Art. 185. - Art. 185: Drepturi de investigare - Legea 123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale

M.Of. 485

În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
Art. 185: Drepturi de investigare
(1)Pentru investigarea încălcării prevederilor prezentului titlu, în condiţiile art. 183, personalul ANRE împuternicit în acest sens are următoarele drepturi:
a)să intre în spaţiile, terenurile sau mijloacele de transport pe care operatorii economici le deţin legal;
b)să examineze orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea operatorilor economici, indiferent de locul în care sunt depozitate;
c)să ceară oricărui reprezentant sau angajat al operatorului economic explicaţii cu privire la faptele sau documentele legate de obiectul şi scopul investigaţiei şi să consemneze sau să înregistreze răspunsurile acestuia;
d)să ridice sau să obţină în orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau din alte evidenţe legate de activitatea operatorului economic;
e)să sigileze orice amplasament destinat activităţilor operatorului economic şi orice documente, registre, acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea operatorului economic, pe durata şi în măsura necesară investigării.
(2)Autoritatea competentă va proceda la acţiunile prevăzute la alin. (1) numai dacă există indicii că pot fi găsite documente sau pot fi obţinute informaţii considerate necesare pentru îndeplinirea competenţelor sale, iar rezultatul investigaţiei va fi consemnat într-un proces - verbal de constatare şi inventariere.
(3)Autoritatea competentă poate face inspecţii inopinate şi poate solicita spre a-i fi prezentate într-un termen rezonabil orice fel de informaţii sau justificări legate de îndeplinirea competenţelor de investigare, atât la faţa locului, cât şi prin convocare la sediul său.