Art. 164. - Art. 164: Condiţiile de derogare pentru noile infrastructuri - Legea 123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
M.Of. 485
În vigoare Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
Art. 164: Condiţiile de derogare pentru noile infrastructuri
(1)Noile infrastructuri majore pentru gaze naturale, cum ar fi interconectările dintre statele membre, instalaţiile GNL şi instalaţiile de înmagazinare, pot beneficia de o derogare, pe o perioadă determinată de timp, la cerere, de la prevederile legislaţiei în vigoare, referitoare la accesul terţilor la sistemele de transport, înmagazinare şi la conductele de alimentare din amonte, precum şi de la metodologiile de tarifare, în următoarele condiţii:
e)derogarea nu aduce atingere concurenţei pe pieţele relevante care sunt susceptibile de a fi afectate de investiţie, bunei funcţionări a pieţei interne a gazelor naturale, funcţionării eficiente a sistemelor în cauză sau securităţii aprovizionării cu gaze naturale în Uniunea Europeană.
a)investiţia trebuie să întărească concurenţa în furnizarea de gaze naturale şi să îmbunătăţească siguranţa alimentării;
b)nivelul de risc legat de investiţie este de aşa natură încât investiţia să nu se realizeze decât dacă se acordă o derogare;
c)infrastructura trebuie să fie în proprietatea unei persoane juridice care este separată cel puţin în privinţa formei sale juridice de operatorii de sistem în ale căror sisteme se construieşte infrastructura;
d)se percep tarife pentru utilizatorii infrastructurii respective;
e)derogarea nu aduce atingere concurenţei pe pieţele relevante care sunt susceptibile de a fi afectate de investiţie, bunei funcţionări a pieţei interne a gazelor naturale, funcţionării eficiente a sistemelor în cauză sau securităţii aprovizionării cu gaze naturale în Uniunea Europeană.(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi creşterilor semnificative de capacitate a infrastructurilor existente, precum şi modificărilor acestor infrastructuri care permit dezvoltarea unor noi surse de furnizare de gaze naturale.