şi probabilitatea de executare pentru fiecare instrument financiar.
(4)S.S.I.F. instituie şi aplică dispoziţii adecvate pentru a respecta prevederile art. 91 alin. (1)-(3).
(5)S.S.I.F. instituie şi aplică o politică de executare a ordinelor care îi permite să obţină, pentru ordinele clienţilor săi, cel mai bun rezultat posibil în conformitate cu prevederile art. 91 alin. (1)-(3).