Art. 32. - Întocmirea actului de deces se face pe baza certificatului medical constatator al decesului, ca urmare a unei declaraţii verbale sau din oficiu, de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază s-a produs evenimentul ori, după caz, ca urmare a unei declaraţii verbale, de către ofiţerul de stare civilă din cadrul misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră a/al României acreditate/acreditat să exercite funcţii consulare în statul pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul. Declaraţia verbală poate fi făcută de oricare dintre membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane: - Legea 119/1996 cu privire la actele de stare civilă *) - Republicată
(1)Întocmirea actului de deces se face pe baza certificatului medical constatator al decesului, ca urmare a unei declaraţii verbale sau din oficiu, de către ofiţerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăriei unităţii administrativ-teritoriale în a cărui/cărei rază s-a produs evenimentul ori, după caz, ca urmare a unei declaraţii verbale, de către ofiţerul de stare civilă din cadrul misiunii diplomatice sau al oficiului consular de carieră a/al României acreditate/acreditat să exercite funcţii consulare în statul pe teritoriul căruia s-a produs evenimentul. Declaraţia verbală poate fi făcută de oricare dintre membrii familiei decedatului sau, în lipsa acestora, de una dintre următoarele persoane:
a)medicul sau alt cadru din unitatea sanitară unde s-a produs decesul;
b)orice persoană care are cunoştinţă despre deces.
(2)Declarantul va depune certificatul medical constatator al decesului, documentul de identitate şi, după caz, documentul de evidenţă militară ale celui decedat.