Art. 129. - Art. 129: Reevaluarea certificării operatorului de transport şi de sistem - Legea 123/2012 energiei electrice şi a gazelor naturale

M.Of. 485

În vigoare
Versiune de la: 7 Noiembrie 2025
Art. 129: Reevaluarea certificării operatorului de transport şi de sistem
(1)Operatorul de transport şi de sistem notifică ANRE orice tranzacţie planificată care poate necesita o reevaluare a conformităţii acesteia cu cerinţele art. 128, precum şi orice circumstanţe în baza cărora o persoană sau persoane dintr-una sau mai multe ţări terţe ar dobândi controlul asupra sistemului de transport ori asupra operatorului de transport şi de sistem.
(2)ANRE poate decide o reevaluare a îndeplinirii de către operatorul de transport şi de sistem a cerinţelor prevăzute la art. 128:
a)în urma notificării de către operatorul de transport şi de sistem în condiţiile alin. (1);
b)din oficiu;
c)la cererea motivată a Comisiei Europene.