Art. 211. - Deschiderea procedurii falimentului cu privire la o S.S.I.F. şi la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre este guvernată de legea română în ceea ce priveşte regimul şi aplicarea procedurii falimentului, inclusiv cu privire la: - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 211
(1)Deschiderea procedurii falimentului cu privire la o S.S.I.F. şi la sucursalele acesteia stabilite în alte state membre este guvernată de legea română în ceea ce priveşte regimul şi aplicarea procedurii falimentului, inclusiv cu privire la:
a)bunurile care fac obiectul procedurii falimentului şi regimul bunurilor dobândite de S.S.I.F. după deschiderea procedurii;
b)atribuţiile S.S.I.F. şi ale lichidatorului judiciar;
c)condiţiile în care poate fi invocată compensarea legală;
d)efectele procedurii falimentului asupra contractelor în derulare în care este parte S.S.I.F.;
e)efectele procedurii falimentului asupra procedurilor individuale de executare silită promovate de creditori, cu excepţia proceselor aflate pe rolul instanţelor din alte state membre, caz în care se aplică dispoziţiile alin. (2);
f)creanţele care trebuie să fie declarate asupra S.S.I.F. şi regimul creanţelor care iau naştere după deschiderea procedurii falimentului;
g)regulile privind declararea, verificarea şi admiterea creanţelor;
h)regulile privind distribuirea veniturilor obţinute din realizarea activelor, ordinea de prioritate a achitării creanţelor şi drepturile creditorilor care au obţinut o plată parţială după deschiderea procedurii falimentului în temeiul unui drept real sau prin invocarea compensării legale;
i)condiţiile şi efectele închiderii procedurii falimentului;
j)drepturile creditorilor după închiderea procedurii falimentului;
k)cine suportă costurile şi cheltuielile aferente procedurii falimentului;
l)regulile privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice care prejudiciază drepturile tuturor creditorilor.
(2)Prevederile alin. (1) nu se aplică în privinţa regulilor legislaţiei naţionale privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor frauduloase încheiate în dauna creditorilor în cazul în care beneficiarul unui asemenea act dovedeşte că actul, ca întreg, este guvernat de legea altui stat membru şi că legea respectivă nu permite nicio modalitate de contestare a actului în speţă.
(3)În cazul în care o măsură de reorganizare decisă de o autoritate judiciară prevede norme privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor prejudiciabile masei creditorilor înainte de adoptarea măsurii, prevederile art. 204 alin. (2) şi (3) nu se aplică în cazurile prevăzute la alin. (2).