Art. 132. - Art. 132: Separarea proprietarului sistemului de transport - Legea 123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
M.Of. 485
În vigoare Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
Art. 132: Separarea proprietarului sistemului de transport
(1)În cazul în care proprietarul sistemului de transport face parte dintr-un operator economic integrat pe verticală, proprietarul sistemului de transport este independent cel puţin în ceea ce priveşte statutul său juridic, organizarea şi procesul decizional faţă de alte activităţi care nu au legătură cu transportul gazelor naturale.
(2)Pentru a asigura independenţa proprietarului sistemului de transport în condiţiile alin. (1), se aplică următoarele criterii:
a)persoanele cu funcţie de conducere ale proprietarului sistemului de transport nu pot face parte din structurile operatorului economic integrat din domeniul gazelor naturale care răspunde, direct sau indirect, de gestionarea zilnică a activităţilor de producere, distribuţie şi furnizare a gazelor naturale;
b)persoanele cu funcţie de conducere din cadrul proprietarului sistemului de transport acţionează independent de orice interes de piaţă în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu;
c)proprietarul sistemului de transport stabileşte un program de conformitate, care conţine măsurile luate pentru a garanta excluderea practicilor discriminatorii şi stabileşte şi obligaţiile specifice impuse angajaţilor pentru realizarea obiectivului de independenţă;
d)proprietarul sistemului de transport desemnează o persoană sau un organism, denumit agent de conformitate, care să asigure monitorizarea adecvată a respectării programului de conformitate şi care depune la ANRE în luna decembrie a fiecărui an un raport cu privire la măsurile luate, raport care se publică pe site-ul operatorului de transport şi de sistem.
(3)Proprietarul reţelei de transport transmite spre aprobare ANRE toate proiectele de contracte ce urmează să fie încheiate cu operatorul de transport şi de sistem, inclusiv cele referitoare la utilizarea bunurilor existente, precum şi a celor realizate ca urmare a investiţiilor în reţeaua de transport.
(4)Persoanele care au exercitat în cadrul operatorului de transport şi de sistem funcţii de conducere sau alte funcţii relevante în temeiul cărora au avut acces la informaţii comerciale sensibile, definite potrivit legii, nu pot ocupa funcţii similare în cadrul operatorilor economici din domeniul producerii şi/sau furnizării de gaze naturale, pe o perioadă de minimum 6 luni de la data încetării raporturilor contractuale cu operatorul de transport şi de sistem.
Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »