Art. 22. - Legea 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali

M.Of. 349

În vigoare
Versiune de la: 29 August 2025
Art. 22
(1)Listele electorale complementare cuprind în mod obligatoriu următoarele: numele şi prenumele alegătorului, data şi locul naşterii, statul membru de origine, adresa la care locuieşte în România, numărul circumscripţiei electorale.
(2)Cetăţenii Uniunii Europene au dreptul să verifice înscrierile făcute în listele electorale complementare. În acest scop, primarii aduc la cunoştinţa publică locul şi intervalul orar când acestea pot fi verificate.
(3)Întâmpinările împotriva omisiunilor, înscrierilor greşite sau oricăror erori din liste se fac în scris şi se depun la primar. Primarul este obligat să se pronunţe, în scris, în cel mult 3 zile de la data înregistrării întâmpinării.
(4)Împotriva soluţiei date de primar se poate face contestaţie în termen de 24 de ore de la comunicare. Contestaţia se soluţionează în termen de cel mult 3 zile de la înregistrare, de către judecătoria în a cărei rază teritorială se află localitatea. Hotărârea judecătorească este definitivă şi se comunică persoanei interesate şi primarului, în termen de 24 de ore de la pronunţare.
(5)Primarii, împreună cu formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări, realizează copii de pe listele electorale complementare. Copiile de pe listele electorale complementare se înaintează de către primar, pe bază de proces-verbal, în două exemplare, birourilor electorale ale secţiilor de votare, cu 3 zile înainte de data alegerilor. Un exemplar este pus la dispoziţia alegătorilor pentru consultare, iar celălalt este utilizat în ziua alegerilor. Un exemplar al copiei se păstrează de către primar.
(6)Copiile de pe listele electorale complementare se semnează de primar, de secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi de şeful formaţiunii teritoriale a Inspectoratului General pentru Imigrări.
(7)Copiile de pe listele electorale complementare cuprind numele şi prenumele alegătorului, data şi locul naşterii, statul membru de origine, adresa la care locuieşte în România, numărul circumscripţiei electorale, numărul secţiei de votare şi o rubrică destinată semnăturii alegătorului.
(8)Orice neconcordanţă între lista electorală complementară şi copia întocmită potrivit alin. (5) se soluţionează de primar, de îndată, pe baza datelor cuprinse în lista electorală complementară.
(9)Orice modificare intervenită în lista electorală complementară, după trimiterea copiilor la biroul electoral al secţiei de votare, se comunică acestuia de către primar, în termen de cel mult 24 de ore.