Art. 71. - S.S.I.F. şi operatorii de piaţă care administrează un SMT dispun de mecanisme prin care: - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 71
(1)Pe lângă obligaţiile prevăzute la art. 50-62 şi art. 67-70, S.S.I.F. şi operatorii de piaţă care administrează un SMT stabilesc şi pun în aplicare reguli cu caracter nediscreţionar de executare a ordinelor în cadrul sistemului.
(2)Regulile prevăzute la art. 67 alin. (4) care reglementează accesul la un SMT respectă condiţiile prevăzute la art. 151 alin. (3).
(3)S.S.I.F. şi operatorii de piaţă care administrează un SMT dispun de mecanisme prin care:
a)să fie dotate în mod corespunzător pentru gestionarea riscurilor la care sunt expuse, să instituie măsuri şi sisteme adecvate pentru identificarea tuturor riscurilor semnificative care le pot compromite funcţionarea şi să aplice măsuri eficace de diminuare a riscurilor respective;
b)să instituie mecanisme care vizează facilitarea finalizării eficiente şi la timp a tranzacţiilor executate în cadrul sistemelor lor; şi
c)să dispună, în momentul autorizării şi ulterior în orice moment, de resurse financiare suficiente pentru a facilita funcţionarea lor corectă, ţinând seama de natura şi de amploarea tranzacţiilor încheiate pe piaţă, precum şi de gama şi de nivelul riscurilor la care sunt expuse.
(4)Prevederile art. 81, art. 82 alin. (1)-(4), art. 83-89, art. 91, art. 92 alin. (4) şi (5) şi art. 93-96 nu se aplică tranzacţiilor încheiate în conformitate cu regulile aplicabile unui SMT între membrii sau participanţii săi sau între SMT şi membrii sau participanţii săi, în ceea ce priveşte utilizarea SMT-ului.
(5)Prin excepţie de la prevederile alin. (4), membrii sau participanţii la SMT respectă obligaţiile prevăzute la art. 81, art. 82 alin. (1)-(4), art. 83-89 şi art. 91-96 în ceea ce priveşte clienţii lor în cazul în care, acţionând în contul clienţilor lor, execută ordinele acestora prin intermediul sistemelor unui SMT.
(6)S.S.I.F. sau operatorilor de piaţă care administrează un SMT nu le este permis să execute ordine ale unui client prin angajarea capitalurilor proprii şi nici să se implice în cumpărări şi vânzări simultane pe cont propriu.