Art. 147. - Operatorul de piaţă se asigură că regulile pieţei reglementate pe care o administrează stabilesc condiţii clare şi transparente privind: - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 147
(1)Modul de organizare şi funcţionare a pieţei reglementate este stabilit prin reguli proprii emise de către operatorul de piaţă, adoptate de către organele statutare desemnate de operatorul de piaţă conform actului constitutiv al acestuia şi aprobate de către A.S.F., în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale legislaţiei europene aplicabile.
(2)Operatorul de piaţă se asigură că regulile pieţei reglementate pe care o administrează stabilesc condiţii clare şi transparente privind:
a)procedurile de admitere, excludere şi suspendare a participanţilor la şi de la sistemul de tranzacţionare;
b)procedurile de tranzacţionare, precum şi obligaţiile ce trebuie îndeplinite de participanţi şi de persoanele din cadrul acestora care efectuează operaţiuni pe piaţa reglementată;
c)admiterea instrumentelor financiare la tranzacţionare prin care să se garanteze că orice instrument financiar admis la tranzacţionare pe o piaţă reglementată poate face obiectul unei tranzacţionări echitabile, ordonate şi eficiente şi, în cazul valorilor mobiliare, poate fi negociat liber, precum şi regulile de suspendare sau retragere de la tranzacţionare a acestora;
d)obligaţiile emitenţilor admişi la tranzacţionare;
e)modul de determinare şi publicare a preţurilor şi a cotaţiilor, cu respectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor europene emise în aplicarea Directivei 2014/65/UE;
f)administrarea şi diseminarea informaţiilor către public;
g)standardele contractuale şi depozitarul central sau, după caz, contrapartea centrală cu care s-a încheiat contractul în vederea decontării/compensării operaţiunilor desfăşurate pe piaţa reglementată;
h)mecanismele de securitate şi control al sistemelor informatice, pentru asigurarea păstrării în siguranţă a datelor şi informaţiilor stocate, inclusiv în situaţia unor evenimente de risc.
(3)A.S.F. poate solicita motivat modificarea regulilor emise de operatorul de piaţă.
(4)Consiliul de administraţie sau, după caz, consiliul de supraveghere are obligaţia de a notifica A.S.F. în legătură cu orice încălcare a prezentei legi, a reglementărilor A.S.F. şi a regulilor pieţei, precum şi a măsurilor adoptate în acest sens.
(5)Operatorul de piaţă poate stabili un sistem de arbitraj pentru rezolvarea disputelor între participanţi şi/sau emitenţii ale căror instrumente financiare sunt admise la tranzacţionare pe pieţele administrate de către operatorul respectiv.