Art. 138. - Operatorul de piaţă instituie sisteme, proceduri şi mecanisme eficiente pentru a asigura faptul că sistemele sale: - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 138
(1)Operatorul de piaţă instituie sisteme, proceduri şi mecanisme eficiente pentru a asigura faptul că sistemele sale:
a)sunt reziliente şi au suficientă capacitate pentru a face faţă volumului maxim de ordine şi de mesaje;
b)pot asigura o tranzacţionare ordonată în condiţii de tensiune pe piaţă, sunt pe deplin testate pentru a asigura întrunirea acestor condiţii şi fac obiectul unor mecanisme eficiente de asigurare a continuităţii activităţii şi serviciilor în cazul în care survine o defecţiune a sistemelor sale de tranzacţionare.
(2)Operatorul de piaţă instituie pentru piaţa reglementată pe care o administrează:
a)acorduri scrise cu toate firmele de investiţii şi instituţiile de credit care urmăresc aplicarea unei strategii de formare a pieţei pe piaţa reglementată;
b)programe, strategii sau planuri pentru a se asigura că un număr suficient de firme de investiţii şi instituţii de credit participă la astfel de acorduri care le obligă să ofere cotaţii ferme la preţuri competitive, cu scopul de a furniza lichiditate pieţei într-un mod regulat şi previzibil, în cazul în care o astfel de obligaţie corespunde naturii şi dimensiunii activităţii de tranzacţionare de pe piaţa reglementată respectivă.
(3)Acordul scris menţionat la alin. (2) precizează cel puţin următoarele:
a)obligaţiile firmelor de investiţii şi ale instituţiilor de credit în legătură cu furnizarea de lichiditate şi, dacă este cazul, orice altă obligaţie care decurge din participarea la programele, strategiile sau planurile menţionate la alin. (2) lit. (b);
b)orice stimulente în materie de reduceri sau de alt tip de stimulente oferite de către piaţa reglementată unei firme de investiţii sau unei instituţii de credit cu scopul de a furniza lichiditate pieţei într-un mod regulat şi previzibil şi, dacă este cazul, orice alte drepturi acumulate de firmele de investiţii sau instituţiile de credit drept urmare a participării la programele/strategiile/planurile menţionate la alin. (2) lit. (b).
(4)Operatorul de piaţă, pentru piaţa reglementată pe care o administrează:
a)monitorizează şi asigură respectarea de către firmele de investiţii şi instituţiile de credit a cerinţelor unor astfel de acorduri scrise cu caracter obligatoriu;
b)informează A.S.F. cu privire la conţinutul acordului scris cu caracter obligatoriu şi furnizează A.S.F., la cerere, informaţii detaliate pentru a-i permite acesteia să se asigure de faptul că piaţa reglementată respectă cerinţele prezentului alineat şi ale alin. (3).
(5)Regulile unei pieţe reglementate trebuie să conţină prevederi care să instituite sisteme, proceduri şi mecanisme eficiente pentru a refuza ordinele care depăşesc pragurile prestabilite de volum şi de preţ sau care sunt în mod evident eronate.
(6)Operatorul de piaţă poate întrerupe sau restricţiona temporar tranzacţionarea dacă există o evoluţie semnificativă a preţurilor unui instrument financiar pe piaţa respectivă sau pe o piaţă conexă în decursul unei perioade scurte şi, în cazuri excepţionale, poate anula, modifica sau corecta orice tranzacţie.