Art. 198. - Art. 198 - Legea 123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
M.Of. 485
În vigoare Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
Art. 198
(1)Contravenţiilor prevăzute la art. 194 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia dispoziţiilor art. 8 alin. (2) lit. a), precum şi ale art. 28 alin. (1) şi art. 29 din respectiva ordonanţă. Contravenientul achită amenda stabilită prin procesul-verbal, în termen de cel mult 30 de zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, agentul constatator făcând menţiune despre acest termen în procesul-verbal.
(2)În cazul contravenţiilor pentru care sunt prevăzute sancţiuni raportate la cifra de afaceri, stabilirea şi individualizarea sancţiunilor se vor realiza de către Comitetul de reglementare al ANRE, pe baza unei proceduri aprobate prin ordin al preşedintelui ANRE, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(3)Stabilirea şi individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la alin. (2) se realizează în funcţie de:
a)gravitatea şi durata faptei;
b)gradul de responsabilitate al operatorului economic investigat care răspunde pentru încălcare;
c)cota de piaţă a operatorului economic investigat şi/sau cifra de afaceri anuală totală din activitatea licenţiată, respectiv veniturile totale obţinute în România şi înregistrate în situaţiile financiare individuale ale contravenientului;
d)importanţa profiturilor cumulate sau a pierderilor evitate de persoana juridică investigată, în măsura în care acestea se pot stabili;
e)măsura în care operatorul economic investigat răspunzător pentru încălcare cooperează şi colaborează cu ANRE;
f)încălcări ale prevederilor REMIT comise anterior de operatorul economic investigat;
g)măsurile luate de către operatorul economic investigat răspunzător pentru încălcare pentru a împiedica repetarea încălcării.
(4)Prin derogare de la prevederile art. 32 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii nu suspendă executarea.
(5)În cazul amenzilor, instanţa poate dispune, la cerere, suspendarea executării procesului-verbal de constatare şi sancţionare, cu condiţia plăţii unei cauţiuni în procent de maximum 20% din valoarea amenzii.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Acte numărul de obiecte din listă: (1)
Influenţat de numărul de obiecte din listă: (1)
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (61)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (61)
- Sentinta nr. RJ g86d9ge82/2022 din 23-dec-2022, Judecatoria Targu Mures, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 623g95728/2022 din 23-dec-2022, Judecatoria Targu Mures, plangere contraventionala (Civil)
- Sentinta nr. RJ 867d2486g/2022 din 23-dec-2022, Judecatoria Targu Mures, plangere contraventionala (Civil)