Art. 140. - Operatorul de piaţă, pentru piaţa reglementată pe care o administrează, are obligaţia de a institui sisteme, proceduri şi mecanisme eficiente, inclusiv o cerinţă pentru membri sau participanţi de a realiza teste adecvate ale algoritmilor şi de a asigura cadrul pentru facilitarea acestor teste, pentru: - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 140
(1)Operatorul de piaţă care administrează o piaţă reglementată semnificativă din punctul de vedere al lichidităţii pentru un anumit instrument financiar se asigură că respectiva piaţă reglementată dispune de procedurile şi sistemele necesare pentru a garanta notificarea celorlalte autorităţi competente pentru ca acestea să coordoneze un răspuns la nivelul întregii pieţe şi să stabilească dacă este oportună întreruperea tranzacţionării în alte locuri în care este tranzacţionat instrumentul financiar respectiv, până la reluarea tranzacţionării pe piaţa iniţială.
(2)Operatorul de piaţă, pentru piaţa reglementată pe care o administrează, are obligaţia de a institui sisteme, proceduri şi mecanisme eficiente, inclusiv o cerinţă pentru membri sau participanţi de a realiza teste adecvate ale algoritmilor şi de a asigura cadrul pentru facilitarea acestor teste, pentru:
a)a se asigura că sistemele de tranzacţionare algoritmică nu pot crea sau contribui la condiţii de tranzacţionare de natură să afecteze funcţionarea ordonată a pieţei;
b)a gestiona orice condiţii de tranzacţionare de natură să afecteze funcţionarea ordonată a pieţei care sunt generate de astfel de sisteme de tranzacţionare algoritmică, inclusiv sisteme de limitare a raportului ordinelor neexecutate faţă de ordinele care pot fi introduse în sistem de un membru sau de un participant;
c)a putea încetini fluxul ordinelor dacă există riscul de atingere a capacităţii maxime a sistemului său şi pentru a limita şi a impune pasul de cotare minim care poate fi executat pe piaţă.
(3)Operatorul de piaţă asigură, pentru o piaţă reglementată pe care o administrează şi pe care este permis accesul electronic direct:
a)instituirea unor sisteme, proceduri şi mecanisme eficiente pentru a se asigura că membrii sau participanţii sunt autorizaţi să furnizeze asemenea servicii doar dacă sunt firme de investiţii sau instituţii de credit autorizate în temeiul legislaţiei în vigoare de către o autoritate competentă;
b)stabilirea şi aplicarea unor criterii corespunzătoare privind caracterul adecvat al persoanelor cărora le poate fi furnizat un asemenea acces şi că membrul sau participantul îşi asumă responsabilitatea pentru ordinele şi tranzacţiile executate prin intermediul acestui serviciu în raport cu cerinţele prezentei legi;
c)stabilirea unor standarde corespunzătoare pentru controlul riscurilor şi pragurile de tranzacţionare pentru un astfel de acces;
d)mecanisme pentru identificarea şi, dacă este necesar, sistarea ordinelor sau tranzacţiilor unei persoane care utilizează accesul electronic direct, separat de alte ordine sau tranzacţii ale membrului sau participantului;
e)instituirea unor mecanisme pentru a suspenda sau a pune capăt accesului electronic direct pe care un membru sau participant îl furnizează unui client, în cazul încălcării dispoziţiilor prezentului alineat.