Art. 55. - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 55
(1)Înregistrările prevăzute la art. 54 includ cel puţin înregistrările convorbirilor telefonice sau ale corespondenţei electronice referitoare la tranzacţiile încheiate pe cont propriu şi prestarea de servicii aferente ordinelor clienţilor referitoare la primirea, transmiterea şi executarea ordinelor clienţilor.
(2)Convorbirile telefonice şi corespondenţa electronică prevăzute la alin. (1) le vor include pe cele care urmăresc să ducă la încheierea unor tranzacţii prin tranzacţionări pe cont propriu sau prin prestarea de servicii aferente ordinelor clienţilor referitoare la primirea, transmiterea şi executarea ordinelor clienţilor, chiar dacă respectivele convorbiri şi respectiva corespondenţă nu conduc la încheierea unor astfel de tranzacţii sau la prestarea de servicii aferente ordinelor clienţilor.
(3)S.S.I.F. ia toate măsurile necesare pentru a înregistra convorbirile telefonice şi corespondenţa electronică relevante, desfăşurate, transmise sau primite prin echipamente furnizate de S.S.I.F. unui angajat sau contractant sau a căror utilizare de către un angajat sau un contractant a fost acceptată sau permisă de S.S.I.F.
(4)S.S.I.F. informează clienţii noi şi pe cei existenţi cu privire la faptul că convorbirile telefonice sau corespondenţa electronică dintre S.S.I.F. şi clienţii săi, care au drept rezultat sau pot avea drept rezultat efectuarea unor tranzacţii, vor fi înregistrate.
(5)Informarea prevăzută la alin. (4) este efectuată înainte de prestarea serviciilor de investiţii către clienţii noi şi către cei existenţi.
(6)S.S.I.F. nu poate presta prin telefon servicii de investiţii şi nu poate desfăşura prin telefon activităţi de investiţii pentru clienţii care nu au fost informaţi în prealabil cu privire la înregistrarea convorbirilor lor telefonice sau a corespondenţei lor electronice, în cazul în care astfel de servicii şi activităţi de investiţii sunt legate de primirea, transmiterea şi executarea ordinelor clienţilor.
(7)Ordinele pot fi transmise de clienţi şi pe alte căi, dacă acestea sunt efectuate pe un suport durabil, respectiv prin poştă, fax, e-mail sau prin intermediul documentaţiei aferente ordinelor clienţilor întocmite în cadrul întrevederilor. Conţinutul conversaţiilor relevante care au loc faţă în faţă cu un client poate fi înregistrat prin utilizarea proceselor-verbale sau a minutelor scrise.
(8)Ordinele prevăzute la alin. (7) sunt considerate echivalente ordinelor primite prin telefon.
(9)S.S.I.F. trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a împiedica angajaţii sau contractanţii să efectueze, să transmită sau să primească apeluri telefonice şi corespondenţă electronică relevante prin echipamente private pe care S.S.I.F. nu le poate înregistra sau copia.
(10)Înregistrările efectuate în conformitate cu prezentul articol sunt puse la dispoziţia clienţilor implicaţi, la cererea acestora, şi sunt păstrate timp de 5 ani şi, în cazul în care se solicită de către A.S.F., pe o perioadă de până la 7 ani.
(11)Aplicarea prezentului articol se face cu respectarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu modificările şi completările ulterioare.