Art. 215. - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 215
(1)După deschiderea procedurii falimentului unei S.S.I.F. având sucursale deschise în alte state membre, lichidatorul judiciar îi va informa de îndată şi în mod individual pe creditorii cunoscuţi care au reşedinţa obişnuită, domiciliul ori sediul social în celelalte state membre.
(2)Informarea, sub forma unei notificări scrise, trebuie să se refere, în special, la termenele-limită, sancţiunile prevăzute pentru nerespectarea acestor termene şi cerinţele legale pentru luarea în considerare a creanţelor, instanţa competentă care trebuie să înregistreze cererile de admitere a acestora sau observaţii în legătură cu aceste creanţe, precum şi cu celelalte măsuri ori proceduri prevăzute. Notificarea va indica şi dacă creanţele preferenţiale sau cele pentru care au fost constituite cauze de preferinţă sunt sau nu sunt supuse verificării.
(3)Informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se furnizează în limba română. În acest scop se utilizează formulare care vor avea, în toate limbile oficiale ale Uniunii Europene, titlul Invitaţie de declarare a unei creanţe. Termene care trebuie respectate, respectiv titlul Invitaţie de prezentare a observaţiilor cu privire la o creanţă. Termene care trebuie respectate.