Art. 114. - S.S.I.F. care doreşte să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul unui alt stat membru sau să utilizeze agenţi delegaţi stabiliţi într-un alt stat membru în care nu a înfiinţat o sucursală informează în prealabil A.S.F. şi îi comunică următoarele informaţii: - Legea 126/2018 privind pieţele de instrumente financiare

M.Of. 521

În vigoare
Versiune de la: 5 Iulie 2024
Art. 114
(1)S.S.I.F. care doreşte să înfiinţeze o sucursală pe teritoriul unui alt stat membru sau să utilizeze agenţi delegaţi stabiliţi într-un alt stat membru în care nu a înfiinţat o sucursală informează în prealabil A.S.F. şi îi comunică următoarele informaţii:
a)statul membru pe teritoriul căruia intenţionează să înfiinţeze o sucursală sau statele membre în care nu a înfiinţat o sucursală, dar în care intenţionează să utilizeze agenţi delegaţi stabiliţi pe teritoriul acestora;
b)un program de activitate care precizează, printre altele, serviciile şi/sau activităţile de investiţii, precum şi serviciile auxiliare pe care le va furniza;
c)în cazul în care este înfiinţată, structura organizatorică a sucursalei, cu precizarea dacă sucursala intenţionează să utilizeze agenţi delegaţi, precum şi identitatea respectivilor agenţi delegaţi;
d)în cazul în care se utilizează agenţi delegaţi într-un stat membru în care o S.S.I.F. nu a înfiinţat o sucursală, o descriere a utilizării preconizate a agentului/agenţilor delegat/delegaţi şi o structură organizatorică, inclusiv lanţul ierarhic, precizând modul în care agentul/agenţii se încadrează în structura corporativă a S.S.I.F.;
e)adresa de la care pot fi obţinute documente în statul membru gazdă;
f)numele persoanelor însărcinate cu administrarea sucursalei sau a agentului delegat.
(2)În cazul în care S.S.I.F. utilizează un agent delegat stabilit în alt stat membru decât România, acest agent delegat este asimilat sucursalei, în cazul în care aceasta a fost înfiinţată, şi este supus, în orice situaţie, dispoziţiilor legislaţiei referitoare la sucursale din statul membru gazdă.
(3)Cu excepţia cazurilor în care A.S.F., în urma analizării activităţilor avute în vedere de S.S.I.F., consideră că structura administrativă sau situaţia financiară a S.S.I.F. nu este adecvată, A.S.F. notifică informaţiile prevăzute la alin. (1), în termen de 3 luni de la primirea acestora, autorităţii competente a statului membru gazdă desemnate ca punct de contact în conformitate cu art. 237 alin. (1)-(5) şi informează S.S.I.F. în acest sens.
(4)Pe lângă informaţiile prevăzute la alin. (1), A.S.F. comunică autorităţii competente a statului membru gazdă informaţii detaliate privind sistemul de compensare a investitorilor la care participă S.S.I.F.
(5)În situaţia modificării informaţiilor prevăzute la alin. (4), A.S.F. informează autoritatea competentă a statului membru gazdă în legătură cu aceasta.
(6)În cazul în care refuză comunicarea informaţiilor către autoritatea competentă a statului membru gazdă, A.S.F. precizează motivele refuzului său S.S.I.F. respective, în termen de 3 luni de la primirea tuturor informaţiilor.
(7)La primirea unei comunicări din partea autorităţii competente a statului membru gazdă sau, în absenţa unei astfel de comunicări, în termen de maximum două luni de la data notificării transmise de către A.S.F., sucursala poate fi înfiinţată şi îşi poate începe activitatea.