Art. 23. - Comitetul de nominalizare îndeplineşte următoarele atribuţii: - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 23
(1)S.S.I.F. care sunt semnificative din punctul de vedere al mărimii şi organizării interne, precum şi al naturii, extinderii şi complexităţii activităţii lor înfiinţează un comitet de nominalizare compus din membri ai organului de conducere care nu exercită nicio funcţie executivă în S.S.I.F. respectivă.
(2)Comitetul de nominalizare îndeplineşte următoarele atribuţii:
a)identifică şi recomandă spre aprobare organului de conducere sau adunării generale a acţionarilor candidaţi pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul organului de conducere, evaluează echilibrul de cunoştinţe, competenţe, diversitate şi experienţă în cadrul organului de conducere, pregăteşte o descriere a rolurilor şi a capacităţilor în vederea numirii pe un anumit post şi evaluează aşteptările în ceea ce priveşte timpul alocat în acest sens;
b)evaluează periodic, cel puţin o dată pe an, structura, mărimea, componenţa şi performanţa organului de conducere şi formulează recomandări acestuia cu privire la eventuale modificări;
c)evaluează periodic, cel puţin o dată pe an, cunoştinţele, competenţele şi experienţa fiecărui membru al organului de conducere şi al organului de conducere în ansamblul său şi raportează organului de conducere în mod corespunzător;
d)revizuieşte periodic politica organului de conducere în ceea ce priveşte selecţia şi numirea membrilor conducerii superioare şi face recomandări organului de conducere.
(3)În sensul prevederilor alin. (2) lit. a), comitetul de nominalizare decide şi cu privire la o ţintă privind reprezentarea sexului subreprezentat în cadrul organului de conducere şi elaborează o politică privind modul de creştere a numărului sexului subreprezentat în cadrul organului de conducere pentru a atinge respectiva ţintă. Ţinta, politica şi implementarea sa trebuie publicate în conformitate cu art. 435 alin. (2) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.
(4)În îndeplinirea atribuţiilor sale, comitetul de nominalizare ţine cont, în măsura în care este posibil şi în mod permanent, de necesitatea asigurării faptului că procesul decizional al organului de conducere nu este dominat de nicio persoană sau de niciun grup mic de persoane într-un mod care este în detrimentul intereselor S.S.I.F. în ansamblu.
(5)Comitetul de nominalizare poate utiliza orice tip de resurse pe care le consideră corespunzătoare, inclusiv consultanţă externă, şi beneficiază de finanţare corespunzătoare în acest sens.