Art. 69. - Art. 69 - Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă *) - Republicată
M.Of. 339
În vigoare Versiune de la: 27 Martie 2025
Art. 69
(1)La cererea scrisă a D.E.P.A.B.D., a serviciilor publice comunitare judeţene/locale de evidenţă a persoanelor, a Direcţiei Generale de Paşapoarte, a serviciilor publice comunitare pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor simple, a oficiilor de stare civilă din cadrul primăriilor unităţilor administrativ-teritoriale unde nu funcţionează serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor, a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor sau a poliţiei, instituţiile deţinătoare transmit extrase pentru uz oficial, însoţite, după caz, de copii ale înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă.
(2)Instituţiile cu atribuţii în protecţia copilului şi Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie pot solicita instituţiilor deţinătoare, în situaţii justificate, extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă.
(3)În cazuri punctuale, temeinic justificate, extrase pentru uz oficial de pe actele de stare civilă se eliberează la cererea notarilor publici, camerei notarilor publici, Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România şi executorilor judecătoreşti.
(31)La cererea scrisă a titularilor, a reprezentanţilor legali ai acestora, a persoanelor îndreptăţite ori a altor persoane împuternicite prin procură specială, precum şi a avocaţilor împuterniciţi de către titulari, de către reprezentanţii legali ai acestora sau de către persoanele îndreptăţite, după caz, în baza împuternicirii avocaţiale emise cu respectarea prevederilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Statutului profesiei de avocat, adoptat prin Hotărârea Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România nr. 64/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se pot elibera fotocopii ale înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă, cu aprobarea primarului unităţii administrativ-teritoriale sau al sectoarelor municipiului Bucureşti.
(4)[textul din Art. 69, alin. (4) din capitolul VIII a fost abrogat la 29-aug-2022 de Art. I, punctul 37. din Ordonanta 26/2022]
(5)Dispoziţiile alin. (1)-(4) sunt aplicabile şi în cazul solicitărilor adresate serviciilor judeţene ale Arhivelor Naţionale/serviciului municipiului Bucureşti al Arhivelor Naţionale pentru actele aflate în păstrarea acestora.
(6)La cererea scrisă a Ministerului Afacerilor Externe, adresată prin intermediul D.E.P.A.B.D., Direcţia de Stare Civilă a Sectorului 1 al municipiului Bucureşti transmite copii ale tuturor înscrisurilor care au stat la baza întocmirii actelor de stare civilă de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare de carieră ale României.Documente corelate
Dacă doriți să acces la toate documente corelate, autentifică-te în Sintact. Nu ai un cont Sintact? Cere un cont demo »
Jurisprudenţă numărul de obiecte din listă: (106)
Hotarari judecătoresti numărul de obiecte din listă: (106)
- Sentinta nr. RJ 235e699d3/2022 din 11-apr-2022, Judecatoria Bistrita, succesiune (Civil)
- Decizie nr. RJ eed9288d4/2022 din 04-mar-2022, Curtea de Apel Galati, refuz solutionare cerere (Contencios administrativ si fiscal)
- Sentinta nr. RJ 4e9ee8272/2022 din 15-feb-2022, Tribunalul Bucuresti, obligare emitere act administrativ (Contencios administrativ si fiscal)